„Politică şi canon literar”

A apărut – la Eikon, Bucureşti, 2021 – primul tom al aşteptatei istorii literare a lui Adrian Dinu Rachieru Politică şi canon literar”, cu autori şi creaţii din secolele XX şi XXI raportate la politica şi canoanele literare ale vremurilor scrierii şi tipăririi lor. O istorie străbătută de dragostea pentru literatura de calitate a cititorului de calitate şi a condeiului critic de calitate, o istorie implicit polemică, tocmai pentru că a fost scrisă cu obiectivitatea sociologului, a pasionatului de istorie, capabil să-i înţeleagă mecanismele, competenţa literară îngemânându-se permanent la Adrian Dinu Rachieru cu aceea a bunului cunoscător al cadrului social şi al schimbărilor sale. Câteva din paginile substanţialului volum (doar câteva faţă de cele 700 ale cărţii) au fost publicate, într-o primă formă, în „Crai nou” Suceava, cititorii ziarului nostru fiind pregătiţi într-o măsură pentru lectura acestei istorii, lectură pe cât de grea, pe atât de palpitantă.

După ce i-am aşteptat în septembrie pe şi pe autor, şi pe editor, adică pe Adrian Dinu Rachieru şi pe Valentin Ajder, la Salonul Literaturii Române din Bucovina 2021 (amânat în ultima clipă de restricţiile locale ale pandemiei), salon care ne propunea şi lansarea acestui tom, nu ne rămâne decât să ne dorim depăşirea cumpenei prin care trecem din cauza coronavirusului şi reprogramarea valoroasei şi îndrăgitei manifestări a Bibliotecii Bucovinei sau să luăm legătura cu editura Eikon (difuzare/distribuţie carte: 021 348 14 74, 0733 131 145, 0728 084 802; difuzare@editura eikon.ro), pentru a-l obţine prin comandă. Merită efortul!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: