Procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a continuat luni în cuprinsul Arhiepiscopiei

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou a continuat luni, 11 octombrie 2021, în mai multe localităţi din judeţul Suceava. Traseul a vizat mănăstirile şi centrele medicale, locuri în care cei îndureraţi şi greu încercaţi găsesc alinare în această perioadă dificilă. În ziua de duminică, racla cu cinstitele moaşte şi icoana sfântului au fost purtate pe străzile Sucevei cu cinste şi evlavie.

Ziua de luni a început cu un moment de rugăciune săvârşit de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, înainte ca sfintele moaşte să fie ridicate din baldachin şi să fie purtate urmând traseul: Mănăstirea Dragomirna, Schitul Mitocul Dragomirnei, oraşul Siret, Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” şi spitalele municipiului Rădăuţi, Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea Sihăstria Putnei, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Marginea, Mănăstirea Suceviţa, Mănăstirea Moldoviţa, Spitalul Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Vatra Dornei, Mănăstirea Gheorghiţeni, Mănăstirea Rarău, oraşul Gura Humorului, reîntorcându-se la Suceava.

Racla Sfântului Ioan cel Nou a fost însoţită de un sobor de la Catedrala Arhiepiscopală, precum şi de clerici de la Centrul Eparhial şi protoiereii Protopopiatelor Suceava I, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc.

Ca semn al dragostei pentru ocrotitorul judeţului nostru, monahii şi monahiile mănăstirilor vizitate în această zi, cadrele medicale şi credincioşii au ieşit în întâmpinarea sfintelor moaşte cu icoane, lumânări aprinse şi flori în mâini, făcând semnul Sfintei Cruci şi înălţând rugăciuni pentru încetarea răspândirii bolilor şi pentru linişte sufletească.

Un moment deosebit a avut loc la Mănăstirea Putna, unde a fost săvârşită slujba Acatistului Sfântului Ioan cel Nou şi a fost înconjurată biserica mănăstirii, pe un traseu presărat cu flori şi petale, cu icoana şi racla care adăposteşte cinstitele sale moaşte.

Atât la mănăstirile în care a ajuns Sfântul, cât şi la spitalele rânduite în traseu, delegaţia a poposit câteva clipe pentru a rosti o rugăciune pentru încetarea răspândirii bolii molipsitoare. Cadrele medicale au primit flori din partea clericilor slujitori care au însoţit racla pe tot parcursul procesiunii.

La Mănăstirea cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din localitatea Marginea, delegaţia a fost întâmpinată de Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, alături de obştea mănăstirii, în sunet de clopot şi toacă.

La sfârşitul zilei, racla a fost reaşezată în biserica Mănăstirii „Sfântul Ioan”, moment în care Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul le-a vorbit celor prezenţi despre bucuria şi emoţia celor care s-au întâlnit în această zi însemnată cu ocrotitorul Cetăţii Sucevei. „Binecuvântat fie Dumnezeu pentru această zi frumoasă, luminoasă, călduroasă, mai ales întru cele dinlăuntru, o zi plină, o zi care s-a rotunjit prin toate cele care s-au împlinit cu mila Domnului în ea. O zi în care ne-am bucurat noi, văzând bucuria oamenilor cu care ne-am întâlnit, oameni care au primit cu drag moaştele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, oameni cu flori în mână, oameni aruncând flori înaintea sfintelor moaşte, oameni cu lacrimi în ochi şi oameni cu multă speranţă, cu nădejde, care nu-şi pierd credinţa nici în vremuri atât de dificile precum cele prin care trecem noi. De aceea spun că binecuvântat a fost gândul acesta al Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, ca nu doar în Suceava să avem această procesiune cu Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ci şi în alte părţi ale eparhiei, moaştele sale să poposească la sfintele mănăstiri, la schituri, la alte unităţi medicale decât spitalul municipal şi în comunităţi de creştini care, aşa cum am spus, l-au aşteptat cu drag până noaptea târziu, ca o noapte de Paşti fiind această seară şi această noapte, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou.”

Preasfinţia Sa le-a mulţumit celor care au sprijinit acest demers prin rânduirea celor necesare pentru buna desfăşurare a procesiunii. „Deodată cu mulţumirile pe care le adresăm în primul rând lui Dumnezeu şi Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, mulţumim încă o dată Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop, mulţumim părinţilor de la Catedrală şi de la Centrul Eparhial care s-au ostenit, o osteneală frumoasă şi dulce, care este răscumpărată prin multa bucurie pe care am văzut-o în oameni şi care ne-a făcut şi pe noi să trecem peste puţina osteneală pe care am simţit-o. Mulţumim din toată inima autorităţilor care au făcut ca această procesiune să fie una frumoasă, fără incidente, care să aducă pe acolo pe unde am trecut multe pace, linişte şi încredere că Dumnezeu nu ne lasă, ci ne păzeşte, ne apără şi atunci când El consideră, va aduce ridicare, vindecare şi pace chiar şi acolo unde noi nu ştim încă să vedem că lucrează El cu toată deplinătatea.”

În final, ierarhul a anunţat că ziua de marţi, 12 octombrie, va încheia deplasarea cu racla şi icoana Sfântului, acestea urmând să ajungă în alte zone ale judeţului. „Mâine este o altă zi, o zi pe care ne rugăm Domnului să fie cel puţin tot atât de frumoasă precum cea de astăzi şi Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou prin prezenţa sfintelor sale moaşte să binecuvânteze şi alte locuri din frumoasa noastră eparhie pe care el de atâţia ani ocroteşte cu rugăciunile sale.” (IRINA URSACHI, ArhiepiscopiaSucevei.ro)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI