În exerciţiul financiar Erasmus+ pentru perioada 2021-2027

Noi provocări pentru Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni a obţinut acreditarea pentru proiecte Erasmus+, Acţiunea-cheie 1, Mobilităţi ale personalului didactic în domeniul educaţiei şcolare, pentru perioada 1 martie 2021 – 31 decembrie 2027, în urma evaluării aplicaţiei depuse.

Cu o bogată experienţă internaţională în domeniul implementării de proiecte europene (în exerciţiul financiar 2013-2020 s-au depus un număr semnificativ de aplicaţii pe diverse acţiuni-cheie din programul Erasmus+, cu obţinerea finanţării pentru 16 proiecte), instituţia de învăţământ fălticeneană debutând, prin această acreditare, în noua generaţie de proiecte educaţionale Erasmus+ 2021 – 2027, finanţată prin fonduri europene.

De la prof. dr. Raluca Iuliana Suciu, coordonator proiect, am aflat că această acreditare în domeniul educaţiei şcolare (acreditare conferită de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale) se referă la o serie de mobilităţi de învăţare pentru personalul didactic de predare, în care acesta va urma cursuri de formare prin care cadrele didactice îşi vor îmbunătăţi competenţele în anumite domenii educaţionale, fapt care va conduce implicit la creşterea calităţii demersurilor didactice furnizate, precum şi la dezvoltarea capacităţii instituţionale de gestionare de proiecte şi mobilităţi a Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.

„Achiziţiile şi beneficiile din această activitate internaţională vor genera impact instituţional la nivelul elevilor şi părinţilor acestora, beneficiari direcţi ai procesului instructiv-educativ, al profesorilor din comunitatea educaţională din municipiu/ zonă/ judeţ, care îşi vor însuşi exemple de bune practici rezultate în urma diseminării experienţei europene proprii în comunitatea lărgită de învăţare de către profesorii participanţi la cursuri, al şcolii, ce îşi va îmbunătăţi percepţia în comunitate şi la nivelul comunităţii locale, în general. Aceasta va beneficia în urma furnizării unui act educaţional înalt calitativ.

Astfel, Colegiul Tehnic «Mihai Băcescu» Fălticeni îşi asumă încă o dată creşterea calităţii actului didactic în general, prin punerea în valoare a experienţelor profesionale proprii, într-o colaborare armonioasă permanentă cu toţi determinanţii sociali implicaţi în procesul educativ, aşa cum prevăd viziunea şi misiunea organizaţiei” ne-a spus prof. dr. Raluca Iuliana Suciu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: