De la 1 ianuarie 2022

Norma de hrană la Cantina de ajutor social Suceava creşte la 15 lei pe zi

Începând cu 1 ianuarie 2022, valoarea normei de hrană la Cantina de ajutor social creşte. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, potrivit căruia majorarea este de 25%.

La această dată, persoanele asistate au parte de o alocaţie de hrană de 12 lei pe zi, aceasta urmând a ajunge, de la data amintită, la 15 lei pe zi.

Pe durata anului 2020, la Cantina de ajutor social au fost asigurate, în medie, 209 de porţii. În aceeaşi perioadă au fost înregistrate 98 de cereri, 66 de persoane solicitând acordarea mesei la cantină pentru un interval de doar 3 luni. Din totalul beneficiarilor, 30 de familii au făcut cerere în premieră, altele două solicitând majorarea numărului de porţii. În 31 de cazuri s-au întocmit referate pentru plata unei contribuţii de 30% din venitul net al familiei.

„Este o perioadă grea şi trebuie să fim alături de persoanele vulnerabile care au nevoie de ajutorul municipalităţii” a declarat Ion Lungu.

În vederea gestionării corecte a dosarelor, personalul specializat al Direcţiei de Asistenţă Socială a municipalităţii a făcut 118 de verificări şi anchete sociale.

Licenţa de funcţionare a serviciului Cantina de ajutor social a expirat pe 3 noiembrie 2020. Ca urmare a cererii depuse, Ministerul Muncii a emis licenţa de funcţionare LF 9477, valabilă până pe 2 noiembrie 2025.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: