De la Cernăuţi, mulţumiri lui Mircea A. Diaconu pentru întoarcerea la o „istorie pierdută…”

De la Chişinău, unde a văzut lumina tiparului, a ajuns şi la mine cartea „Cernăuţi. Obiecte pierdute” a scriitorului dr. Mircea A. Diaconu. Cât de frumos le leagă Dumnezeu pe toate în această trinitate – Cernăuţi („Făt-Frumosul cărţii”), Chişinău, unde a apărut volumul la Editura Cartier, şi Suceava, unde autorul trăieşte, creează neîncetat frumosul prin scris, îndeplinind şi funcţia de prorector la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Peste câteva zile, Cernăuţii (scriu şi eu de data aceasta la plural, ca la prof. dr. Mircea A. Diaconu) îşi va sărbători o nouă zi de naştere. Acea dată de 8 octombrie care i-a deschis intrarea în istorie prin privilegiul lui Alexandru cel Bun – un tratat comercial, încheiat la 8 octombrie 1408 cu negustori din Lvov. Vor fi diverse festivităţi în frumosul şi dragul nostru oraş de la Prut, „de dorul căruia poţi şi să mori”, aşa cum am auzit odată de la istoricul literar din Suceava Nicolae Cârlan. Numai numele celui care l-a înveşnicit în istorie rămâne în umbră. Încă pe când Prutul curgea prin centrul oraşului de astăzi, ajungând până la Fântâna Turcească, pe când nici nu se vorbea de Cernăuţi, dar exista numai cetatea Ţeţinei, moldovenii au înălţat aici un zid de apărare contra năvălitorilor de la nord. După ce au isprăvit cu luptele, străbunii noştri au făurit temple ale credinţei şi culturii, au creat valori nemuritoare, întrupându-le în opera sublimă a Unirii. Putem să murim astăzi de jalea oraşului nostru. Dar mai bine să trăim şi să facem lucruri frumoase, asemenea lui Mircea A. Diaconu.

Am auzit în treacăt, în ziua a treia a Marii Serbări de la Putna, cea a Colocviului „Putna şi Eminescu”, de noua sa carte ce trebuia să apară la Chişinău. Dar nu-mi imaginam ce idee formidabilă a realizat autorul, ce fenomene fascinante a scos la iveală. Pare simplu de tot, mai simplu nici că se poate, ceea ce ne prezintă Mircea A. Diaconu – readuce imaginea Cernăuţiului interbelic (anii 1923-1926) prin anunţuri apărute în presa vremii. Un mare plus de valoare atribuie lucrării fotografiile selectate de Aneta Dabija.

Ce poate fi mai simplu? Ne întrebăm cei care nu ştim câtă muncă se ascunde sub aparenţele simplităţii, mai ales că nimeni n-a abordat până acum o astfel de modalitate de a reînvia atmosfera oraşului lui Alexandru cel Bun, cu urme de lacrimi româneşti în piatră, dacă le căutăm atent nu doar în documente de arhivă, ci printre vechile ziduri, pe cărămida cu inscripţii ce apar de sub tencuiala blocurilor deteriorate, pe cruci răsturnate şi cripte năpădite de mărăcini din cimitirul de la Scutelea (Horecea Mănăstire). Toate acestea le simţim şi ni se transmit în mesajul autorului, deşi nu sunt la suprafaţă printre „obiectele pierdute” din cartea lui Mircea A. Diaconu. Prin ceaţa uitării, prin ceaţa regretelor reapare oraşul cu toate cele bune şi rele, cu mari sărbători, lumini de baluri, dar şi cu oameni ce-şi pun capăt zilelor, cu infractori de tot soiul. Citindu-le pe toate (pe unele îndelung, pe altele fugitiv), dacă ar fi posibilă această minune, eu aş alege să mă transpun în pagina 74 a cărţii, anul 1923: „Ziua de sâmbătă, 23 Iunie c., a adus cetăţenilor din Cernăuţi una din cele mai mari bucurii prin faptul că au avut un fericit prilej să vadă pe iubiţii noştri Suverani. Cum să nu ni se bucure sufletele, când clipe de acestea nu ni-i dat să ni se întâmple multe în viaţă!”. Numai zece minute a stat trenul în gara din Cernăuţi, răstimp în care regele „a venit în mijlocul Cernăuţenilor cari eşiră întru întâmpinare”, iar „iubita noastră Regina Maria” s-a apropiat de grupul doamnelor române şi a dat mâna cu fiecare. „A fost una din cele mai mişcătoare clipe. Atâta Sfântă bunătate radia din chipul plin de graţie al Suveranei”. Dacă mi s-ar mai îngădui o alegere, desigur, n-aş lipsi de la concertul dat de George Enescu în Teatrul Naţional – „Miercuri 16, Joi 17 şi Vineri 18 Mai 1923, ora 9 seara…”. Mare mi-ar fi tentaţia de a participa şi la sărbătorile Doamnelor Române, la alte mari serbări populare, toate având de rând cu plăcutele distracţii şi scopul de a aduna bani pentru diverse lucrări în folosul comunităţii sau acţiuni caritabile.

Predispune la visare „Cernăuţii obiectelor pierdute”. Poate de aceea că e toamnă şi am o iubire pătimaşă pentru lirica lui Bacovia, mie mi se pare că din fiecare pagină străbate câte un vers bacovian, iar toate împreună se revarsă ca din celebra poezie: „Duminică simplă, burgheză… /Cântec de orgă stricată, / Ce veche baladă mai plânge /Pe-un splai, aşa, dintr-o dată? /Ecou secular şi târziu… /Şi-al zilei năduf, o ruină – /Sumbră baladă germană /Pe străzi, în cetatea latină”. Iertată fie-mi cutezanţa. Or, ştiu că mesajul cărţii este mult mai profund.

 MARIA TOACĂ

 Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: