„Ghidul tău la Gura Humorului”

În cadrul ediţiei cu numărul 41 a Festivalului internaţional de film, diaporamă şi fotografie „Toamnă la Voroneţ”, duminică, 10 octombrie, ultima zi a festivalului, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului s-a desfăşurat pe lângă vernisajul expoziţiei de pictură „Simboluri” a artistului plastic Radu Bercea, lansarea volumului „Ghidul tău la Gura Humorului”.

„Ghidul tău la Gura Humorului” este scris de Ana Maria Alb, este publicat la editura Smart Publishing şi aduce atât locuitorilor staţiunii, cât şi celor care vizitează această zonă o gamă variată de imagini şi informaţii utile despre o localitate-simbol a Bucovinei, dar şi despre comunele şi satele învecinate. Astfel, toţi cei interesaţi pot identifica mult mai uşor traseele turistice tematice (ecleziasitc, natural, cultural şi muzeistic), atracţiile culturale şi istorice ale zonei, dar şi posibilităţile de cazare şi de servire a mesei.

După o introducere în spaţiul istoric şi geografic al Bucovinei, sunt prezentate peisajul humorean şi evoluţia aşezărilor de pe văile Voroneţului, Moldovei şi Humorului. Prin elementele sale, ghidul se adresează iubitorilor de natură, cultură şi aventură, cu oferte de petrecere a timpului liber, furnizând prezentări de ture de drumeţie, imagini cu flora şi fauna locală şi alte informaţii specifice pentru turişti. Abundenţa fotografiilor de pe teren şi a informaţiilor oferite dau acestui ghid şi un rol educativ, accesibil mai multor categorii de cititori.

„Orice localitate ar trebui să aibă un ghid pentru ca trecătorul sau cel care vizitează zona respectivă să ştie ce are de văzut. «Vinovată» de acest ghid care face referire la zona Humor este o tânără, Ana Maria Alb. Citindu-l, am rămas încântat deoarece, ca regulă generală, orice lucrare de acest gen devine obositoare în unele capitole în care autorul începe să ne furnizeze cât mai multe amănunte. Ghidul pe care l-a realizat Ana Maria este cât se poate de incitant pentru că îţi dă câteva date concrete, după care te simţi obligat să te duci la faţa locului şi să constaţi că ceea ce este scris este şi adevărat” a explicat prof. Sever Dumitrache, directorul Centrului Cultural Gura Humorului.

Informaţii clare, actualizate şi atent selecţionate pentru viitoarele călătorii

Autoarea, Ana Maria Alb, despre care a vorbit prof. Constantin Bulboacă, a studiat mai mulţi ani zona Humor pentru a o centraliza apoi în acest volum inedit. Ghidul conţine informaţii clare, actualizate, atent selecţionate, iar cele mai interesante obiective turistice prezentate, cunoscute sau mai puţin cunoscute, sunt susţinute cu fotografii şi descrieri succinte, potrivite pentru cine doreşte să îşi formeze o impresie despre o regiune turistică cunoscută pe care ar putea să o viziteze, oferind un punct de reper pentru planificarea călătoriilor viitoare.

„În preajma unor oameni care creează frumosul, care iubesc cuvântul, poţi, în scurt timp, să înţelegi valoarea respectivă. Ana Maria Alb este un suflet sensibil, este un fotograf de o sensibilitate, de o cunoaştere şi de o pătrundere matură. Chiar dacă este tânără ca vârstă, ştie să surprindă prin obiectivul aparatului foto anumite taine din peisajul urban şi rural, din lumea plantelor, din lumea insectelor şi vieţuitoarelor pădurii. Şi eu sunt împătimit de fotografie şi este atât de greu să surprinzi cele mai semnificative imagini, încât îi înţeleg frământarea şi dorinţa de a ne transmite frumosul din natură şi în acelaşi timp să ne invite să descoperim frumosul din noi, să respectăm şi frumosul din afară, dar şi frumosul uman” a subliniat prof. Constantin Bulboacă.

Gura Humorului este „acasă” pentru mulţi dintre noi, însă puţini îl cunoaştem foarte bine

De la Florin Mureşan, unul din prietenii de călătorie al autoarei, am aflat că acest volum este „mestecat” de ceva timp; pregătirile au început mergând pe toate dealurile din jurul Humorului, iar pandemia a ajutat-o pe Ana Maria Alb să selecteze sursele bibliografice pe care le-a introdus în carte.

„Acest ghid este considerat o mică monografie pentru că nu seamănă cu un ghid clasic pe care îl citeşti şi te plictiseşti la un moment dat. Este o carte accesibilă tuturor, care te face să fii curios pe măsură ce începi să o citeşti. Prima parte, cea istorică, este foarte interesantă, pentru că majoritatea surselor sunt de provenienţă austriacă. A început cu cedarea Bucovinei către Imperiul Austriac, apoi continuă, istoric vorbind, cu toate marile evenimente la care participă Bucovina. Se opreşte şi asupra comunităţilor din aceste zone, comunitatea slovacilor, comunitatea polonilor fiind cuprinse în această carte. Avem şi o descriere a comunităţilor multietnice din Poiana Micului, Pleşa, Cacica. Continuă apoi, ştiinţific, cu elemente de geologie, geografie, introducând floră, faună etc. şi termină cu lucrurile pe care le poţi face la Gura Humorului dacă vii ca turist.

Ghidul nu este numai pentru turişti, pentru că sunt convins că mulţi din localitatea noastră nu cunosc foarte multe elemente de acest gen, sursele folosite fiind de natură austriacă şi chiar în tratatele de istorie nu le găseşti la acest nivel. Este o carte accesibilă despre Gura Humorului, nu aveam aşa ceva, singurele ghiduri publicate despre acest oraş sunt de prin anii ’60, iar lucrarea profesorului Sârbu, din 1989” a spus Florin Mureşan.

Un ghid turistic ne încurajează să descoperim…

Cartea este realizată în aşa manieră încât să fie un ghid practic şi util turistului în teren. Ana Maria Alb este o împătimită a mersului pe poteci şi prin sate pentru a face observaţii şi a profita de peisajele oferite, un adevărat balsam pentru sufletul celor care adoră să se plimbe, mai ales că în această regiune nu există extrasezon; fiecare anotimp ne oferă imagini spectaculoase şi posibilităţi inedite de petrecere a timpului liber.

Adrian Mihalache, unul din membrii grupului cu care Ana Maria a făcut numeroase drumeţii pentru documentare, a vorbit despre munca pe care a depus-o autoarea pentru a crea acest ghid.

„Mă bucură că a apărut acest ghid, pentru că nu exista aşa ceva la nivel de oraş. Noi suntem un grup care umblăm destul de mult pe dealuri, şi în turele noastre am găsit tot felul chestii despre care nu ştiam prea multe sau atunci le vedeam pentru prima oară. Ana Maria era omul pe care ne puteam baza pentru tot felul de informaţii. Asta dovedeşte câtă pasiune pune, câtă muncă şi cât de mult s-a documentat. Prin acest ghid autoarea te face să vezi mai mult prin fotografii şi prin explicaţii decât ce puteam vedea la prima vedere. Acest ghid ne îndeamnă la mişcare, ne îndeamnă să fim împreună şi să ne bucurăm de tot ceea ce avem în jurul nostru, pentru că de multe ori suntem orbiţi de treburile zilnice. Ghidul este un fel de eliberare” susţine Adrian Mihalache.

Pe lângă scopul informativ, „Ghidul tău la Gura Humorului” are şi rolul de a promova obiectivele turistice, de a face cunoscut potenţialul turistic, încurajând orice iubitor de călătorii să descopere şi să exploreze nu doar obiectivele foarte cunoscute, ci şi unele despre care mulţi nu au auzit.

O lectură la faţa locului

Turiştii care vor veni în Gura Humorului se pot orienta de acum mai uşor şi pot afla informaţii despre obiectivele pe care le vizitează. Acest ghid este binevenit mai ales în această perioadă în care restricţiile necesare pentru gestionarea pandemiei sunt în vigoare, pentru că permite vizitatorului să descopere pe cont propriu una din cele mai frumoase localităţi ale Bucovinei respectând distanţarea.

Contrar unui roman care se citeşte în mod linear, „Ghidul tău la Gura Humorului” este conceput şi pentru o lectură diferită, la faţa locului, informaţiile fiind bine evidenţiate prin repere vizuale rapide cum ar fi secvenţierea în paragrafe scurte şi fotografiile care completează ampla documentare în teren şi experienţa personală a autoarei.

Înainte de a oferi autografe celor care au achiziţionat volumul (preţul unui exemplar este de 40 de lei), Ana Maria Alb a mulţumit celor prezenţi, celor care au sprijinit-o în acest demers şi organizatorilor Festivalului „Toamnă la Voroneţ” pentru că au inclus în programul manifestării şi acest eveniment.

La final, toţi cei prezenţi au primit gratuit din partea Centrului Cultural Gura Humorului cartea „Mistagogia penumbrei” scrisă de regretatul jurnalist Tiberiu Cosovan în anul 2019, o ediţie postumă îngrijită de Ion Drăguşanul, şi „Cartea datinii” (două volume) scrisă Ion Drăguşanul, care a văzut lumina tiparului prin Centrul Cultural „Bucovina” şi care face referire la folclorul autentic pe care din păcate nu îl mai regăsim.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: