Clubul meseriilor rurale – o şansă în plus pentru elevii de la sate!

Reprezentanţi ai  fundaţiei „Noi Orizonturi” au lansat recent  la Suceava „cel mai nou şi mai amplu program”: Clubul meseriilor rurale. Alexandra Giurgiu şi Benjamin Frentsos, de la „Noi Orizonturi”, s-au întâlnit cu profesori de la unităţi de învăţământ  din Suceava şi Botoşani,  în sala multimedia de la Liceul cu Program Sportiv Suceava.

„Suntem motivaţi să ajungem la cât mai mulţi copii din mediul rural. Perioada pandemiei este pentru noi un moment de a regândi ceea ce dorim să facem,   de a găsi oportunităţi pentru viitor şi de a aduce, sub aceeaşi umbrelă, ce-i mai nou” a spus Ben.

La rândul său, Alexandra a precizat că proiectul a fost aplicat cu succes şi în alte judeţe din ţară: „Acest proiect îi ajută pe tineri să-şi pună în valoare abilităţile, să-şi dezvolte creativitatea şi să înveţe anumite tehnologii. Noi am pornit cu o listă de meserii pe care sperăm s-o mărim. În plus, proiectul îi ajută pe copiii şi tinerii din comunităţile rurale să-şi cunoască mai bine locurile şi bogăţiile acestora. Cu sprijinul dvs, sperăm ca mesajul despre program să ajungă în cât mai multe comunităţi în care învaţă elevii din mediul rural”.

 Reprezentanţii fundaţiei „Noi Orizonturi” consideră că multe meserii şi activităţi antreprenoriale tradiţionale sunt încă de viitor, deşi par de domeniul trecutului. Ei au introdus pe listă meserii care să contribuie la dezvoltarea ecoturismului sau a turismului verde. Mai ales că în această perioadă pe care o traversăm a crescut foarte mult interesul românilor pentru vizitarea propriei ţări.

Jurnalist culinar, organizator de şezători, grădinar, culegător din flora spontană, curator de simboluri rurale sunt câteva dintre meseriile considerate „de viitor”  şi trecute pe lista proiectului. Cadrele didactice participante la întâlnire s-au arătat interesate în a aplica proiectul în şcolile, respectiv în  comunităţile din care fac parte. „Liceul cu Program Sportiv e deschis spre comunitate, avem şi Clubul Impact care desfăşoară programe ce contribuie la dezvoltarea şcolii şi a colectivităţii” a precizat prof. Maria Pavelescu.

Prof. psihopedagog Florentina Vlad a precizat că la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul”, unde îşi desfăşoară activitatea de consilier şcolar, „sunt  mulţi elevi din mediul rural, le cunosc povestea de viaţă şi aş vrea să-i ajut să-şi dezvolte un viitor, prin acest proiect”.

Ofelia A.,  de la Şcoala Gimnazială din Coşna,  consideră că mulţi tineri ar fi pasionaţi de viaţa la ţară, unde  există destule resurse care nu prea sunt folosite, astfel că tinerii  pleacă în alte părţi.

În judeţul Suceava, există  deja o serie de iniţiative şi activităţi deosebite  dezvoltate în ultimii 5 ani cu sprijinul fundaţiei „Noi Orizonturi”. Printre acestea, Clubul Green Impact găzduit de şcoala din Panaci, comuna având brandul  „Tărâmul izvoarelor”. La Dorna Arini, membri ai grupului „Cercetaşii curioşi” au amenajat un traseu către Piatra Stănoaiei, iar elevi ai şcolilor din Sf. Ilie şi „Aurelian Stanciu” din Salcea au realizat muzee virtuale.

Clubul meseriilor rurale are un istoric de peste 20 de ani in educaţia pentru transformare, perioadă în care au fost formaţi  1.000 de profesori, preoţi, lucrători de tineret, care au înfiinţat şi condus peste 300 de cluburi de iniţiativă comunitară Impact în Romania. Totodată, fundaţia a sprijinit infiinţarea altor 150 de cluburi la nivel internaţional, în care peste  17.000 de tineri au trecut prin programe de formare transformatoare.

Proiectul „Clubul meseriilor rurale” se desfăşoară cu  sprijinul Ministerul Educaţiei, al Institutului Naţional al Patrimoniului şi cu ajutorul Montana State University şi 4-H SUA.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: