Directorul Institutului Koch din Germania avertizează asupra celui de-al cincilea val de infecţii

 Directorul organismului german pentru controlul bolilor din Germania a avertizat că ţara s-ar putea confrunta cu alte valuri de infecţii Covid-19 în cazul în care nu sunt vaccinate mai multe persoane, informează DPA. „Dacă reducerea la minimum a contactelor sociale şi creşterea ratelor de vaccinare nu vor îmbunătăţi semnificativ situaţia, modelele actuale sugerează că ne vom confrunta şi noi cu al cincilea val de infecţii”, a declarat directorul Institutului Robert Koch (RKI), Lothar Wieler.

Germania se luptă în prezent cu al patrulea val de cazuri de infectare cu Covid-19, ţara confruntându-se cu „o urgenţă naţională”, după cum a spus Wieler recent. Directorul RKI a declarat pentru agenţia DPA că ceea ce fac oamenii în prezent va determina situaţia din această iarnă, exprimându-şi regretul că numărul persoanelor care au optat pentru aceşti paşi simpli nu este mai mare. El a reiterat apelul ca populaţia să evite adunările la scară largă şi evenimentele desfăşurate în spaţii închise. Wieler a spus, de asemenea, că sunt necesare acţiuni preventive în regiunile care nu sunt foarte grav afectate, precizând că limitarea contactului fizic ar putea preveni creşterea cifrelor.

În timp ce Wieler a făcut apel la o creştere masivă a vaccinărilor, el a declarat că doar acest lucru nu ar fi suficient, iar limitarea contactului fizic este de asemenea importantă pentru a preveni creşterea mai rapidă a numărului de cazuri. „Vaccinul este calea de ieşire din pandemie”, a spus directorul RKI. Cu toate acestea, el a subliniat că, în timp ce vaccinurile oferă un nivel foarte ridicat de protecţie, aceasta nu este 100%, precizând că „protecţia împotriva infecţiei nu este la fel de mare ca cea împotriva îmbolnăvirii grave”.

Comentariile lui Lothar Wieler sunt similare cu cele ale directorului comitetului consultativ pentru vaccinare (Stiko) din Germania. Preşedintele Stiko, Thomas Mertens, a declarat pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland că al cincilea val de cazuri este posibil. „Cât de puternic va fi depinde în mare măsură de cât de mulţi oameni se vaccinează şi fac rapelul”, a spus el.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: