> În ţară, în acelaşi interval de 24 de ore, au fost confirmate 18.863 de cazuri, nou record!
Până marţi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 6.103 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Totodată, 1.261.267 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 273 ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 33.731 de cazuri de la debutul pandemiei, dintre care 350 de cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile, fiind 4,32.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.568 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În această situaţie s-au aflat şi 44 de persoane din judeţul Suceava.
561 de decese şi 1.805 de bolnavi la ATI
Până ieri, 42.616 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 18.10.2021 (ora 10) – 19.10.2021 (ora 10) au fost raportate de INSP 574 decese (294 bărbaţi şi 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi din municipiul Bucureşti.
Dintre cele 574 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 26 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 141 la categoria de vârstă 60-69 ani, 197 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 145 la categoria de vârstă peste 80 ani.
518 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi; 46 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 10 pacienţi decedaţi, până ieri nu au fost raportate comorbidităţi.
Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în luna septembrie a.c. (1) şi în luna octombrie a.c. (12), în judeţele Argeş, Constanţa, Ialomiţa, Maramureş, Mureş şi Suceava.
Din totalul de 574 de pacienţi decedaţi, 528 erau nevaccinaţi, iar 46 vaccinaţi. Cei 46 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între 40 şi 80 de ani. Dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi, 43 prezentau comorbidităţi; pentru 3 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era ieri 19.730. Dintre acestea, 1.805 se aflau internate la ATI.
Din totalul pacienţilor internaţi, 486 erau minori, 450 fiind internaţi în secţii, iar 36 la ATI.
Până marţi, la nivel naţional au fost prelucrate 10.036.450 de teste RT-PCR şi 3.978.693 de teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 27.819 de teste RT-PCR (15.039 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 12.780 la cerere) şi 53.235 de teste rapide antigenice. (N.B.)
Comentarii