> Garda Forestieră Suceava a anunţat rezultatele controalelor în fondul forestier unde au fost agresaţi Tiberiu Boşutar, Mihai Dragolea şi Radu Mocanu
Şeful Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Găşpărel, a anunţat ieri, 26 octombrie, rezultatele controalelor efectuate în perioada 1-22 octombrie a.c. în pădurile private gestionate de Ocolul Silvic Dealu Negru, precum şi în zone cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier naţional, pe raza de competenţă a Gărzii Forestiere Suceava. Reamintim că aceste controale au fost anunţate în data de 20 septembrie, ca urmare a agresării activistului de mediu Tiberiu Boşutar şi a doi jurnalişti.
„Parcurgând suprafaţa a 31 de proprietăţi însumând 173 ha, arondate Cantonului silvic Neagra din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru, s-au identificat goluri provenite din extragerea repetată a produselor accidentale în şase proprietăţi însumând circa 5 ha, care necesită reîmpădurirea în perioada imediat următoare” se arată în comunicatul de presă.
Totodată, Garda Forestieră a depistat într-o pădure privată 22 de cioate provenite de la tăieri fără drept de arbori de esenţă răşinoase, însumând un volum de 7,66 mc, cu o valoare a prejudiciului de 1.948 de lei.
În altă zonă, echipa de control a surprins în flagrant un bărbat care tăia ilegal arbori. Până a fi prins, el a reuşit să doboare 12 copaci de esenţă răşinoasă, însumând un volum de 4,62 mc, cu o valoare a prejudiciului de 2.989 de lei.
„Tot în perioada menţionată, Garda Forestieră Suceava a efectuat acţiuni de control şi în alte suprafeţe din fondul forestier naţional, cum ar fi cele din zona Moldoviţa – Demăcuşa, aflate în gestionarea Ocolului Silvic Bucovina. S-a procedat la verificarea unui act de punere în valoare, respectiv o partidă de produse accidentale constituită de acest ocol pe o suprafaţă de 6,2 ha” a transmis Garda Forestieră.
În aceeaşi zonă s-a constatat că 15 arbori marcaţi ca produse accidentale erau, de fapt, verzi, pe picior! După inventarierea arborilor în cauză a rezultat că este vorba de un volum de 45 mc, cu o valoare a pagubei de 7462 de lei.
Poliţiştii – care au participat la verificări alături de lucrătorii Gărzii Forestiere – au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a dispozitivelor speciale de marcat pentru inventarierea arborilor destinaţi tăierii fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice.
„Întrucât existau suspiciuni cu privire la subdimensionarea elementelor dendrometrice pentru toţi arborii puşi în valoare, s-a procedat la reinventarierea partizii, a fost întocmit un act de punere în valoare rezultat în urma reinventarierii şi a remăsurării elementelor dendrometrice, rezultând o diferenţă de 48 mc în plus, respectiv o eroare la constituirea APVului de peste 14%, procent care nu se încadrează în toleranţa maxim admisă” a precizat Garda Forestieră.
Drept urmare, Garda Forestieră a întocmit o sesizare penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cu privire la diferenţa de volum rezultat în plus faţă de prevederile APV-ului iniţial (APV însemnând „act de punere în valoare” – n.n.).
În total, în intervalul menţionat, Garda Forestieră a desfăşurat următoarele activităţi:
> s-au efectuat un total de 50 controale de regim silvic şi materiale lemnoase, respectiv inspecţii de fond şi parţiale în fond forestier şi în vegetaţia de pe terenuri din afara fondului forestier, controale la exploatare în partizi autorizate, controale de circulaţie materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere, controale la instalaţii de debitat materiale lemnoase, depozite de materiale lemnoase, verificări de erori SUMAL 2.0.;
> s-au constatat cioate provenite de la arbori tăiați fără drept, în număr de 173; volumul acestor arbori tăiaţi fără drept constatat a fost de 105,26 mc, cu o valoare a prejudiciului de 58934 lei;
> s-au executat 10 controale la exploatări în partizi autorizate (8 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 18.000 lei);
> la cele 6 controale de circulaţie privind materiale lemnoase pe drumuri publice şi forestiere s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare de 24.000 lei;
> s-au executat 23 de controale la instalaţii de debitat, inclusiv verificări de erori generate prin utilizarea aplicaţiei SUMAL 2.0., (22 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare de 77.000 lei);
> s-au confiscat 69 mc de materiale lemnoase, după cum urmează: 54 mc lemn rotund lucru răşinoase, 15 mc lemn de foc;
> s-au verificat 7 sesizări/ petiţii formulate de cetăţeni. (N.B.)
Comentarii