Constantin Călin – „Pretexte pentru recapitulări. Articole, studii, conferinţe” (I)

Scriitor băcăoan, Constantin Călin, profesor universitar, om cu o aleasă cultură, ivit din solul mănos al Udeştiului bucovinean, a publicat recent la Editura Babel, Bacău, volumul Pretexte pentru recapitulări. Articole, studii, conferinţe, structurat în patru capitole, însumând 350 de pagini, urmare a unei minuţioase cercetări, cu ochiul mereu aplecat spre profunzimea şi consistenţa lucrurilor. Incitantă comparaţia din Prefaţă, menţionând că acesta este „un volum compozit… asemenea unui platou cu mîncări pentru inşi cu preferinţe diferite. Aranjîndu-l astfel, m-am asigurat că fiecare din cei ce-l vor deschide va găsi pe gustul său, inclusiv «gurmeţii», specialiştii. E cazul să-mi subliniez lipsa ambiţiilor: ofer, şi atît; nu mă înscriu într-un concurs de oferte, nu particip la un «tîrg»! Faptul acesta mă scuteşte de a-mi descrie «marfa»… deoarece presupun că temele şi subiectele abordate aparţin, în bună parte, domeniului comun”.

În cele ce urmează mă voi referi la câteva titluri din cele 28 incluse în Cuprins, cititorul va descoperi şi în celelalte o bogăţie informaţională preţioasă, dintr-un timp cu istoria unei lumi din care noi înşine am făcut sau facem parte. Nu lipsesc nici ironii la adresa unor inculţi, înfumuraţi, pretinşi „creatori” de literatură sau privind la roata politicienilor care se învârte păgubos, unii incapabili şi corupţi, care nu fac deloc bine ţării: „Prea multă răbdare duce la exasperare; exasperarea pe care ne-o provoacă profitorii răbdării noastre, impostorii, îngîmfaţii, cei ce ne desconsideră şi ne sfidează, unii dintre ei pozează în inocenţi”.

Cele mai multe titluri au apărut în reviste ca: Acolada, Ateneu, Plumb, Vitraliu, Orizont, Sinteze şi dau şi ele măsura valorii scriitorului, greu de egalat, a cărui trudă a fost răsplătită cu premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române pentru volumul „Dosarul Bacovia III – Triumful unui «marginal»”, Editura Babel, Bacău, 2017.

Invitaţia la lectură nu poate fi decât „ca o sete în zi de arşiţă”, fraza, adesea cu trimiteri la diferite surse, sporeşte interesul şi unele pagini atrag şi cu „cuvenita extensie”. E nevoie însă de răbdare, cu reveniri la unele formulări, ineditul unor lucruri descoperite pe „platoul cu mîncări” confirmă, indubitabil, apetitul rafinat al autorului spre rigoare şi individualizare. Totul a fost posibil, întrucât Constantin Călin preţuieşte răbdarea, reuşind să atragă atenţia cu ea la o Conferinţă la Centrul „George Apostu”, Bacău, în ziua de 13 februarie 2020, intitulată Despre răbdare, plecând de la replica lui Vasile Alecsandri către Papadopol Calimah: Răbdare frate. Toată filozofia omenească e cuprinsă în acest  cuvînt. Ţinând seama de dimensiunea ei (72 de pagini), din selectarea câtorva secvenţe descoperi că răbdare este cuvânt cu o etimologie necunoscută, „fapt menţionat sau doar lăsat a se înţelege de autorii de dicţionare”. Augustin Scriban este cel care a schiţat doar o analogie, nicidecum o etimologie, invitând, precizează Constantin Călin, la o comparaţie cu latinescul rëpedo, repedire, „a te retrage”, cuvintele răbdare, răbdător sunt vechi în limbă, ultimul cu formele răbduriu,, răbduriv se întâlneşte în Noul Testament de la Bălgrad.

Despre răbdare sunt menţionate mai multe exemple, autorul pornind de la „Predica de pe munte” în care a vorbit Iisus, ca o virtute creştină, Apostolul Pavel în „Epistola către Romani”, apoi pilde de răbdare prezente în psalmi, în hagiografii, în cazanii, în paterice, în filocalii. Constantin Călin relevă faptul că l-a emoţionat puternic lectura din Vieţile sfinţilor, cu deosebire paginile despre Simeon Stîlpnicul, „fericitul Simeon”, „un ins cu voluptatea suferinţei extreme, un «prototip eroic», cel cu care începe anul religios”.

Remarcile făcute de autor conduc nemijlocit la faptul că „răbdarea e un exerciţiu aspru, un drum spinos, o cale strîmbă, o asceză în vederea atingerii unui «scop» important… Ea trebuie deprinsă, educată, verificată, supravegheată”, folosind drept privilegiu ceea ce recomanda Baltasar Gracian, în Oracolul-manual şi arta prudenţei: „Foloseşte înfrînarea”, trebuie să fii prevăzător mai ales cu neprevăzutul… e nevoie de multă chibzuinţă pentru ca patima să n-o ia razna…”. Se cunosc mai multe feluri de înfrânare, consemnate din practica vieţii, din religie, iar Montaigne îi acordă un capitol în celebrele lui Eseuri, cu menţiunea că „răbdarea mai puţin ambiţioasă, mai raţională, eficientă se exprimă nu prin contrariile ei, care stau la baza progresului moral al omenirii, ea înseamnă calm, comprehensiune, toleranţă, dar şi fermitate în respingerea  a ceea ce-i potrivnic acestora: violenţă, agresivitate. Fără cumpătare am cădea în barbarie”.

Constantin Călin este de părere că răbdarea se poate educa prin ascultare, „din păcate, o lipsă aproape generală azi, cînd trăncănind la nesfîrşit şi încălcăm normele”. Mai mult, ascultarea presupune stăpânire de sine, autocenzură, discreţie, apelând la un exemplu din „La început a fost Cuvîntul”, în Jurnal de lector, 1944, în Perpessicius scriind despre relaţia sa cu Nae Ionescu, nota: …de la dînsul am învăţat  cum se ascultă şi cum se poate gîndi fără ostentaţie.

Bine documentat, autorul se opreşte şi la răbdare ca virtute profesională, „care presupune mai multe etape, ignorate adesea”. Dacă Tiktin a adunat timp de 33 de ani materialul pentru dicţionarul său, Enescu a lucrat 20 de ani la Oedip, Rebreanu a finalizat romanul Răscoala după 19 ani, iar la Ion lucrurile au fost anevoioase, alte exemple din literatura universală confirmă acelaşi lucru: răbdarea asigură succesul deplin.

Gustave Flaubert, „martirul stilului literar”, cum l-a definit Pater, eseistul englez, a trudit îndelung la opera sa: „M-am apucat din nou de Bovary, îi relata prietenei sale Louise Colet: «Am stat patru ore fără să fac o frază. N-am scris astăzi un rînd, sau mai bine zis am mîzgîlit o sută!»… Literatura e o rană care mă mănîncă. O scarpin pînă la sînge”.

La antipozi, două exemple de-a dreptul hilare: Silviu Prigoană, „gunoierul”, afirma că, dacă ar avea mai mult timp liber, ar scrie cel puţin 50 de poeme zilnic, iar „samsarul de fotbalişti”, Gigi Becali, nu se lasă mai prejos, lăudându-se că „a alcătuit un opuscul în numai câteva ore, nu oriunde, ci la mititica”.

În viziunea autorului, răbdarea este o virtute colectivă, manifestată în revendicări importante, aducând ca argument versuri din „poetul ţărănimii”, George Coşbuc: „Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, / Şi ham de cai, şi jug de boi: Dar vrem pămînt!”, din poezia manifest „Noi vrem pămînt”. Opinia aceasta este ilustrată şi cu alte exemple legate de reconstrucţia ţării după cele două războaie mondiale, perioadele de secetă excesivă, epidemii, crize, foamete, răbdarea prizonierilor de a reveni pe pământul străbun, de a părăsi o închisoare, de a se face dreptate etc.

Fără îndoială, afirmă autorul, că este nevoie de răbdare în multe sectoare de activitate, „nu în ultimul rînd în politică şi în actele guvernării. Pripiţii, palavragii, obstrucţioniştii ar trebui eliminaţi, fie ignoraţi”. Ca modele privind modul de a acţiona în momente fundamentale, sunt citaţi Ionel Brătianu, numit „Sfinxul” şi Iuliu Maniu căruia i s-a spus „Sfinxul din Bădăcini”, care, cu multă răbdare, în luarea unor decizii „se retrăgeau, meditau, nu se grăbeau să facă declaraţii ca să-i cînte ori să-i latre «gura presei»!”

Răbdarea „e o cucerire personală a fiecăruia” şi nu trebuie confundată cu „pasivitatea” şi docilitatea, cu indiferenţa şi indolenţa, cu lipsa de reacţie intelectuală şi cu amînările”. E nevoie de răbdare şi atenţie, adaugă autorul, când citeşti şi când corectezi ceea ce s-a tipărit, exersându-şi răbdarea şi ca redactor, trecând prin mii de texte. Altfel, „graba strică treaba”, iar răbdarea „ne fortifică şi ne motivează”.

Spicuirile din această conferinţă ne îndeamnă să fim precauţi în orice împrejurare, să manifestăm răbdare pentru a ne asigura succesul, cu precizarea, bine marcată, că „sînt situaţii în care răbdarea trebuie să fie normă şi altele în care să te scuturi de ea”.

În ultimul alineat autorul mărturiseşte că prin educaţia primită în liceul militar şi şcoala militară, unde disciplina era „literă de lege”, a fost obligat la răbdare. De asemenea, atunci când era copil, îşi aminteşte cu nostalgie, că nu a putut escalada „pieptiş şi fără popasuri” dealul Oadeci din satul natal, supranumit de Eusebiu Camilar „Sfinxul Udeştilor”, fiind nevoit să aştepte, să aibă răbdare până când puterile să-i îndeplinească dorinţa. (Va urma)

EMIL SIMION

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: