Cernăuţi, acum un veac (33)

Victime

Ironie. „Pentru liniştirea «Epocii». În «Epoca» din 20 Aprilie a.c., citim textual: «Cercurile guvernamentale nu şi ascund îngrijorarea faţă de urmările pe cari le va avea în Bucovina demisiunea d-lui I. Flondor (în urma divergenţelor sale cu Ion Nistor – n.a.), reputat, cu drept cuvânt, cel mai popular dintre oamenii politici de acolo». Ce fericită ar fi România întregită, dacă, în împrejurările actuale, unica şi cea mai mare grijă a guvernului României ar fi numai aceste urmări.” („Glasul Bucovinei”, 24 aprilie 1919). Credinţă. Extras din „Noua Românie şi problemele sale vitale” de dr. Nicolae Lupu, fost deputat în Parlamentul României – din magistrala sa conferinţă ţinută pe 23 februarie 1919, în Paris sub preşedinţia lui Victor Bernard, sub titlul: „Foi et Vie”/ „Credinţă şi Viaţă”. Atunci, patrioţii români – indiferent de partid – făceau „lobby”, cum se zice azi…, pentru cauza României Mari. Citez: „La 14/27 august 1916, România declarase război Austro-Ungariei pentru eliberarea Transilvaniei şi Bucovinei de sub jugul acestui imperiu şi împlinirea visului secular de Unire al tuturor românilor într-un singur stat unitar şi indivizibil. A doua zi, la 28 august 1916, ca ripostă, Germania şi Turcia declarau război României. Aliata Germaniei, Bulgaria, atacă România pe 31 august fără declaraţie de război, pe care o va face abia la 1 septembrie 1916. Sudul României cu capitala Bucureşti va fi ocupat pentru doi ani (1916-1918) de Puterile Centrale. În condiţii grele, ostaşii români au apărat cu eroism în anii 1916-1917 ce mai rămăsese din România liberă: fâşia de ţară dintre Siret şi Prut, românii fiind prinşi între inamicii puternici şi aliaţii ruşi neloiali. Părăsită de «aliaţii» ruşi, României i se va impune aşa-zisa «pace de la Bucureşti» din mai 1918, prin care Germania va face cadou Bulgariei toată Dobrogea românească şi Austro-Ungariei linia Carpaţilor şi Ţinutul Herţa (un nefericit precedent, o „sursă de inspiraţie” pentru harta lui Molotov din anul 1940 – n.a.)… La sfârşitul războiului, în data de 28 Noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei întrunit la Cernăuţi va vota Unirea întregii Bucovine cu Patria sa Mamă România, după ce şi reprezentanţii aleşi ai Basarabiei au hotărât Unirea provinciei la 27 Martie şi – cu câteva zile înainte de 1 Decembrie – ziua Unirii Transilvaniei cu Ţara!” Victime. Prefaţa cărţii-document, ce e tradusă din limba franceză de Daniel Siegfriedsohn, „Sacrificiile militare ale României în Războiul de Reîntregire”: „Pierderile se ridică la 350.000 de morţi reprezentând 40% din totalul soldaţilor mobilizaţi. La pierderile militare trebuie adăugate suferinţele şi morţile – nu mai puţin considerabile – ale populaţiei civile. Aceasta, în urma retragerii Armatei Române din Muntenia, a trebuit să suporte în teritoriul ocupat toate violenţele unui inamic feroce şi să îndure toate privaţiunile pe care dealtfel le-au cunoscut chiar şi locuitorii din teritoriile neocupate unde în lipsa inamicului, «aliaţii» noştri ruşi (neciopliţi, primitivi) şi-au luat sarcina să ne facă viaţa grea. Slăbită de privaţiunile şi epidemiile teribile – urmare inevitabilă a acestor privaţiuni, populaţia civilă românească a plătit din plin tributul său. În timp ce militarii cădeau pe front, în spatele frontului, răniţii contractau tifosul exantematic şi gripa infecţioasă, care făceau mari ravagii atât printre răniţi cât şi printre civili şi medici, printre surorile de caritate şi infirmierii care îi îngrijeau. 450.000 de civili au murit în timpul războiului – 6% din populaţia totală a ţării! Asta reprezintă sacrificiile civile cu care România a plătit realizarea parţială a revendicărilor sale juste şi sunt mărturia irecuzabilă a colaborării poporului român la marea cauză apărată de «aliaţi». Dar trebuie adăugat că aceste pierderi nu epuizează seria suferinţelor populaţiei româneşti. Deseori, moartea victimelor se datora otrăvirii produse de explozia de bombe germane, care conţineau materii infecţioase. Actele contrare legilor războiului şi ale umanităţii, precum bombardarea oraşelor deschise de către aeroplane şi tunuri, execuţiile sumare, asasinatele, violurile, internările locuitorilor şi tratamentul inuman şi mizerabil ce li s-a făcut să suporte, au fost cauza directă a miilor de victime civile pentru care inamicul ne datorează reparaţii. În total, România, în limitele sale dinainte de război, a pierdut mai mult de 800.000 de oameni dintr-o populaţie totală de 8.000.000!”. O zecime! Ipoteze. „Primul lider comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a stins pe 19 martie 1965, cauza decesului fiind cancerul. Despre moartea sa s-au lansat mai multe ipoteze. Prima dintre ele ar fi relaţia tensionată dintre liderul comunist român şi Moscova, ceea ce a dus la iradierea lui Gheorghiu-Dej de către sovietici în cadrul întâlnirii de la Varşovia, din luna ianuarie 1965. Cauza iradierii, spun unele voci, ar fi fost naţionalismul promovat de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi îndepărtarea de URSS. A doua ipoteză face referire la floarea de mină pe care Dej ar fi primit-o la începutul anilor ‘50 şi pe care ar fi aşezat-o într-o vitrină în camera unde muncea, fără să ştie că acea rocă era radioactivă. A treia ipoteză spune că moartea liderului comunist a survenit din cauza stilului său de viaţă: fuma exagerat de mult, preferând ţigările Viceroy şi obişnuia să mănânce după lăsarea serii.” (Istorieromâneasca.ro).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: