Documentar

Un ctitor uitat

 Despre biserica domnească Sf. Treime din Siret, fosta capelă a Horodiştei, prima curte domnească a Moldovei Medievale, s-au scris multe studii, dar, până în prezent, nimeni nu a putut preciza când a fost construită şi cine anume este ctitorul ei.

O tradiţie transmisă de Ion Neculce pune pe seama lui Dragoş Vodă (cca. 1352 – cca. 1354) începutul construirii curţii domneşti şi a bisericii Sf. Treime, dar moartea subită a voievodului nu l-a lăsat să finalizeze lucrarea începută, motiv pentru care voievodul a fost îngropat într-o bisericuţă de lemn din Volovăţ, fieful său. Cronicarul a aflat această tradiţie de la locuitorii oraşului în anul 1731, când a vizitat Siretul şi a consemnat-o în “O samă de cuvinte”: “Dragoş Vodă, aşa povestescu oamenii cum că au descălecat târgul Siretiului… şi au făcut zamcă (castel – n.n.) şi lângă zamcă biserică de piatră, şi hramul bisericii iaste Sfânta Troiţe, care şi până astăzi iaste, şi să slujeşte întru vecinică pomenirea domnului Dragoş Vodă”.

O altă tradiţie culeasă şi publicată de Simion Florea Marian în “Legende istorice din Bucovina” susţine că Sas Vodă (cca. 1354 – cca. 1359), după ce a strămutat oraşul de pe platoul Horaiţul Jos în valea râului Siret, a construit o curte domnească numită Horodiştea şi biserica Sf. Treime, capela curţii domneşti: „Sas Vodă părăsi cetatea cea măreaţă de pe vârful dealului (platoul Horaiţul Jos – n.n.) în care locuise până atunci şi se strămută împreună cu curtenii săi în vale… îşi făcu el altă cetate şi a făcut în ea o biserică frumoasă… şi aşa se întemeie oraşul de astăzi”.

Aceeaşi tradiţie susţine că biserica a fost construită pe locul uneia de lemn, care probabil a fost ridicată de tatăl său, Dragoş Vodă: “Sas Vodă, în locul bisericii celei vechi de lemn, clădeşte un alt lăcaş dumnezeiesc ce s-a sfinţit hramul Sf. Treimi”. Se pare că Sas Vodă nu a reuşit să finalizeze construcţia bisericii şi nici să-i puie o pisanie, motiv pentru care, deşi construită spre a servi drept necropolă pentru ctitor, biserica Sf. Treime nu adăposteşte osemintele acestuia. Căzut în luptă şi radiat din istorie după luptele cu Bogdan Vodă (cca. 1359 – cca. 1365), el nu a fost îngropat în ctitoria sa, ci undeva în situl oraşului şi probabil că mormântul său nu va fi descoperit niciodată.

Mai mult, în anul 1782, la patru secole de la aceste evenimente, ultimul vornic (primar medieval) al târgului Siret, Ion Siretean, şi pârgarii târgului (consilierii locali medievali), au declarat, în faţa Comisiei Pentru Delimitarea Proprietăţilor din Oraşul Siret următoarele: “Ştim că Petru Muşat ar fi zidit biserica Sf. Treime…”.

Devastate în timpul atacului polono-lituanian din vara anului 1378, curtea domnească şi biserica Sf. Treime au fost reconstruite de Petru Muşat, motiv pentru care acest voievod a fost considerat de sireteni al treilea ctitor al bisericii şi al doilea întemeietor al oraşului Siret.

Istoricii noştri, printre care îi cităm pe Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Ştefan S. Gorovei, A.D. Xenopol etc., pun construcţia bisericii Sf. Treime pe seama lui Sas Vodă, dar nimeni, până azi, nu a reuşit să răspundă cu exactitate şi cu documente la cele două întrebări: când şi de cine a fost construită biserica Sf. Treime?

Simeon Reli, autorul celei mai frumoase istorii a oraşului Siret, “Siretul în vremuri de demult”, deplânge acest fapt: „Cine este ctitorul adevărat al bisericii Sf. Treime nu se ştie sigur, căci ea nu poartă nici o inscripţie, toţi istoricii noştri, care s-au ocupat până acum cu studierea vechilor noastre monumente istorice au trecut cu vederea acest preţios giuvaer din trecutul cărunt al neamului nostru”…

Nicolae Iorga, după ce a vizitat oraşul Siret în primăvara anului 1905, în cartea sa “Neamul românesc în Bucovina” scrie despre această biserică: “Troiţa, a doua biserică, e sus pe un deal. A fost reparată şi nu s-a sfinţit încă. Localnicii văd întrânsa o ctitorie a lui Sas Vodă, care a fost înainte de Bogdan, întemeietorul Moldovei”.

Nici noi, în acest articol, nu ne-am propus să răspundem la aceste întrebări, ci doar dorim să prezentăm cititorilor alte aspecte puţin cunoscute din istoria primei capitale a Moldovei medievale şi a bisericii Sf. Treime.

Într-un document descoperit în arhiva oraşului Lvov, publicat în “Studii şi documente XXIII, p. 341-342, şi analizat în “Relaţiile comerciale ale ţărilor noastre cu Lembergul”, p. 39-40, Nicolae Iorga ne oferă date interesante despre istoria oraşului Siret din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Este vorba despre o plângere a unui grup de negustori moldoveni, depusă în faţa autorităţilor oraşului Lvov, la 26 ianuarie 1557, împotriva negustorilor evrei Falhek Zelman şi Lazar din Vladimiria, care au reţinut o serie de mărfuri ale negustorilor moldoveni în oraşul Strzelcze din Polonia. Printre cei păgubiţi se afla şi negustorul siretean Giurgiu.

Autorul lucrării “Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România”, vol. 1, p. 32, susţine că negustorul Lazar poate fi considerat primul evreu din istoria oraşului Siret, atestat documentar. Mai mult, tradiţia susţine că acest negustor s-a împăcat cu negustorul Giurgiu, s-a stabilit în oraşul Siret, s-a creştinat luând numele Ioan şi s-a căsătorit cu o sireteancă numită Teodosia, probabil o rudă a negustorului Giurgiu, dacă nu chiar fiica sau sora lui.

Fiind un om bogat dar evlavios, el a reconstruit aproape din temelii biserica Sf Treime pe cheltuiala sa, între anii 1570-1572. Dar nefiind băştinaş şi nici boier, nu i s-a permis să aşeze o pisanie, care să eternizeze acest eveniment din istoria oraşului. Singura mărturie a faptei sale este că el şi soţia sa au fost înmormântaţi în biserică, iar fiul lor Nicolai Lazăr a pus pe cele două morminte două epitafe foarte frumos decorate. Primul epitaf – cu dimensiunile: 1,62 m lungime, 0,54 m lăţime în partea de sus şi 0,49 m în partea de jos – are câmpul împodobit cu flori, iar pe margine următoarea inscripţie în limba slavonă: “Acest mormânt l-a făcut şi l-a înfrumuseţat nobilul domn Nicolai, maicii sale Teodosia, soţiei lui Lazar, care a trecut la locuinţa cea vecinică – vecinică să-i fie pomenirea – în anul 7084 (1576), Ianuarie 7 ”.

Al doilea epitaf se află în partea stângă a pronaosului – 1,66 m lungime, 0,61 m lăţime în partea de sus şi 0,54 m lăţime în partea de jos –, având o ornamentaţie asemenea celui din partea din dreapta a pronaosului şi următoarea inscripţie, în aceeaşi limbă: „Acest mormânt l-a făcut şi înfrumuseţat domnul Nicolai, tatălui său Ioan, numit Lazar. Negustor, care deasemeni a fost înmormântat aici – vecinică fie-i pomenirea – în anul 7085 (1577), luna Martie 1”.

Deci Ioan Lazar sau Lazăr, cum îi spuneau siretenii, pe bună dreptate poate fi considerat al patrulea ctitor al bisericii şi singurul dintre ctitori care a avut cinstea de a fi îngropat în această biserică. Dar trecerea vremii a făcut să fie uitat ca şi cei dinaintea sa.

În decursul următoarelor secole, biserica Sf. Treime a cunoscut mai multe restaurări, care i-au modificat simţitor arhitectura. În urma restaurării din anul 1890, în biserică a fost construită o strană pentru cor în partea stângă a pronaosului. Scara care ducea spre strană a fost aşezată pe partea de sus a epitafului de pe mormântul lui Ioan Lazar, motiv pentru care fotografia epitafului nu a fost reprodusă în cartea lui Eugen A. Kozak “Die Inschriften aus der Bukowina”, Wien, 1903, p. 121, şi nici în cartea lui Grigoraş şi Caproşu I. “Biserici şi mănăstiri vechi din Moldova”, Bucureşti, 1968, p. 22, nici în următoarele cărţi în care este descris acest monument istoric. Scara cu treptele sale ascunde privirilor epitaful celui de-al patrulea ctitor al bisericii Sf. Treime.

În timpul ultimei restaurări, cea începută în anul 2017, epitaful din dreapta pronausului a fost decupat din pardoseală şi încastrat în zid, iar lângă zid a fost aşezat un rând de scaune, care eclipsează şi al doilea epitaf. În prezent, ambele epitafe sunt eclipsate de modificările făcute în arhitectura interioară a bisericii în timpul restaurărilor, motiv pentru care nici noi nu am putut reproduce în acest articol decât epitaful de pe mormântul Teodosiei Lazar, luat din cartea lui Eugen Kozak, deşi suntem vecini cu acest monument istoric.

În prezent, biserica Sf. Treime, restaurată în exterior (acoperiş din tinichea de aramă) şi în interior (lărgită şi cu pictura începută), singurul vestigiu din fosta curte domnească care a ajuns la noi, este pregătită să înfrunte vitregiile istoriei noului mileniu şi secol în care a intrat omenirea, care se anunţă de pe acum a fi deloc religios.

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: