Buchiseli. „Abatere” asumată?

Ghilimelele din titlu nu schimbă statutul variantei formale a cuvântului vizat. Dacă ne raportăm strict la norma actuală indicată de DOOM, într-adevăr avem de-a face cu nesocotirea „literei” legii lingvistice. Contextul general introduce însă în eventuala mică dezbatere asupra „cazului” nişte elemente care ar putea motiva opţiunea sau, măcar, s-ar constitui în… circumstanţe atenuante.

Sub titlul (sarcastic) „Preoţii care crapă de bogăţie şi veştmintele aurite” şi cu precizarea din subtitlu „Obsesiile anti-biserică, demontate de Vasile Bănescu”, într-un articol de atitudine şi opinie tranşantă (evz.ro, 18 martie 2021) apare de vreo 7 ori (în majoritate, în citate preluate din texte ale distinsului intelectual deja numit, purtătorul de cuvânt al BOR) varianta veştmânt-veştminte a cuvântului pe care norma l-a consacrat fără (primul) t.

Dintru început, ar trebui recunoscut că însăşi frecvenţa (într-un singur text) şi consecvenţa în folosire dau de gândit, fiind de presupus o semnificaţie a acestora şi o asumare a riscului de etichetare drept eroare a formei preferate (şi faţă de slavonul odăjdii).

Primul argument din seria celor care îngăduie tratarea cazului sub semnul particularităţii/ specificităţii lui se iveşte odată cu apelul la etimologia cuvântului: el este moştenit din lat. vestimentum, în care (primul) t este uşor de perceput, el păstrându-se şi în formele (neliterare acum) vestmânt, veştmânt. Conform DLRC (1955-1957), veştmânt apare şi la Sadoveanu, Eminescu, Grigore Alexandrescu, iar vestmânt, la C. Petrescu, Coşbuc, Caragiale (am respectat ordinea şi precizările din dicţionar). Am mai putea adăuga, în acelaşi context, printre altele, folosirea şi de către Andrei Pleşu a variantei „învestmântată strident” într-un savuros articol de prin decembrie 2014 (dilemaveche.ro, nr. 567; DOOM recomandă forma de infinitiv a înveşmânta).

În al doilea rând, trebuie ţinut seama de faptul că varianta cu pricina este promovată de un reprezentant al Bisericii, al cărei limbaj – extrem de generos în splendori lexicale – este caracterizat prin respect pentru tradiţie şi prin arhaitatea bogată în „miresme” ce evocă lumea spiritului.

Chiar dacă nu slujeşte direct „demonstraţiei”, n-ar fi poate lipsit de interes să amintim că, în limbile romanice care evidenţiază etimonul latinesc respectiv (sp. vestimenta, it. vestimento, fr. vętement), t este prezent sau (în franceză) este „evocat” de accentul circumflex ataşat lui e. În acelaşi context, sunt de menţionat câteva „rude” ale lui veşmânt vestimentar (din fr. vestimentaire), vestiar (lat. vestiarium, fr. vestiaire), vestimentaţie (din vestimentar).

Fenomenul renunţării, la nivelul normei, la o consoană din cuvântul de origine poate fi ilustrat şi printr-un alt exemplu: prezumtiv provine din lat. praesumptivus, fr. présomptiv (prezumţie, din lat. praesumptio,-onis; fr. présomption; prezumţios, din lat. praesumptuosus, fr. présomptueux). Nu lipsesc însă situaţiile în care regula academică nu acceptă „pierderea” unei consoane: preempţiune (nu preemţiune), oprobriu (nu oprobiu).

În ceea ce priveşte frecvenţa variantelor principale pentru veşmânt-veşminte, vom nota că termenul apare pe site-uri în forma standard veşminte de 82 500 de ori; veştminte – de 5 750 de ori; vestminte – de 25 300 de ori (aici contribuie, desigur, şi textele care nu folosesc diacritice). Fără îndoială, pentru scris şi pronunţie, aici vom susţine (totuşi) forma care sporeşte proporţia actuală dominantă: veşmânt, veşminte.
I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: