Semn

Ioan H. Sârghie (II)

Printre documentele păstrate în arhiva fostului Comitet pentru Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Suceava privitoare la sculptorul în lemn Ioan H. Sârghie se află două despre care s-ar putea spune că sunt în mai mare măsură neobişnuite şi nespecifice decât democratice.

Primul este o Notă semnată de un angajat al instituţiei, datată 28 februarie 1973, în care autorul rezumă informaţiile despre sculptor pe care le-a cules, într-o investigaţie, „din discuţii cu tovarăşii…”. Îi numeşte pe aproape toţi cei care i-au vorbit „referitor la profesorul Ion Haralambie Sîrghie” şi aceştia sunt un vicepreşedinte al Consiliului popular Câmpulung, secretarul Consiliului, şeful Serviciului administrativ de stat, un metodist la Casa de Cultură, un activist la Casa de Cultură a Sindicatelor, directorul Casei Pionierilor, un profesor pensionar şi directorul Şcolii Profesionale de Construcţii.

Cele mai multe date sunt fără relevanţă în chestiune şi schiţează, destul de anost, o biografie şi un portret de om respectabil şi respectat – semn că investigatorul nu a avut fie „temă” obligatorie, fie, mai precis, experienţa lucrului. Sau, poate, personalitatea sculptorului l-a excedat. El notează: „A funcţionat ca profesor şi apoi mai mulţi ani ca director al şcolii de arte şi meserii din oraş. A fost un bun pedagog, cu multă dragoste de muncă şi a pregătit cadre bune. Mulţi dintre foştii săi elevi sunt astăzi muncitori cu înaltă calificare. Amintim doar pe renumitul constructor de viori de la Reghin Boiciuc Vasile. Preocuparea lui pentru îmbunătăţirea predării obiectului sculptură l-a determinat să scrie un manual care a fost editat şi folosit. Pentru lucrările sale de artă a fost apreciat la timpul potrivit de diferite personalităţi de cultură din ţara noastră printre care: N. Iorga, Petre Comarnescu, Ion Jalea, Tancret Bănăţeanu, care au scris articole în diferite publicaţii. A participat la mai multe expoziţii organizate în ţară şi chiar în străinătate, a avut expoziţii personale…”. Se menţionează dezertarea din armata austriacă şi condamnarea la moarte, dar nu şi ce a făcut în al Doilea Război Mondial ca să-şi salveze oraşul de la distrugere sau prietenia şi preţuirea pe care i le-a arătat George Lövendal şi nici relaţia lui cu „Muzeul lemnului”. Se menţionează, de asemeni, că meritele i-au fost popularizate „printr-un film realizat de Studioul Al. Sahia şi primul realizat de televiziune”. Fără subliniere specială, se spune însă şi ceva care nu se putea să nu cântărească foarte mult viaţa artistului: „În 1954, fiul său Dorin – atunci elev – participă într-un grup care a avut câteva manifestări duşmănoase şi a fost condamnat la 18 ani de închisoare. Ulterior, a fost eliberat, şi în prezent lucrează la o cooperativă meşteşugărească din Câmpulung, fiind apreciat de colegi şi de conducerea unităţii”.

Nota conţine şi aprecieri privitoare la arta lui Ioan H. Sârghie: „Deşi nu s-a ridicat la valoarea unui mare artist, meritul său este că a pus fibra lemnului de brad în slujba artei. Opera sa are o însemnată valoare locală.” De aceeaşi factură coborâtoare, contrazicându-l propriu-zis pe autorul biografiei şi al portretului, sunt şi opiniile care se prezintă ca fiind ale localnicilor şi se formulează drept concluzii: „Toţi cei cu care am discutat sunt de părere că un bust e prea mult deocamdată şi că această idee ar trebui să plece de la câmpulungeni, şi nu de la familie, dar că un colţ şi nu o cameră în Muzeul lemnului, cu contribuţia familiei, se poate realiza…”. Ba încă localnicii ar accepta să boteze cu numele sculptorului o stradă din oraş şi chiar să se pună o placă pe casa în care a locuit. Dar un bust e prea mult…

Al doilea document, ciudat mai ales în alte privinţe, Impresii despre sculpturile în lemn de Ion Sîrghie, este un text care aparţine muzicologului Enea Borza (prieten din adolescenţă al lui Marcel Mureşanu, aveam să aflu), datat Cluj, 28 august 1974, în care autorul spune că în 1974 a avut ocazia să vadă în casa din Câmpulung a fiului sculptorului „multe lucrări remarcabile: semi-profiluri sculptate în lemn, portrete de ţărani, de muncitori, chipul lui Lenin etc.”, de asemeni, un portret expresiv făcut sculptorului de Lövendal – şi a luat cunoştinţă de prietenia dintre cei doi şi de dragostea lor de Bucovina. A aflat despre „camera încă nearanjată” care găzduia sculpturile lui Ioan H. Sârghie la Muzeul lemnului – pe care însă n-a reuşit să le vadă. A mai văzut lucrări ale sculptorului la Bucureşti, în casa unei surori a acestuia, vreo 70 la număr, cu „multe dintre portretele oamenilor de seamă români” şi concluzionează: „Varietatea expresiei şi adâncimea lucrărilor sale sunt calităţi care se remarcă în primul moment. Tehnica sculpturilor este interesantă şi foarte originală. Prin fibrele lemnului – prin cele de brad mai cu seamă –, artistul ştie să valorifice şi să redea expresia lăuntrică a subiectului ales, faţa portretului având o serie de linii ale lemnului – de o deosebită expresivitate”. Face apoi o listă a personalităţilor numeroase al căror portret executat de sculptor le-a văzut şi adaugă: „Caracteristic pentru atitudinea progresistă a artistului plastic sunt caricaturile politice, cum e Votarea constituţiei, în care un cetăţean e luat de gât ca să voteze constituţia din trecut, sau caricaturile politicianului Argentoianu şi a prinţului moştenitor al Germaniei, precum şi a unui bancher”. Apreciază în mod deosebit portretul lui Bismark, al lui Taras Sevcenco, Nicolae Iorga – „ce priveşte ca un mag, cu adâncime şi modestie de după perdeaua de linii ale permanenţei” –, portretul tatălui, Haralambie Sârghie, autoportretul sculptorului, cu „un iz de fantezie”, precum şi un autoportret imaginat pentru vârsta de 90 de ani a sculptorului (care a murit la 78 de ani), „expresie unică, adâncă, tulburătoare”.

Şi încheie Enea Borza, evident sensibil la artă şi sensibilizat de arta lui Ioan H. Sârghie, nu doar favorabil sculptorului, dar apreciindu-i opera cu entuziasm – de unde şi o parte a nedumeririi în legătură cu mobilul şi efectul nul al notaţiilor din care doar am spicuit1: „Acestea sunt impresiile şi considerentele ce le-am înregistrat în treacăt, dar totuşi cu o valoare de permanenţă şi definitive. Alături de celălalt artist plastic a cărui operă copleşeşte, pictorul George [Baron de] Lövendal, scuptorul Ioan Sârghie a adus o contribuţie bogată, cu totul originală şi de care nu se poate face abstracţie în cultura românească, unde ei au trăit şi au creat cu predilecţie”.

AUREL BUZINCU

1 Documentele vor putea fi consultate în Arhive culturale, IV, Arta monumentală şi de for, în pregătire la Editura Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: