DNA

Deputatul Cosmin Şandru, urmărit penal pentru dare de mită cu privire la moţiunea de demitere a Guvernului

Deputatul Cosmin Şandru este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de dare de mită, după ce i-ar fi promis unui alt parlamentar numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

Potrivit unui comunicat transmis joi de DNA, Şandru ar fi cerut în schimbul numirilor respective ca parlamentarul în cauză să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cosmin Şandru, deputat în Parlamentul României, şi Nicolae-Florin Bitea – director general al Societăţii de Transport Public Timişoara pentru dare de mită”, se precizează în comunicat.

Anchetatorii arată în ordonanţă că, la data de 1 octombrie, în contextul în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea de cenzură iniţiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului, Cosmin Şandru şi Nicolae-Florin Bitea i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiaţi în posturi de conducere a unor instituţii publice.

„Pentru a beneficia de această «favoare», persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, din data de 5 octombrie, în care urma să fie dezbătută şi supusă la vot moţiunea menţionată”, spune DNA.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: