De sâmbătă până duminică

138 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

> În ţară, în acelaşi interval, au fost confirmate 11.725 de cazuri

Până duminică, 24 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.561.928 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 7.123 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.323.707 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate 11.725 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 148 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 34.738 de cazuri de la debutul pandemiei, dintre care 138 de cazuri noi, incidenţa  înregistrată la 14 zile fiind 4,15.

Adăugăm că, potrivit informărilor anterioare ale GCS, în judeţ, vineri s-au înregistrat 200 de cazuri noi, iar sâmbătă, 215.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 911 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În această situaţie s-au aflat în recentul interval de 24 de ore şi 25 de persoane din judeţul Suceava.

381  de decese şi 1.846 de bolnavi la ATI

Până ieri, 44.679 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 23.10.2021 (ora 10) – 24.10.2021 (ora 10) au fost raportate de INSP 389 de decese (201 bărbaţi şi 188 femei), dintre care 8 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi din municipiul Bucureşti.

Dintre cele 389 de decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 35 la categoria de vârstă 50-59 ani, 97 la categoria de vârstă 60-69 ani, 141 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 97 la categoria de vârstă peste 80 ani.

347 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi; 12 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 30 pacienţi decedaţi, până ieri, nu au fost raportate comorbidităţi.

Cele 8 decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele Argeş, Bacău, Buzău şi Mureş, un deces în luna septembrie a.c. şi 7 în octombrie a.c., a precizat GCS.

Din totalul de 389 de pacienţi decedaţi, 361 erau nevaccinaţi şi 28 vaccinaţi. Cei 28 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, a mai specificat GCS.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era ieri 20.323. Dintre acestea, 1.846 se aflau internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 471 erau minori, 432 fiind internaţi în secţii, iar 39 la ATI.

Până duminică, la nivel naţional au fost prelucrate 10.160.351 teste RT-PCR şi 4.175.976 de teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 19.041 de teste RT-PCR (9.631 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 9.410 la cerere) şi 23.745  de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 149.426 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau ieri în izolare la domiciliu, iar 16.954 se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.851 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se aflau 93 de persoane. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: