Senatorul George Mîndruţă spune că alegerile anticipate ar fi ultima soluţie

Preşedintele USR Suceava, senatorul George Mîndruţă, a apreciat, vineri, la News Bucovina, că oferta cu un guvern Dacian Cioloş este mai mult decât onestă şi că ultima soluţie pentru criza actuală ar fi alegerile anticipate.

Mîndruţă a arătat că nu crede că numirea lui Dacian Cioloş poate fi una de compromis astfel încât să nu reuşească formarea unei majorităţi parlamentare, anunţând că partidul din care face parte nu va sprijini sub nicio formă un alt guvern, indiferent de componenţa lui, condus de Florin Cîţu.

„Dacă asta are în cap Klaus Iohannis, atunci probabil se gândeşte la o refacere a USL, pentru că altfel nu văd cum ar putea trece în Parlament o asemenea propunere, decât cu sprijinul PSD, eventual al AUR” a declarat George Mîndruţă.

El a mai subliniat că ceea ce se spune că USR PLUS ar avea o majoritate cu PSD şi cu AUR reprezintă o percepţie total eronată.

„O înţelegere, o majoritate presupune să oferi ceva şi să primeşti ceva în schimb. Noi nu am oferit nimic, nu avem ce să oferim şi, cu atât mai mult, nu am primit nimic. Faptul că AUR a semnat moţiunea noastră de cenzură a fost o decizie de conjunctură; acea moţiune putea fi semnată de oricine. Partidul nostru nu a provocat o criză, noi încercăm să rezolvăm o criză provocată de altcineva” a spus senatorul USR.

Despre ideea de a recurge la alegeri anticipate, senatorul George Mîndruţă spune că, legal vorbind, se poate ajunge acolo, dar e ultima soluţie de rezolvare a unei crize politice.

„Eu cred că este ultima soluţie şi nu este deloc de preferat. Anticipatele înseamnă prelungirea actualei stări de instabilitate. Probabil vor fi organizate în mijlocul iernii, când nu ştiu pe ce prezenţă la vot ne putem baza, iar apoi să nu uităm că presupune şi o cheltuială financiară foarte mare, iar noi avem acum cu totul alte priorităţi” a declarat George Mîndruţă.

Potrivit acestuia, cu Dacian Cioloş există posibilitatea ca România să aibă un guvern asumat.

„Dacian Cioloş, dacă va trece de votul Parlamentului, va renunţa la mandatul de europarlamentar. Deci sunt nişte decizii pe care nu ai cum să le interpretezi, este o ofertă mai mult decât onestă. Reacţiile pe care noi le primim de la membri, de la simpatizanţi, în urma deciziei de ieşire de la guvernare şi în urma nominalizării lui Dacian Cioloş ca premier sunt foarte bune” a conchis senatorul USR George Mîndruţă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: