Fotbal, Liga a III-a

Foresta Suceava s-a impus la Miroslava

> Şomuz Fălticeni a câştigat cu Huşana Huşi, iar Bucovina Rădăuţi a pierdut clar cu Dante Botoşani

În cadrul rundei a VIII-a a Seriei I a Ligii a III-a, desfăşurată la finele săptămânii trecute, două dintre echipele sucevene au câştigat şi una a pierdut. Foresta Suceava a reuşit să se impună pe terenul formaţiei Ştiinţa Miroslava. Elevii antrenorului Ionuţ Moşteanu au condus cu 3-0 după punctele reuşite de Robert Martin, Jordan Atouba şi Marian Ilie, dar apoi au tremurat până la final pentru că au primit două goluri în ultimele 11 minute de joc.

Şi Şomuz Fălticeni şi-a trecut în cont toate cele trei puncte în partida cu Huşana Huşi. Golul victoriei a fost înscris de Olavio Fernandes Pinho Gomes în minutul 1.

Surpriza zilei a venit de la Rădăuţi, acolo unde a avut loc derbiul etapei a VIII-a. Scorul final al disputei dintre Bucovina Rădăuţi şi Dante Botoşani numai de derbi nu a fost, oaspeţii câştigând cu 4-0! Pentru botoşăneni au marcat Cornel Căinari, Andrei Merticaru şi Alexandru Marin, de două ori. De menţionat faptul că primul şi ultimul marcator au fost jucători şi la Foresta Suceava, „Calu” Marin fiind „disponibilizat” şi el mult prea uşor.

În ultima etapă a turului Seriei I a Ligii a III-a, Foresta Suceava va primi pe stadionul „Areni” vizita echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în timp ce Şomuz Fălticeni şi Bucovina Rădăuţi vor evolua în deplasare, prima pe terenul liderului Dante Botoşani, a doua la CSM Bacău.

Rezultate consemnate în etapa a VIII-a:

Ceahlăul Piatra Neamţ – Juniorul Vaslui                2-0

CSM Paşcani – CSM Bacău amânat

Bucovina Rădăuţi – Dante Botoşani             0-4

Şomuz Fălticeni – Huşana Huşi                             1-0

Ştiinţa Miroslava – Foresta Suceava            2-3

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: