Deputatul PNL Ioan Balan:

Renunţarea la încălzirea locuinţelor cu lemn de foc începând cu 2023 este o eroare destul de gravă

>…Iar renunţarea abruptă la energia produsă din cărbune fără să existe alte surse de producţie se vede în facturi. România trebuie să-şi renegocieze ţintele ecologice asumate la Bruxelles, consideră parlamentarul sucevean

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a apreciat, miercuri, că România va trebui să-şi renegocieze ţintele ecologice asumate la Comisia Europeană, pentru că acestea sunt extrem de înalte şi nu vor putea fi puse în aplicare în termenul scurt asumat.

Într-o declaraţie politică, Ioan Balan a spus că este regretabil că unii oficiali români au angajat România în atingerea unor ţinte ecologice extrem de înalte, care să fie îndeplinite într-un termen extrem de scurt.

„Nimeni nu poate contesta importanţa reducerii poluării la nivel european şi impactul pozitiv pe care l-ar avea un mediu curat asupra sănătăţii cetăţenilor. Cu toate acestea, obiectivele asumate de Comisia Europeană sunt greu de atins chiar şi de statele cel mai puternic dezvoltate din Uniunea Europeană” consideră parlamentarul liberal sucevean.

Ioan Balan consideră că reducerea poluării produse de autovehicule este un obiectiv corect, însă greu de realizat pe termen scurt, în condiţiile în care cea mai mare parte a românilor are venituri reduse şi nu îşi poate permite mai mult de o maşină uzată, cumpărată de peste hotare, la mâna a doua.

„Autoturismele puţin poluante sunt încă un vis pentru cea mai mare parte dintre noi, pentru că sunt încă extrem de scumpe” a explicat deputatul.

Mai mult, reducerea poluării apelor şi solului este o ţintă pe care toţi şi-o doresc de foarte mulţi ani, însă acest lucru nu va fi posibil până nu vor fi conectate toate gospodăriile, în special din mediul rural, la reţelele de apă curentă şi canalizare.

Ioan Balan subliniază că programul „Anghel Saligny” sau proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile vor fi un sprijin în acest sens, dar că numărul mare de gospodării fără asemenea utilităţi arată că nu se va reuşi într-un timp atât de scurt realizarea acestui deziderat.

Parlamentarul liberal mai arată că şi producerea energiei regenerabile din ape curgătoare, vânt sau energie solară este, de asemenea, benefică, dar necesită investiţii pe termen lung şi susţinere financiară de miliarde de euro.

El consideră că renunţarea abruptă la energia produsă din cărbune, fără să existe alte surse de producţie, nu poate decât să se vadă în facturi.

„Nu în cele din urmă, cred că este o eroare destul de gravă angajamentul asumat de un fost ministru al fondurilor europene privind renunţarea la încălzirea locuinţelor cu ajutorul lemnelor de foc, din anul 2023. Este o dovadă de necunoaştere a realităţii în care trăiesc milioane de români din mediul rural, care nu au alternativă pe perioada anotimpului rece. PNL a demarat în anul 2020 cel mai amplu program de conectare a gospodăriilor la reţelele de gaze naturale, însă acest lucru nu se va face peste noapte, oricât de mult ne-am dori” a explicat Ioan Balan.

Potrivit acestuia, în plus, pentru locuinţele din zonele montane sau cele din mijlocul câmpiei, izolate de reţelele principale de gaze, nu rămâne altă soluţie decât încălzirea tradiţională, cu ajutorul lemnului de foc.

„Este important ca, în cel mai scurt timp după învestirea noului guvern, să se demareze negocieri cu oficialii europeni pentru redefinirea ţintelor şi, mai ales, a termenelor privind atingerea obiectivelor ecologice asumate de România. De realizat le vom realiza pe toate, pentru că ştim cu toţii că sunt obiective corecte care ne vor creşte standardul de viaţă, însă nu în termenele nerealiste asumate în mod eronat în trecut. Este important ca această tranziţie verde să fie în avantajul fiecărui român, iar fondurile utilizate să aducă un spor de bunăstare în casa fiecăruia” a concluzionat Ioan Balan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: