Conferinţa ştiinţifică internaţională „Minorităţi naţionale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte” (II)

foto BucPress

În textul comunicării lui Dorin Popescu, lector universitar şi preşedinte al Asociaţiei „Casa Mării Negre”/ Black Sea House din Constanţa, descoperim mai multe gravimente formulate în subtitlurile Un idiom cameleonic: «limba moldovenească» (Limba „moldovenească” este o enclavă Kaliningrad locuită de tancuri ideologice ruseşti la frontiera cu România şi Europa. La adăpostul acestor tancuri, care păzesc de circa două sute de ani umbrele lungi ale împăraţilor goi din vitrinele cu invenţii ale Moscovei, povestea „limbii moldoveneşti” traduce astăzi o românitate în primejdie şi în criză, împovărată ideologic, sedusă de ieşirea din propria istorie, unde responsabilităţile obosesc. Tancurile ruseşti care au inventat-o s-au retras demult în tranşeele Moscovei, dar proiectilele lor vor fi lăsat amprente puternice în mentalul colectiv al românilor de peste Prut. Inventându-şi un trecut epopeic, părinţi nobiliari şi stirpe cu ştaif din cronici şi letopiseţe, fabricându-şi netulburat eroi, mituri şi largi naraţiuni mobilizatoare, limba «moldovenească» este păzită acum de plăieşi anistorici, cu solde generoase de la Moscova ori pur şi simplu cu ambiţii autohtoniste pantagruelice dublate de instincte de killeri” – p. 83), Regiunile Ucrainei afectate de moldovenism, Patronii moldovenismului politic din Ucraina şi Clivajul identitar şi vectorii corelaţi care i-ar putea grăbi sfârşitul. La acest ultim aspect autorul indică: „1) colapsul total al ideii staliniste privind «poporul moldovenesc» şi «limba moldovenească» în R. Moldova, 2) însuşirea de către Kiev a limbajelor şi mentalităţilor europene, care să spulbere mitul autocultivat al «imperialismului românesc», 3) consolidarea capacităţii de intervenţie culturală şi spirituală a Bucureştiului. Până atunci, «moldoveanul» din Odesa îl va aştepta, cuminte, acasă, prizonier al propriei sale istorii şi izolat complet în satul său anistoric, pe Ţarul de la Moscova” (p. 85).

Dr. Ion Popescu, preşedinte al Uniunii interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, din Cernăuţi, în linia unor continue preocupări pentru populaţia românească din Ucraina, publică în culegerea de texte amintită un amplu studiu cu titlul A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea… Statistici şi prevenţii în preajma recensământului, în care abordează următoarele subiecte: Populaţia românofonă din Ucraina, între recensămintele din 1959 şi 1989, O analiză demografică a anului 1996, când a fost adoptată Constituţia Ucrainei suverane, Dinamica structurii naţionale a populaţiei Ucrainei în perioada sovietică, Dinamica creşterii numerice a comunităţilor etnice din Ucraina în perioada sovietică conform celor patru recensăminte postbelice din URSS, Date privind migraţia populaţiei între Ucraina şi fostele republici al URSS (1924-1994), Date privind migraţia pe naţionalităţi între Ucraina şi fostele republici ale URSS (în perioada 1992-1994), Migrarea evreilor şi bieloruşilor, Ponderea tineretului în populaţia Ucrainei, pe naţionalităţi, Ponderea tineretului cu vârsta între 15 şi 29 de ani, după naţionalităţi, în populaţia Ucrainei din 1989, Dinamica Structurii naţionale a populaţiei Ucrainei (statistici oficiale), Scăderea drastică a numărului de minoritari etnici etc. Studiul se încheie cu avertizările cuprinse sub titlul În loc de concluzie: „Dar câţi vom fi declaraţi «români» cu limba maternă «limba română» în statisticile oficiale la recensământ depinde de fiecare dintre noi. Iar de numărul nostru şi, mai ales, de cota noastră în ansamblul populaţiei din unităţile administrativ-teritoriale în care locuim compact şi tradiţional va depinde în foarte mare măsură recunoaşterea noastră ca populaţie autohtonă” (pp.120-121).

Constantin Ungureanu, doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie din Chişinău, semnează un studiu deosebit de important pentru înţelegerea procesului de asimilare ce se desfăşoară în vecinătatea României, în teritoriile în care locuiesc importante comunităţi de români. În textul Evoluţia învăţământului în limba română din Ucraina sunt prezentate următoarele aspecte ale temei: Românii (moldovenii) din Ucraina, Şcolile româneşti din nordul Bucovinei la începutul secolului XX, Şcoala românească în perioada interbelică, Soarta românilor (moldovenilor) din Transnistria, Moldovenizarea învăţământului românesc în perioada sovietică, Şcolile româneşti din Ucraina, după anul 1991, Învăţământul în limba română (moldovenească) din Ucraina (1991-2010), Învăţământul în limba română (moldovenească) din Ucraina (2010-2018), Şcolile româneşti din regiunea Cernăuţi, în primul deceniu de independenţă a Ucrainei. Şcolile mixte română-ucrainene în sate româneşti din regiunea Cernăuţi, Localităţi cu populaţie românească şi învăţământ parţial în limba ucraineană, Localităţi cu populaţie românească, dar cu şcoli ucrainene, Şcolile din raioanele cu populaţie românească în regiunea Cernăuţi, Declinul învăţământului românesc din regiunea Cernăuţi după anul 2000, Şcolile româneşti (moldoveneşti) din Regiunea Odesa, Şcolile din regiunea Transcarpatică şi Concluzii.

Din paginile dedicate concluziilor reţinem că, „În primul deceniu de independenţă a Ucrainei, învăţământul în limba română a cunoscut o dezvoltare firească”. În cele trei regiuni cu o populaţie românească numeroasă, cca. 33-35 mii de elevi au studiat în limba română. Ulterior, numărul elevilor ce au studiat în limba română s-a redus considerabil în toate cele trei regiuni. Astfel, între 2001-2010, numărul elevilor s-a micşorat cu 7 mii în şcolile româneşti şi cu 3 mii în şcolile moldoveneşti (p. 161). În anul şcolar 2017-2018, în Ucraina funcţionau 72 de şcoli româneşti (60 în regiunea Cernăuţi şi 12 în Transcarpatia) şi doar 3 şcoli moldoveneşti în sudul Basarabiei: erau numeroase şcolile mixte româno-ucrainene. Învăţau în limba română 15.985 de elevi (13.336 în regiunea Cernăuţi şi 2.649 în Transcarpatia) şi 2.652 de elevi, în sudul Basarabiei. În total, scrie autorul, erau 18.637 de elevi în cele trei regiuni amintite (p. 162). Comparând anul şcolar 2017-2018 cu anul 2001-2002 (când erau 35,5 mii) numărul elevilor cu limba de învăţare română s-a redus la jumătate (p.162). Declinul şcolilor româneşti este evidenţiat de autor prin cifrele următoare: în 2001-2002 erau 83 de şcoli româneşti (cu 21.672 de elevi) şi 9 şcoli mixte (cu 2.141 de elevi). Tot atunci, 3000 de elevi erau instruiţi în limba ucraineană. În anul şcolar 2017-2018, în regiunea Cernăuţi funcţionau doar 600 de şcoli româneşti şi 19 mixte româno-ucrainene. În limba română erau instruiţi 13.336 de elevi (13,5%): în cei 17 ani scurşi între cele două repere cronologice s-a redus numărul şcolilor româneşti cu 23, numărul elevilor cu limba de învăţare română s-a redus cu 10.000, în timp ce numărul elevilor şcolarizaţi în limba ucraineană s-a dublat la peste 6.000. Dr. Constantin Ungureanu estimează că dacă actualele tendinţe se vor menţine, peste un deceniu numărul elevilor cu limba de învăţare română se va reduce la 7-8 mii. Dar „situaţia cea mai alarmantă” se anunţă a fi cea din raionul Noua Suliţa, unde procesul de ucrainizare este alert. Din cele 19 şcoli mixte româno-ucrainene, din regiunea Cernăuţi, 12 sunt în raionul Noua Suliţa. În ceea ce priveşte comparaţia dintre Transcarpatia şi sudul Basarabiei, situaţia învăţământului în limba română e mai bună în prima regiune decât în cea de-a doua (p.162).

Deosebit de actuale şi bine documentate au fost şi comunicările lui Anatol Popescu – Politici editoriale ale Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina ca instrument de divizare artificială a învăţământului şcolar românesc secular din comunităţile româneşti, Ion Eremia – Politica, instrument de formare a unei noi naţiuni: „naţiunea civică moldovenească”. Dr. Elena Negru, cercetător la Institutul de Istorie din Chişinău, a susţinut comunicarea Fabricarea identităţii „moldoveneşti” în RASS Moldovenească (1924-1940): proiect şi consecinţe, dr. Gheorghe Negru semnează textul Eşecul impunerii limbii moldoveneşti în RSSM (1940 – 1967), Mihai Mecineanu – Românii moldoveni. Istorie şi actualitate, Zinaida Pinteac – Starea învăţământului în limba maternă în şcolile din regiunea Odesa, Ucraina. Capitolul Concluzii este semnat de Ştefan Hostiuc şi Dorin Popescu. Culegerea de materiale se încheie cu Memoriul conferinţei ştiinţifice internaţionale „Minorităţi naţionale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte”, din care reţinem următoarele: „Participanţii la conferinţă consideră că românii din Ucraina şi Republica Moldova sunt parte integrantă a spaţiului de cultură şi civilizaţie românească, respectiv moldovenii fac parte integrantă din poporul român, iar limba moldovenească este aceeaşi limbă română, denumită astfel exclusiv din scopuri politice. Considerăm, de asemenea, că absenţa unităţii asupra problemei identitare afectează integritatea comunităţii româneşti din spaţiul ex-sovietic, scindată după criteriul român/moldovean” sau „Participanţii la conferinţă consideră imperios necesară iniţierea unui dialog ştiinţific între cele trei academii – Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Academia de Ştiinţe a Ucrainei şi Academia Română – pentru a pune punctul pe «i» în ceea ce priveşte diferendul lingvistic din Republica Moldova şi Ucraina. Mesajul este semnat de domnul Vasile Tărâţeau, membru de onoare al Academiei Române (p. 302).

MARIAN OLARU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: