Franţa

Preşedintele Emmanuel Macron a prezentat planul de investiţii de 30 miliarde euro

Preşedintele francez Emmanuel Macron a prezentat marţi un plan de investiţii pe cinci ani, în valoare de 30 de miliarde de euro (25 de miliarde de dolari), menit să stimuleze inovarea şi liderii din industrie, transmite Reuters.

„Trebuie să purtăm lupta inovării şi industrializării în acelaşi timp. Avem nevoie de o ţară care produce mai mult”  a spus oficialul francez la o întâlnire cu un grup de antreprenori.

Vorbind cu şase luni înaintea alegerilor prezidenţiale, Macron a declarat că strategia sa pe termen lung, numită „Franţa 2030”, va acorda un rol-cheie micilor start-up-uri care construiesc viitorul industrial al Franţei, alături de giganţii consacraţi.

Dând ca exemplu deficitul de măşti faciale când a izbucnit pandemia de Covid-19, Macron a explicat că actuala criză a arătat, pe de o parte, a reală vulnerabilitate pentru toţi, şi, pe de altă parte, cât de crucială este inovarea şi producţia industrială aproape de casă.

„Trebuie să refacem cadrul pentru independenţa productivă a Franţei şi Europei” a declarat şeful statului francez.

Suma de 30 de miliarde de euro vine în plus faţă de cele 100 de miliarde de euro din planul de redresare anunţat anul trecut pentru a ajuta Franţa să depăşească efectele pandemiei. O mare parte din bani este destinată promovării politicilor energetice verzi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: