Concurs

„Bucovina prin ochii tinerilor”

Concursul „Bucovina prin ochii tinerilor”, organizat de Asociaţia Hope 4 Humanity, este o oportunitate pentru tinerii suceveni de a-şi promova talentele, expunând cu ajutorul lor frumuseţi ale Bucovinei: de la peisaje la oameni ca scoşi din basme, de la veşminte la obiceiuri şi tradiţii. La concurs pot participa tineri cu domiciul şi/ sau reşedinţa în judeţul Suceava, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 30 de ani, iar categoriile la care participanţii se pot înscrie sunt următoarele: fotografie, videoclip (scurt sau lungmetraj, TikTok, Instagram Reel), creaţie scrisă (poezie, proză, eseu) şi categoria specială numită „Out of the Box”, unde juriul le permite participanţilor să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi să realizeze o creaţie care nu se încadrează în niciuna din categoriile anterior menţionate.

Acest concurs este ultima etapă a şcolii de vară BucoviMEA, proiect organizat de Asociaţia Hope 4 Humanity cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, o experienţă dedicată tinerilor suceveni, ce-i încurajează să descopere satele bucovinene în adevărata lor esenţă şi să aibă contact direct cu făuritorii tradiţiei, urmând ca apoi să devină ambasadori ai regiunii.

Vă aşteptăm cu braţele deschise şi cu formularul de înscriere la https://forms.gle/FdUDnbJeMAPXpbju5, disponibil şi la o scanare cu telefonul a codului QR din afişul evenimentului, dar şi pe reţelele de socializare ale asociaţiei (Facebook şi Instagram – Hope 4 Humanity), unde vă stăm cu drag la dispoziţie cu informaţii suplimentare. Menţionăm că termenul-limită pentru înscrierea în concurs este 25 noiembrie 2021, urmând ca premierea să se realizeze în cadrul unui eveniment online ce va avea loc de Ziua Bucovinei, duminică, 28 noiembrie 2021. De asemenea, dacă există persoane, afaceri locale sau organizaţii care doresc să susţină proiectul şi/ sau să fie promovate prin acesta, aşteptăm cu drag orice solicitare, fiind disponibili şi la adresa de email contact@hope4humanity.ro. (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: