Documentar

Sinistra doamnă Nexhmije Xoxha

În Peninsula Balcanică, albanezii sunt poporul cel mai apropiat faţă de poporul român, atât prin limbă, cât şi prin parcursul istoric. Deşi se numără, alături de greci, printre cele mai vechi popoare din această zonă, vecinii le contestă şi românilor, şi albanezilor originea şi locul de formare.

Aproape o jumătate de secol albanezii au îndurat tirania lui Enver Xoxha şi a soţiei sale Nexhmije, tiranie care îşi găseşte echivalentul în despotismul din Coreea de Nord.

Enver Xoxha a fost cel mai longeviv lider al Albaniei şi de aceea conducerea lui depăşeşte dimensiunile normale de-a lungul timpului. Toată “domnia” sa a însemnat o perpetuă autoizolare şi violenţă, fărădelegi şi sărăcie, o corvoadă continuă şi o muncă istovitoare. Acesta a ucis şi îngropat alături de sinistra lui soţie toată energia şi toată vitalitatea poporului albanez, secătuindu-l şi paralizându-l ca o creatură monstruoasă care suge vigoarea vieţii.

Enver Xoxha a fost o combinaţie de căpetenie tribală şi birocrat bolşevic, dogmatic înverşunat, stalinist din categoria cea mai dură, maniac al epurărilor periodice. Atunci când Stalin a dispărut de pe scena istoriei, Enver Xoxha a pus în scenă, în Piaţa Skanderbeg din Tirana, un spectacol tragicomic. Oamenii au fost siliţi să intre în piaţă, să se aşeze în genunchi în faţa statuii lui Stalin care omorâse 20 de milioane de „duşmani”.

Unii îşi rupeau cămăşile dezgolindu-şi pieptul, unii îşi smulgeau părul din cap, iar alţii se zgâriau pe faţă. Se spune că mulţi bocitori de profesie, bărbaţi şi femei, au fost angajaţi în acea zi. Un asemenea spectacol grotesc se mai poate vedea astăzi în Republica Populară Democrată Coreea când dispare un membru al „familiei domnitoare” – Kim.

Dacă Jiang Qing, soţia lui Mao Zedong a fost chintesenţa răului, a invidiei şi răzbunării prosteşti la toate nivelurile, politic, artistic şi sexual, Peninsula Balcanică are două modele ale soţiilor de tirani: Elena Ceauşescu în România şi Nexhmije Xoxha în Albania.

Elena Ceauşescu a devenit un model de ignoranţă şi îngustime la minte, obsedată de ideea de a primi titluri ştiinţifice, iar cu cât avea mai multe, cu atât se acoperea mai tare de ridicol. Cea de a doua, Nexhmije Xoxha, s-a remarcat printr-o înclinaţie spre trivialitate şi printr-o cruzime fără egal, ceea ce i-a făcut pe albanezi să o poreclească „Pantera Neagră”, „Sinistra doamnă”, „Delicata” sau „Lady Macbeth”.

Nexhmije Xoxha s-a născut la 9 februarie 1921 în oraşul Manastir, unul din oraşele albaneze lăsate în afara frontierelor statului albanez şi, totodată, un oraş cu o contribuţie consistentă la cauza naţională albaneză.

La vârsta de 7-8 ani, prin 1928, tatăl ei s-a mutat de la Manastir la Tirana în “interes de serviciu”. Aici a devenit membru în conducerea Crucii Roşii Albaneze la propunerea verilor săi care ocupau funcţii importante: preşedinte de tribunal, comandant-şef al Jandarmeriei, ministru al Educaţiei, ministru al Justiţiei şi membri ai parlamentului.

Absolventă a Institutului de Fete din Tirana, este numită la 31 decembrie 1941 învăţătoare la Tirana de autorităţile italiene de ocupaţie. Ea îşi ducea în mare parte traiul închisă în lumea ei limitată când prin intermediul unui văr ce fusese în Rusia Sovietică intră în contact cu cărţile interzise de vogă comunistă. Acestea invadau Europa şi neaşteptata congruenţă dintre visul lui Lenin şi elanurile adolescentine au creat o nouă atmosferă în mintea tinerei Nexhmije.

Era perioada când versiunea comunismului de stepă rusească înghiţise inimile şi minţile studenţilor de la Oxford, ale pictorilor şi poeţilor de la Paris, ale scriitorilor şi cercetătorilor din Italia, ale regizorilor şi actorilor din Germania şi îşi găsise chiar adăpost în îndepărtatele studiouri de la Hollywood.

La sfârşitul anului 1941, date fiind creşterea atracţiei exercitate de curentul bolşevic şi fuziunea grupurilor comuniste, Nexhmije Xoxha s-a străduit foarte mult să găsească o direcţie şi să se plaseze în interiorul acestor structuri.

Între timp l-a cunoscut pe Qemal Stafa (1920-1942), membru fondator al Partidului Comunist din Albania, luptător în mişcarea de eliberare naţională din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (a fost ucis lângă Tirana de forţele italiene fasciste invadatoare).  Nexhmije l-a adoptat pe Qemal Stafa de care o leagă şi o parte din viaţa ei intimă.

După dispariţia lui Qemal Stafa, Nexhmije a acceptat legătura matrimonială cu Enver Xoxha, viitorul tiran al Albaniei. „El era înalt, chipeş, umblat prin Franţa, neîndoielnic un tip interesant, avea cunoştinţe şi îşi făcuse relaţii în elita societăţii din acea vreme, unele în virtutea rudeniei, altele în urma frecventării anumitor cercuri şi, în sfârşit, altele clădite în mod misterios, de neînţeles; pe scurt, era întruchiparea unui adevărat dandy, cu gusturi rafinate şi planuri de viitor ambiţioase.” Pe 31 decembrie 1945, Nexhmije s-a căsătorit cu Enver Xoxha.

Enver Xoxha a început să urce în ierarhia Partidului Comunist Albanez ajungând de la responsabil cu cotizaţiile membrilor de partid la funcţia de secretar general, prim-ministru. Interesant este faptul că şedinţele Biroului Politic ale Partidului Comunist Albanez se ţin la el acasă. Biroul Politic este al său, statul îi aparţine. El şi soţia sa sunt proprietarii acestei ţări şi ai acestui popor. Ei decid cine să fie ucis şi cine să fie lăsat în viaţă, cine să fie scos la lumină şi cine să dispară; el deţine puterea.

Nexhmije Xoxha, promovată ca directoare a Institutului de Studii Marxist-Leniniste, cât şi şefă a tuturor direcţiilor Comitetului Central, şi-a secondat soţul în toate acţiunile criminale pentru înlăturarea oricărui opozant, trimiţând la moarte sute de oameni.

Am putea spune că, în toată viaţa sa, cu excepţia copilăriei, Nexhmije Xoxha nu s-a simţit niciodată legată de naţiunea albaneză. E ca şi cum înăuntrul ei această ţară nici nu exista.

Nici măcar când a devenit mamă a doi băieţi şi a unei fete, în patologia psihică a lui  Nexhmije Xoxha nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, acţiunile sale şi ale soţului îi devorau lumea personală, îi consumau toată fiinţa. I-a înlăturat cu brutalitate pe toţi membrii marcanţi ai societăţii albaneze care i s-au opus sau au criticat acţiunile sale diabolice.  Nexhmije nu le-a luat apărarea şi nu i-a ajutat pe prietenii săi comunişti care au fost persecurtaţi sau închişi de „Partidul ei”. Aşa au suferit Ramize Gjebrea, Shejnaze Juka, Drita Kosturi, surorile Qemal, Liri Belishova, Hysni Kapo, Mehmet Shehu, Gervalla, Nako Spiru, Hito Caka, Petrit Dume, Begir Balluku, Ismail Kadar şi alte câteva mii de anonimi care au fost îngropaţi în Munţii Albaniei şi cărora nici astăzi nu li s-au descoperit mormintele.

Atmosfera de la curtea „sultanului” Enver Xoxha a fost impregnată de crimă, minciună, falsuri, delir economiastic, sadism şi vendete tribale. Membră a CC, controlând accesul la dictator, înfluenţându-i deciziile, Nexhmije a fost principala complice la crimele lui Enver Xoxha.

Niciun alt cuplu politic nu s-a străduit mai mult să creeze un monstruos mecanism instituţional, dur şi vigilent, de spălare a creierelor albanezilor, aşa cum a reuşit cuplul Xoxha, făcându-i pe oameni să creadă că numai Xoxha şi numai el a fost fondatorul şi organizatorul „Albaniei noi”.

Paradoxal, Nexhmije Xoxha a scăpat de pedeapsa capitală pe care o merita din plin. După 1990 s-a lansat, prin „memorii” şi „mărturii”, în campania de reabilitare a lui Enver Xoxha. În aceste condiţii, albanezii trebuie să se gândească bine şi să-şi aducă aminte că dictatura prin care au trecut seamănă cu acele boli teribile ce pot reveni şi-l copleşesc definitiv pe suferind.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: