Semnături în vederea susţinerii iniţiativei legislative privind testarea gratuită

Deputatul Vlad Popescu-Piedone a anunţat, miercuri, că îl sprijină pe preşedintele executiv al PPUSL, Daniel Ionaşcu, în acţiunea de strângere de semnături în vederea susţinerii iniţiativei legislative privind testarea gratuită.

Popescu-Piedone spune că viaţa românilor contează şi că fiecare trebuie să aibă acces la servicii medicale de calitate, să fie tratat de medici profesionişti.

„Dar dacă, de exemplu, ar exista o cale ca mare parte din românii care se află, acum, în spitale, infectaţi cu Covid-19, să nu fi luat acest virus? Calea există! Susţin procedura constituţională iniţiată de colegul meu, Daniel Ionaşcu, de a strânge 100.000 de semnături pentru testarea gratuită a populaţiei României. Ţara noastră a primit de la Uniunea Europeană 4.700.000 de euro pentru acest lucru. Banii există, aşa că cerem două teste gratuite pe săptămână pentru fiecare cetăţean român” declară Popescu-Piedone.

El îndeamnă sucevenii să semneze petiţia online cu acest subiect şi precizează că, pentru ca petiţia să fie luată în considerare, sunt necesare 100.000 de semnături, câte 5.000 din 20 de judeţe. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: