Rezultate foarte bune la Raliul Bucovinei 2021 pentru piloţii suceveni Marcel Cioltan şi Radu Rey

Mult aşteptatul raliu al Bucovinei a revenit în programul competiţional după o pauză foarte lungă. Un raliu reinventat după 33 de ani de la ultima ediţie de o echipă de organizatori profesionişti, care au făcut tot posibilul să fie gazde perfecte pe durata întregii competiţii.

Raliul a început vineri, 29 octombrie, cu o prezentare a echipajelor în zona pietonală a municipiului Suceava, urmată de o sesiune de antrenamente cronometrate în imediată apropiere a oraşului.

Ziua de sâmbătă urma să aducă bătălia cu secundele pe cele 6 probe speciale, care se arătau foarte dificile din cauza temperaturii scăzute. Toate acestea într-un peisaj de toamnă perfect, un total de 80 de km de probă specială urmând să fie parcurşi de cele 67 de echipaje participante.

La această ediţie aniversară (a X-a) au participat şi singurii piloţi suceveni din Campionatul Naţional de Raliuri, Marcel Cioltan, din Câmpulung Moldovenesc, şi Radu-Adrian Rey, din Vatra Dornei, din cadrul echipei Danny Ungur Racing.

Echipajul format din Marcel Cioltan şi Ionuţ Popa au concurat pe un superb Subaru Impreza WRX, obţinând un remarcabil loc 1 pe podiumul grupei Naţional 11 şi locul 8 în clasamentul general, iar echipajul format din Radu-Adrian Rey şi Iulian Ichim au concurat în premieră pe o maşină de raliu de fabrică Peugeot 208 R2, obţinând o clasare excelentă pe podium, respectiv locul 2 în grupa A1 şi locul 7 în clasamentul general Rally 2.

„Aşa s-a încheiat pentru echipajele din Suceava Raliul Bucovinei, o experienţă unică ce ne face să sperăm că Bucovina va reprezenta din nou un nume cu greutate pe harta automobilismului românesc. Vă aşteptăm să ne susţineţi şi în 2022!”, este mesajul adresat fanilor automobilismului de Bucovina Racing Club într-un comunicat de presă remis mass media. (Foto: Rally Focus, Experience Sadova şi Constantin Lucuţar)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI