Sclavi şi antivaxxeri

În mintea antivacciniştilor, numiţi în alte limbi antivaxxer-i, sclavii sunt cetăţenii vaccinaţi ori care se vaccinează anti-Covid, „dezmierdaţi“ tot de ei pe reţelele sociale şi la unele televiziuni ca oi, boi, vite, moluşte, fraieri, proşti, idioţi, prostani, prostovani, reduşi sau debili mintal, handicapaţi, cu mintea-n piuneze… Ideea de a scrie acest articol mi-a venit de la un filmuleţ dat la televizor în care un înalt oficial a venit într-o secţie de vaccinare să-i convingă pe cetăţeni să nu se vaccineze, iar câţiva l-au luat la rost. Şi-a continuat demersul, jignirile, fără să fie arestat, aşa cum s-ar fi întâmplat în oricare ţară civilizată. Datorită unor asemenea „atotştiutori“ şi „făcători de bine“, România înregistrează cei mai mulţi morţi de Covid-19 din UE, peste 50.000. Nu cumva a sosit timpul ca justiţiarii să-şi facă treaba? Nu cumva familiile decedaţilor ar putea depune plângeri penale împotriva celor ce i-au îndemnat şi îndrumat pe semenii lor să se sinucidă? Cu atât mai mult cu cât în Codul penal lucrurile sunt clare. Sau ne ghidăm după principiul românesc „mortul e vinovat“!

Să mai observăm că „sclavii“ vaccinaţi scapă de boală aproape toţi dacă nu au comorbidităţi, în timp ce peste 90% dintre aroganţii antivaxxeri, şmecherii nevaccinaţi ajunşi la ATI îşi pierd viaţa. Deşi realitatea e înfricoşătoare, ofensiva conspiraţioniştilor criminali continuă fară a fi tulburată de autorităţi, semn că în România viaţa are un preţ derizoriu.

Dar ce se ascunde în spatele acestui zel criminal de a descuraja vaccinarea? Practic, pentru a ucide cât mai mulţi oameni, un stat inamic nici nu mai are nevoie de armată şi război, de gloanţe şi mitraliere, ci de o şleahtă de activişti antivaxxeri condusă de o Şoşoacă pentru a face dispăruţi câteva zeci de mii de oameni nevinovaţi. Ofensiva conspiraţioniştilor a pornit din China şi Rusia urmărindu-se slăbirea statelor europene şi diminuarea puterii naţiunilor prin creşterea numărului de decedaţi şi epuizarea resurselor financiare, prin încercarea de a le refonda statutul de mari puteri, de a menţine planurile de afaceri ale firmelor farmaceutice din ţările lor aflate momentan în imposibilitate de a-şi vinde vaccinurile şi medicamentele anti-Covid, mult inferioare celor aprobate deja în UE, SUA, Canada, UK…

În siajul acestor valuri conspiraţioniste & antivacciniste, o serie de formaţiuni politice extremiste precum AUR, lipsite complet de Dumnezeu şi adevărat patriotism, se fac luntre şi punte pentru a se procopsi cu voturile fraierilor speriaţi de urmările vaccinurilor. Cu totul exagerate şi mincinoase. Numai că în câteva luni adevărul va ieşi la iveală, iar alegerile viitoare vor face deosebirea între candidaţii vinovaţi de cele peste 50.000 de victime şi aceia cinstiţi.

AUR speculează situaţia populaţiei nepregătite să facă faţă unei asemenea dure nenorociri, populaţie credulă, lipsită de discernământ şi de şcoală, neîncrezătoare în concluziile savanţilor medicinişti. Într-o astfel de situaţie tragică se află momentan România, de aceea autorităţile statului ar fi trebuit să intervină hotărât pentru protejarea vulnerabililor – cu toţii cetăţeni ai României. Au făcut-o parţial punând la dispoziţie gratuit vaccinurile şi spitalizarea, dar au omis măsuri coercitive sigure pentru salvarea din calea valului de minciuni şi îngroziri. Şi nici măcar toate autorităţile nu au fost consecvente, până la actualul val uriaş de decese. Mult prea târziu.

Fireşte, se poate da vina pe populaţie care nu pricepe rezultatele cercetărilor ştiinţifice, s-ar putea învinovăţi presa, televiziunile care au uitat sau neglijat educaţia maturilor, numai că în acest caz statul ar trebui să-şi recunoască neputinţa de a impune propriile legi. Nu ştiu de ce în spaţiul public antivaxxerii nu au putut fi stopaţi de organele competente, adică de justiţiari, nici contracaraţi de către specialişti, iar Academia şi-a uitat complet rolul spre ruşinea ei. Ca şi cum nici n-ar exista. Legea nu s-a aplicat, cu toate reformele ultimilor ani. Educaţia precară pare a fi principala vină, iureşul reformelor fără conţinut din ultimii 30 de ani generând analfabeţi funcţional pe bandă rulantă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: