Constantin Călin – „Pretexte pentru recapitulări. Articole, studii, conferinţe” (II)

Un interesant şi atractiv studiu se referă la George Bacovia, poetul predilect al lui Constantin Călin, intitulat Bacovia – detalii. Pornind de la părerea că sufletul este cel mai folosit cuvânt în lirica tuturor epocilor, având nenumărate înţelesuri, „E vag şi, în acelaşi timp, sugestiv, inefabil şi concret, intim şi public”, autorul susţine că „Sufletul uman e cel mai vast obiect de studiu şi cel mai exact instrument de analiză”, apelând la o serie de exemple ca, apoi, să se refere la Bacovia, reliefând că „Poetul şi sufletul său au, dacă pot zice aşa, o relaţie confraternă, tandră, comprehensivă: «Şi tu care tremuri, suflet singuratic, privindu-l ca pe o fiinţă geamănă, cu milă şi resemnare, citîndu-l ca pe un martor, descriindu-i în minimum de vorbe manifestările care «au variat de cîteva ori de la Plumb la Postume»”, aşa cum reiese din exemplele din text.

Interesant de precizat că, pomenind cuvântul suflet, Bacovia s-a referit, evident, la propriul său suflet, „asupra căruia se apleacă adînc, ca şi cum s-ar uita într-o fîntână, deşi nu-i prea încîntat de ce oglindeşte apa”. Aflăm că el nu a scris niciodată despre „sufletul mulţimilor”, „sufletul românesc”, lipsindu-i, notează autorul, „experienţele de viaţă care să-i permită a se pronunţa asupra lor. Cel mai adesea poetul se autobservă decît observă. Antenele sale sînt orientate aproape exclusiv spre corpul şi sufletul său”, citând în acest sens poezia „În altar”. Versurile sale din a doua parte a vieţii „poartă sigiliul unui suflet delicat”, denumirea populară de „senzitiv” duce către tipul uman în care poetul s-a încadrat şi s-a menţinut de-a lungul vieţii.

Despre Sfîntul Bacovia, epitetul dat de mulţi, autorul spune că „Bacovia este un sfînt al poeziei, ceea ce-i altceva decît un sfînt al Bisericii”, adăugând că „omologia între poet şi sfînt datează din antichitate”, sfântului fiindu-i caracteristice: sărăcia, răbdarea, solitudinea, pe care Bacovia le-a avut. Nu a căutat să se îmbogăţească, nu a pizmuit pe nimeni, nu a acceptat „combinaţii”, „timiditatea, slăbiciunea fizică l-au împiedicat de la lucruri necinstite”. Atrăgătoare sunt exemplele, pro sau contra, pe care autorul le-a adus din diverse surse în a-l „întregi” pe „sfîntul Bacovia”, fie că a fost pictat, descris, fotografiat, nebărbierit, „unora li s-a părut că are o figură de ascet şi „sfînt bizantin”, „Traian Chelaru, în jurnal, 2002, consemna că «are o faţă de martir aproape «Iisusian»”.

Primul care l-a prezentat într-un medalion a fost Caion, în martie 2010: „Ca om era cinstit; nimeni după morala curentă nu-i va imputa ceva… Bacovia este scriitorul care îl întrupează mai bine şi mai complet, lipsa de năzuinţă, necredinţa şi zvîrcolirile fără ţel ale unor oameni cu talent”.

Referindu-se la credinţele lui religioase, Constantin Călin notează: „N-a făcut niciodată, printr-o declaraţie, gestul convertirii, în schimb, a dat glas de cîteva ori în versuri şi proză, elanurilor de înălţare, gîndurilor orientate către Dumnezeu, descoperirii divinităţii în natură”, versuri din poemul „Imn” fiind lămuritoare: „Crengi subţiri cu flori albe…/ Spre mai sus./ Mă ridică din erori/ Idealuri ce-au apus…/ Cu flori roze crengi subţiri…/ Isus!/ Flori pe zări, în iarbă flori… Spre mai sus/ Am trăit de mii de ori…/ E destul că tu te-ai dus…/ Flori pe zări, în iarbă flori…/ Isus!”, amintind „fie în treacăt spus” de „Exceliorul” lui Macedonski, sugerându-i autorului că „Bacovia e religios întrucît, la fel ca Psalmistul, nu îşi uită greşelile, slăbiciunile, nimicnicia”.

Nu se putea să treacă neobservat faptul că lui Bacovia i-a plăcut băutura, „patima pentru alcool”, exclamând în „Veritas”, „Doamne, necesitatea unui vin…”, „ars de sete imperativă”, autorul descoperind că substantivul „vin” are „doar 15 ocurenţe în poezia sa, dar şi în proză”. Calitatea vinului pe care îl consuma, aflăm că era în funcţie de categoria localurilor pe care le frecventa, exemplele citate arată că Bacovia nu era deloc pretenţios, doar pentru vinul bun avea o preţuire aparte: „Privind în zare licoarea din pahar, spunea admirativ: «E lucrat»” şi îl bea ca să uite „ceea ce nu ştie nimeni”. Izbăvitoarea licoare reprezenta pentru el şi „un impuls intelectual, convins fiind ca şi alţi boemi de înţelesul cugetării poetului grec Alceu «In vino veritas»”, „un combustibil indispensabil muncii literare”.

Pentru el vinul avea, în general, „numai două note: «bun» şi «rău», fără a preciza ceva despre culoare ori aromă”, fiind puţin rezistent la băutură, alternând-o cu cafeaua, reconstituirile arată „un Bacovia stingher, mîhnit şi numai rareori euforic”. A trăit şi momente mai puţin plăcute din cauza ei, la întoarcerea spre casă, fiind singur, devenea victima unor răufăcători, aşa cum spunea soţia lui, Agatha: …„a venit fără haină, fără pantofi, cu capul gol”. Nu scăpa uneori nici de „chihăielile copiilor”, nici de Radu Beligan, alături de alţi colegi, cînd era elev la Şcoala de băieţi nr. 1, care se ţineau laie după el”. În cazul lui Bacovia, reliefează Constantin Călin, „beţivul” e o „aparenţă”, „nu fiindcă nu ar fi existat, ci fiindcă nu această ipostază îl defineşte. Din milioanele de beţivi, poeţi de rangul său sînt mai puţini decît degetele unei singure mîini. În anumite epoci, chiar deloc!”…

Fiind un cercetător avid al operei lui Bacovia, autorul a selectat acele cuvinte, incluse în Dicţionarul cimitirului, tema morţii, dominantă în multe creaţii, „nu are, ca la alţii, un caracter episodic, ci durează pînă dincolo de mijlocul vieţii”, caracteristice fiindu-i 23 de cuvinte: mort, dispariţie, stins, defunct, îngropa, mormînt, mortuar, convoi, funebru, funerar, cadavru, raclă, sicriu, catafalc, pămînt (Pămîntul la dânsul ne cheamă”), cavou, cimitir, bocet, boci, bocitor, doliu, îndoliat, strigoi, dar, „împreună cam peste o sută de ocurenţe domină cîmpul semantic”. Lor li se adaugă încă şase din volumul Cu voi: moarte, ciocli, sepulcre, cruce, epitaf şi trei din Comedii în fond: pieri, reqviem, hoit, toate cu „o rezonanţă puternică, amplificată de „semnele” asociate cu fenomenul morţii: cobe, corbii, cucuvelele, ploaia, frunzele veştede, „plânsul tălăngii”, şoapte aduse de vînt, amurgurile. Constantin Călin observă că Bacovia a dedus că „moartea este o coordonată a vieţii, perspectiva ei fiind cimitirul, drept destinaţie fatală, ireversibilă”. Pentru poet, dar şi pentru contemporanii săi, spune autorul, „impactul cel mai puternic pare să-l aibă (în afară de cimitir), cuvintele sicriu, cavou şi mormînt, spaţii închise pe „veci”, locuri ale singurătăţii absolute”, ilustrându-le cu o serie de exemple. Constantin Călin, pe deplin implicat în opera bacoviană, afirmă că Bacovia a „îmblînzit” tema morţii, „i-a diminuat stridenţele şi a întors curiozitatea cititorilor asupra ei, …ipostaziindu-se în martor al propriei morţi…”, ilustrând cu versuri din poezia „Ninge ca-ntr-un cimitir” şi altele.

În „O, nu mai cînta harmonie pribeagă” autorul se ocupă pe larg de cuvântul pribeag, prezent în versurile lui Bacovia doar cu patru ocurenţe, raritatea folosirii lui „constituie oarecum o surpriză”, deşi avea „prestigiu”, subliniază Constantin Călin, pentru că venea din Psalmi şi din Epistolele apostolilor, folosit şi de o serie de poeţi precum Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Ştefan Petică, Traian Demetrescu, Radu D. Rosetti, D. Th. Neculuţă, Dimitrie Anghel, M. Săulescu şi alţii.

Cu răbdarea-i cunoscută, îndrăgostit de versul bacovian, lărgeşte sfera cuvântului „pribeag”, sugerând mai multe analogii, cu trimiteri la Biblia de la Bucureşti, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, din Tudor Arghezi, Victor Eftimiu etc.

În câteva pagini este abordată şi o problemă deloc de neglijat în creaţia bacoviană Praful, aflat din abundenţă, şi adjectivul prăfuit, cu indicarea locurilor în care apar, mai mult impresionându-l pe poet apa sub formă de ploaie, dar şi din zăpadă. Sunt expuse şi cauzele care conduc la apariţia prafului, unele măsuri luate de autorităţile vremii, două, trei exemple din creaţia lui Bacovia se impun:

„Pe drum prăfăraia se duce fugară” („Vînt”).

„Zi, finala melodie din clavirul prăfuit” („Poemă în oglindă”)

„I… haa… orăşelul e plin de praf, de iarmaroc, de oameni şi de animale”… praful întunecă orăşelul şi năvăleşte în gura celor care beau, care mănîncă, care cască…” („Iarmaroc”). „Fură poftiţi în casă. Amicul sosit îşi scutură afară surtucul prăfuit”… („Impresii de roman”).

Pentru înlăturarea prafului s-au propus unele măsuri, plecând de la contractarea primei „stropitoare cu măturoi” de la Fabrica „Latil” din Franţa, fără a se renunţa la „măturoaie şi sacale sau la cisternele dotate cu tulumbe folosite pînă în urmă cu vreo zece ani, ba sînt şi azi, pentru trotuare”.

Nu este ocolit nici Podul de fier”, un topos băcăoan, consemnat în unele cărţi şi documente cercetate de autor, la Bacovia apare sub formă de plural, „e indistinct”: „Trec singur pe poduri de fier solitare” („Plumb de iarnă”), iar în proză în Cubul negru”: „Vino pe podul de fier, mîine la ora 3”. Un scurt istoric al podului de fier aparţine lui Costache Radu, „Bacăul vechi”, din 1905, detaliat prezentat de autor şi din alte contexte, menţionând că „În vorbirea băcăoanilor, îndeosebi a celor vîrstnici, el constituie şi azi un punct de reper”.

În Ubi sunt? aflăm despre prietenii lui Bacovia care „erau puţini”, citându-i pe Alexandru Macedonski şi Constantin Radu, cu precizarea că ei nu l-au sprijinit din prietenie, ci „din alte sentimente”. Poetul reprezintă cazul nefericit, „se pierde de cîrd”, iar în unele interviuri citează doar patru nume, însoţite de caracterizarea de „prieten” sau „bun prieten” pe Grigore Tabacaru, I.M. Raşcu, Mihai Bantaş şi pe Iosif Wertenstein. Din anii liceului, adaugă autorul, mai „păstra în amintiri” pe Mircea Canciov şi pe Eugen Ciuchi.

Constantin Călin este surprins la Bacovia de lipsa semnelor de reciprocitate, aşa cum reiese din observaţiile dr. C.D. Zeletin: „avea o neutralitate, o parcimonie de valenţe, inversă admiraţiei şi curiozităţii de care era înconjurat”.

Întors pe toate feţele, Bacovia nu a scăpat nici de stabilirea culorii podoabei capilare, nu prea bogată, aşa cum arată în fotografii, unele făcute după deplina maturitate. Poetul Dimitrie Iov spunea că Bacovia „se bucura în tinereţe de o claie de păr”.

Constantin Călin în „Un tip blond” face mai întâi referire la ultimele trei cărţi, „adevărate breviare” ale academicianului Alexandru Surdu, „una din vocile cele mai remarcabile din cultura română contemporană”. El a inclus în Pietre de poticnire mărturia sa „Gînduri despre George Bacovia”, cu precizarea că vorbele din titlu se întâlnesc în Biblie şi la scriitorii religioşi, citându-l aici pe Gala Galaction.

Autorul subliniază faptul că, pe lângă „piatra” din Scripuri, „în viaţa cruntă ne lovim de numeroase pietre de poticnire”, amintiri, impresii, judecăţi superficiale despre oameni, locuri legate de evenimente, superstiţii etc., motiv pentru care se întreabă: „De ce anume ne poticnim la Bacovia?” Răspunsul duce la podoaba lui capilară. În unele fotografii din tinereţe îl arată mai tânăr, „imaginea unei persoane extrem de brunete, chiar negricioasă, de unde şi descrierile ulterioare ale unei «figuri funebre»”. Contrar celor de mai sus, în descrierea lui Aurel Savela, Bacovia arăta astfel: „Tipul era un omuleţ de 22-23 de ani, o figură fină de visător ai cărui ochi mari, albaştri aveau străluciri magnetice. El purta plete blonde… Adică arăta exact ca noi, tineri studenţi braşoveni cu plete blonde, după terminarea liceului”. Totuşi, Constantin Călin are unele suspiciuni, spunând că „fotografiile blonzilor au adesea fine reflexe ori «trag» spre sepia”. Sunt menţionate şi alte păreri, cea a Agathei Bacovia pare concludentă: „Echipat cu un palton gros, purtînd o căciulă de lutru neagră ce-i încadra minunat figura, din nou fină, palidă. Acum purta părul negru pe spate”, iar poeta Maria Banuş, prezentă la moartea poetului a notat în necrologul său: „În faţa mumiei mici, pe lîngă fruntea lui de fildeş îngălbenit sub aura părului cînepiu mai închis”…, conform dicţionarului cînepiu înseamnă „cenuşiu închis”. (Va urma)

EMIL SIMION

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: