Dr. Sorin Hâncu:

Doar în situaţie de război s-ar fi putut ajunge la actualul dezastru sanitar…

>  Am lucrat o viaţă în spital, dar nu am apucat să văd aşa ceva până acum, mărturiseşte şeful Colegiului Medicilor Suceava

Preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava, dr. Sorin Hâncu, a apreciat recent, la News Bucovina, că „doar în situaţie de război s-ar fi putut ajunge la actualul dezastru sanitar”.

„Eu, care am lucrat o viaţă în spital, nu am apucat să văd aşa ceva până acum! Poate dacă ar fi fost război, dar eu nu am văzut aşa ceva niciodată. Mă îngrozesc numai la gândul ce se întâmplă acolo, pentru că omul vede în spital ultima lui speranţă şi, din păcate, acum, în situaţia actuală, acest lucru nu se mai poate materializa” a declarat dr. Sorin Hâncu.

Toate decesele sunt cauzate de gravitatea bolii

Potrivit dr. Sorin Hâncu, toate decesele despre care aflăm zilnic sunt cauzate de gravitatea bolii.

„Toate aceste decese pe care le vedem zilnic sunt datorită gravităţii bolii. Aşa cum bine ştim, virusul acţionează asupra aparatului respirator, plămânii pacientului sunt încărcaţi cu secreţii şi nu mai pot să oxigeneze sângele. Atunci se recurge la oferirea de oxigen în exces, iar la un moment dat nici acest lucru nu mai ajută şi se ajunge ca pacientul să fie intubat. Cu cât este intubat mai mult timp, secreţiile din plămâni se infectează. Acestea nu sunt doar pe trahee, sunt în tot plămânul. Nu ai cum să le mai scoţi de acolo, iar asta conduce la deces. Toate acestea se întâmplă şi la cel vulnerabil, care are comorbidităţi, şi la cel sănătos –  decesul este inevitabil!” a spus preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava.

La ATI, paturile se eliberează prin deces

„Avem în momentul acesta aproximativ 1.790 de pacienţi în stare gravă, internaţi la ATI, intubaţi,  iar din aceştia un sfert mor în fiecare zi (date la nivelul săptămânii trecute.  Paturile la ATI se eliberează prin deces, procentul celor care ies vii de la reanimare este foarte mic. Costurile pentru un pacient internat la ATI sunt mari. Un pacient ajuns acolo are nevoie de oxigen în permanenţă, plus celelalte medicamente foarte scumpe, puse pe cale venoasă, astfel încât să menţină în parametri normali funcţiile vitale. Tratamentul este continuu, zi şi noapte” a explicat dr. Hâncu.

Preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava, dr. Sorin Hâncu, a făcut apel la populaţie să înţeleagă cu adevărat  gravitatea boli şi că singura metodă de a se proteja este vaccinarea. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: