Curs de prim-ajutor pentru clericii din Protopopiatul Fălticeni

Protoieria Fălticeni, prin Biroul de Asistenţă Socială, a organizat în data de 20 septembrie a.c., în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie Română – Filiala Suceava şi în colaborare cu TZMO România, cursuri de prim-ajutor conform Legii 139/1995 şi 524/2004, pentru preoţii, parohii şi monahii care doresc să cunoască anumite tehnici de salvare în caz de stop cardio-respirator, accident, înec, fractură, incendiu, leşin, muşcătură, şoc, infectare şi multe alte urgenţe medicale care pot apărea în anumite situaţii în cadrul activităţilor care se desfăşoară în Biserică şi aşezămintele monahale arondate Protopopiatului Fălticeni.

Activitatea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, iar cursul a fost susţinut de dl Andrei Dailup, trainer în cadrul Crucii Roşii – România, desfăşurându-se în sala de şedinţe din sediul Protoieriei Fălticeni. Participanţii au aflat astfel cum să evalueze starea unei victime, cum să înţeleagă şi să gestioneze situaţia pe care o descoperă, în caz de resuscitare, proces în care e vitală folosirea defibrilatorului, şi competenţele minime de bază, până la preluarea de către specialişti a persoanelor afectate.

Vorbind despre iniţiativa organizării unui astfel de curs, părintele Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni a menţionat: “Este binecunoscută grija Bisericii pe care o are faţă de partea sufletească a enoriaşilor noştri, dar şi sprijinul pe care îl acordăm faţă de partea trupească îndeosebi în această perioadă a pandemiei, în care suntem mereu implicaţi în activităţile social filantropice, dar şi în eforturile noastre de a promova şi încuraja menţinerea sănătăţii fizice. În cadrul acestui curs au fost prezentate diferite soluţii pentru problemele care ar putea apărea în desfăşurarea activităţilor pe care le întreprinde preotul paroh, cât şi cei care activează în aşezămintele monahale în care funcţionează şi unităţi de ocrotire socială. Nu de puţine ori, fiecare dintre noi ne-am confruntat cu situaţii în care a fost nevoie să intervenim în a acorda primul ajutor, fapt pentru care acest curs este foarte bine-venit în dobândirea de cunoştinţe, tehnici şi metode moderne de acordare a primului ajutor în caz de a-i ajuta pe cei a căror viaţă se află în pericol. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui curs şi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne păzească de cât mai puţine situaţii la care să fie nevoie de acordare şi intervenţii de prim ajutor”.

La acest prim curs au participat 28 de preoţi şi călugăriţe din cadrul parohiilor şi mănăstirilor din Protopopiatul Fălticeni, curs care s-a finalizat cu un examen, în urma căruia toţi au fost admişi, primind un certificat de absolvire şi o legitimaţie, prin care se confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor de bază.

Cursul va continua în perioada următoare, urmând să participe şi angajaţii neclericali din cadrul parohiilor din Protoieria Fălticeni. (Pr. GEORGIAN ROTAR)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: