Cadavrul unui bărbat, depistat într-o pădure greu accesibilă din Marginea

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-o zonă greu accesibilă a pădurii denumite popular „Şoarecu” din comuna Marginea. Poliţiştii au deschis dosar penal privind „ucidere din culpă” şi încearcă să stabilească identitatea bărbatului.

Cadavrul a fost observat de un motociclist care se plimba prin pădurea administrată de Ocolul Silvic Marginea în cursul zilei de duminică.

Motociclistul a văzut o persoană întinsă pe pământ, cu faţa în jos. Presupunând că cel mai probabil persoana este decedată, motociclistul a apelat 112.

După primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii nu au putut stabili identitatea cadavrului, nefiind găsite documente de identitate sau ale bunuri care ar putea ajuta în acest sens.

În schimb, s-a constatat că este vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani, care avea o înălţime de aproximativ 1.60-1.70 cm, greutate de 60-65 kg, păr cărunt, constituţie atletică, barbă de dimensiune medie, căruntă, fără semne particulare, fiind îmbrăcat cu o pereche de pantofi tip sport, albaştri, pantaloni din material textil de culoare verde deschis, bluză de culoare gri cu negru şi o căciulă gri.

Pe cadavru nu au fost identificate urme de violenţă sau leziuni care să creeze suspiciuni cu privire la cauza decesului, însă cauza reală a decesului va fi stabilită de legişti. Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal privind ucidere din culpă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: