Ameţeala lecturii naşte speranţe

Nu toate speranţele sunt deşarte; pentru unele, măcar în oarecare măsură, există posibilităţi de realizare. Adică există o speranţă a realizării celor sperate? Cam ciudat şi destul de puţin încurajator, mai ales că profesioniştii speratului au avut, încă au şi sigur vor mai avea motive de îndoială. Dar dacă ne concentrăm atenţia asupra calităţii lichidului cu care este plină jumătatea paharului care nu e goală, putem găsi curajul de a porni pe drumul anevoios al realizării. Este bine de ţinut seama de îndemnul lui Lao Zi (Tao Te King, cap. LXIV, 11,12): „O călătorie de o mie de li începe cu primul pas”, dar aici este importantă motivarea, adică în ce măsură cel hotărât să facă acel pas este convins că acţiunea sa are rost, adică şi alt rost decât tonul unor comentarii, n-am spus neapărat exagerat de critice, din partea celor care nu au făcut un asemenea pas. Există şi glorii deşarte, statui la care cea mai valoroasă parte este soclul, autori de texte literare care, dacă ar fi lecturate în absenţa soclului, nu ar capta atenţia celor obişnuiţi cu cartea. Sau crede cineva că fantezia debordantă cu care se folosesc patronime din cartea de telefon, de exemplu, pentru a înlocui numele personajelor din bancurile aflate în uz de multă vreme este dovadă de creativitate? Probabil. Mai ales că, peste un număr de ani, cititorii de atunci nu vor mai şti de unde au fost preluate (plagiate?) ideile. Ca să nu mai vorbim de poezie şi despre cum pot fi poeţi cetăţeni, oneşti de altfel, care întâmpină dificultate şi pentru a-şi defini noţiunea de poezie. Întreb din nou, poate crede cineva că autorul unor exprimări de şapte-opt versuri şi lipsite de orice urmă de prozodie poate fi considerat epigramist? În cazul în care apare apelativul „iubit-o” situaţia devine tristă. Lăsând la o parte scriitorii care sunt, sau se consideră astfel, dar care nu şi-au făcut stagiul de cititori, acceptând că poate fi poezie şi o înşiruire de rânduri care pot fi citite şi de la stânga şi de la dreapta cu acelaşi rezultat, ne simţim îndreptăţiţi să dedicăm, atât cât putem, din timpul nostru unor pagini adevărate. Ludwig Wittgenstein considera poezia superioară filozofiei, adică, referindu-se la cei care nu i-au înţeles cartea, spunea că nu poate înţelege poezia cineva care nu înţelege nici filozofia, că poate înţelege doar cel care a fost realmente preocupat de aceste probleme. Mă îndoiesc că autorii cărora le-am bănuit precaritatea lecturilor ar putea mai mult decât să se strecoare cu creaţia proprie printre meandrele postmodernismului, desigur speculând absenţa băiatului din povestirea lui Hans Christian Andersen, care să spună că împăratul e gol.

 Că tot vorbeam de speranţe, oare avem motive serioase de a ne încrede în acel viitor în care cei aflaţi azi în bancă (sau online) vor fi la catedră?

 IOAN MUGUREL SASU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: