Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Niculai Barbă:

Cetatea de Scaun a Sucevei este un pilon de bază în dezvoltarea turismului

> Se vor aborda proiecte de amploare, cu alocarea de sume consistente

Vicepreşedintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a anunţat, marţi, că în perioada imediat următoare se are în vedere realizarea unor lucrări pentru asigurarea integrităţii structurale a Cetăţii de Scaun, pentru consolidare şi îndepărtarea unor factori de deteriorare interiori şi exteriori, precum şi pentru refacerea detaliilor originale de protecţie, respectiv zidăria interioară şi exterioară, podul de acces şi pulberăria.

De asemenea, vor fi efectuate lucrări la podul de acces în cetate şi la pulberărie.

El a spus că a fost finalizată Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) pentru Cetatea de Scaun a Sucevei, valoarea investiţiei ridicându-se la 13,394 de milioane de lei.

„În cadrul acestui proiect vor fi realizate lucrări de consolidare şi restaurare la nivelul zidului de incintă, a zidului contraescarpei, a pulberăriei şi podului, lucrări de sistematizare verticală pentru preluarea apelor şi dotarea cu instalaţii antiefracţie” a declarat Barbă.

Vicepreşedintele Niculai Barbă a anunţat că în prima şedinţă a Consiliului Judeţean se propune aprobarea DALI, urmând să fie incluse în proiectul de buget pentru anul 2022 sume necesare pentru o parte din aceste lucrări, iar în acelaşi timp să fie identificate surse de finanţare la nivel naţional sau din fonduri europene pentru întreaga investiţie.

El a menţionat că în 2021 s-au alocat fonduri pentru înlocuirea parţială a tehnicii multimedia din expoziţia permanentă a Cetăţii de Scaun.

„Prin sumele pe care le vom aloca în bugetul pe anul 2022 vom continua practic investiţiile făcute la Cetatea de Scaun a Sucevei în perioada 2010 – 2015, prin acel proiect important prin care s-a realizat reabilitarea, restaurarea şi consolidarea acestui monument. Toate investiţiile făcute şi promovarea Cetăţii de Scaun au făcut ca acest monument să fie un pilon de bază al turismului din Bucovina.

Şi pentru perioada următoare vom gândi Cetatea de Scaun a Sucevei ca un pilon de bază în dezvoltarea turismului şi vom aborda proiecte de amploare, pentru care vom propune proiecte de amploare şi alocarea de sume consistente” a spus Niculai Barbă.

El a reamintit că, în lunile august şi septembrie 2022, Cetatea de Scaun şi Muzeul Naţional al Bucovinei au avut un număr de vizitatori mai mare decât lunile similare din anul 2019. Mai mult, în luna august, potrivit datelor oficiale, în Bucovina au fost mai mulţi turişti decât în Neamţ şi Iaşi la un loc, iar în weekendul de la mijlocul aceleiaşi luni, în judeţul Suceava au fost mai mulţi turişti decât pe litoral!

„Având în vedere acest lucru, considerăm Cetatea de Scaun un pilon de bază în dezvoltarea turismului din judeţ şi intenţionăm să organizăm o serie de evenimente de amploare în anul care urmează. Continuăm să facem lucrări care nu au putut fi realizate prin proiectul mare de reabilitare şi consolidare. Mai reamintesc că Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principalul atu pentru obţinerea premiului EDEN «Suceava – Destinaţie europeană de excelenţă»” a subliniat Niculai Barbă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: