Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%

> Preţurile se vor reaşeza în perioada următoare, susţin brokeri de pe piaţa asigurărilor

 Tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, însă, pentru comparaţie, acestea trebuie raportate la tariful de referinţă şi nu la tarife practicate în trecut, susţin reprezentanţi ai pieţei de brokeraj în asigurări, care estimează o reaşezare a preţurilor în perioada următoare.

„Creşterea s-a simţit din septembrie dar, este clar, de la ridicarea licenţei companiei City Insurance toate preţurile la RCA au crescut foarte mult. Preţurile au crescut pe anumite segmente doar cu 20-25%, dar pe alte segmente şi de două sau chiar de trei ori în câteva cazuri punctuale. Companiile de asigurare vor reaşeza preţurile în matca lor, dar trebuie ţinut cont de faptul că primele RCA vor rămâne la un nivel mai mare decât au fost în primăvară pentru că ştim de ce a ajuns City Insurance în această situaţie, practicând un preţ pe RCA mult mai mic decât ceilalţi jucători din piaţă. Eu cred că acea stabilizare a preţurilor va începe anul acesta şi se va consolida anul viitor”, a declarat pentru Agerpres Antonio Souvannasouck, CEO, Asigest Broker.

Acesta susţine că tarifele RCA au crescut în medie cu 70-80%, referindu-se la cele pe 12 luni la clasa B0.

În opinia sa, toate celelalte companii care au rămas pe segmentul RCA se protejează şi măresc preţurile „pentru ca niciuna dintre ele să nu aibă un aflux foarte mare de asiguraţi de la City Insurance”.

„Sunt 3 milioane de asiguraţi, aşa cum s-a vehiculat în presă. Evident că, atâta vreme cât se păstrează o proporţie în piaţă, lucrurile pot fi ţinute sub control, dar dacă, spre exemplu, jumătate din aceşti clienţi se duc la o singură companie, evident că, oricât ar fi compania aceea de mare şi de puternică, va fi dezechilibrată. Ca urmare, toate companiile trebuie să ţină pasul cu această creştere pentru că, dacă nu ar ţine pasul, acea companie ar fi inundată de clienţii de la City şi, de aici, această stare de contagiune în ceea ce priveşte creşterea primelor”, a mai spus Antonio Souvannasouck.

La rândul său, Dorel Duţă, director general al Hobbit Broker de Asigurare consideră că „există şi vor exista nişte ajustări de preţuri, dar ele trebuie tot timpul comparate cu tarifele de referinţă”.

El a subliniat că preţurile de referinţă sunt calculate de o firmă independentă, care integrează toate datele din piaţa de asigurări.

„Dacă ne uităm în trecut, preţurile erau mult sub tarifele de referinţă. Acum sunt în jurul preţurilor de referinţă dar, dacă sunt vârfuri, clienţii sunt protejaţi prin lege, prin acel «client cu risc ridicat» şi pot solicita Biroului Asigurătorilor Auto din România (BAAR) o ofertă pentru încheierea unui contract RCA”, a precizat Dorel Duţă.

În opinia sa, tarifele RCA în timp se vor echilibra, pe măsură ce piaţa se reaşează.

De asemenea, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), Mădălin Roşu, afirmă că, întotdeauna, „trebuie să ne raportăm la tariful de referinţă pe care l-a comunicat ASF”.

„Comparaţia tarifelor actuale cu alte tarife din trecut nu este una corectă. Este cunoscut faptul că City Insurance practica prime de asigurare mult sub tarifele de referinţă. Este normal ca, la un nivel perceptibil emoţional, pare o creştere dacă comparăm o ofertă actuală cu una din trecut a companiei menţionate. Întotdeauna, noi trebuie să ne raportăm la tariful de referinţă pe care l-a comunicat ASF. Dacă vrem să facem o comparaţie, între ce oferte primim, trebuie să ne uităm de fiecare dată cum arată tariful de referinţă pentru maşina în cauză”, a subliniat Mădălin Roşu.

Acesta a precizat că legislaţia RCA permite ca anumite costuri de reparaţie să fie nejustificat de mari, iar companiile de asigurări sunt obligate să le plătească. „Ce se întâmplă în România cu aceste costuri de reparaţie şi rent a car, ca fenomen, este unic în Europa”, a afirmat Mădălin Roşu.

Preşedintele BAAR a mai spus că, potrivit legii, Ministerul Sănătăţii trebuia să publice un barem traumatologic pentru despăgubiri aferente daunelor morale, din 2017.

„Nici până în ziua de astăzi Ministerul nu a mişcat un deget. Noi am spus că toate acestea se vor răsfrânge în buzunarul nostru, în costul primei de asigurare”, a precizat Mădălin Roşu.

Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare – reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată în 27 septembrie, în Monitorul Oficial.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: