„Ei sunt eroii mei”

Se concentra greu la discuţia noastră. Pe masă erau două telefoane şi un walkie-talkie spre care privea încontinuu atunci când nu le lua în mână, agitat. Sunau când unul, când altul, cu veşti de la un accident auto sau de la un incendiu care se întâmplaseră undeva prin judeţ. A mai venit un apel. „Victime?” întreabă el către glasul de la faţa locului ce răzbătea printre bâzâituri. Aşteaptă răspunsul şi exclamă „Slavă Domnului! Să mă ţii la curent”, apoi închide, acordându-mi atâta atenţie cât putea în acele momente.

Face eforturi deoarece gândul îi este la băieţii lui în teren. Băieţii lui, adică pompierii şi paramedicii de la ISU Suceava. Salvatorii care, de când îi reprezintă în relaţia cu presa şi celelalte instituţii, au căpătat şi chip, au devenit din anonimi obligaţi să fie perfecţi la intervenţii ca să nu ajungă ţintele oprobriului public, şi oameni în carne şi oase cu bucurii şi tristeţi, neputinţe şi satisfacţii, care râd şi plâng când luptă cu moartea, cu focul şi apa, chiar dacă îi doare.

„Eu, la pompieri ?”

Căpitanul Alin Găleată are 47 de ani şi este purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Bucovina” Suceava. Este oglinda unei instituţii ce nu are nevoie de umbre.  Îmi povesteşte că a ajuns „la pompieri” absolut întâmplător, după o mare şi grea încercare pe care i-a dat-o viaţa. Timp de 7 ani, înainte a făcut grafică publicitară, iar şi mai înainte a fost parte a departamentului tehnic al cotidianului „Actualitatea Suceveană”.

În 2007, a  dat examen şi a fost admis pe un post de subofiţer în cadrul compartimentului de informare şi relaţii publice al ISU Suceava.

„Dacă îmi spunea cineva cu un an înainte despre asta,  i-aş fi râs în faţă. Eu, la pompieri? Asta în ciuda faptului că am istoric în familie, pentru că tatăl meu a fost şeful unei formaţii civile de pompieri la  «Străduinţa», apoi la «Integrata». Copilăria mi-am petrecut-o în remizele de pompieri, dar nu mi-a rămas în suflet cât să-mi doresc să mă fac pompier. Ţin minte că odată aveam de ales între un concurs «Prietenii pompierilor» şi un meci de handbal; şi m-am dus la handbal” îşi aminteşte căpitanul.

Acum 11 ani, Alin s-a căsătorit cu Ana, o  femeie frumoasă la chip şi la suflet, pe care a cerut-o de soţie la o lună după ce a cunoscut-o. Revelaţia a venit într-o noapte de Înviere. „Cădea cumva lumina pe ea. Parcă Dumnezeu mi-o arăta, «Uite-o, e a ta!». Ne cunoşteam, dar atunci am privit-o cu alţi ochi. M-am întrebat ce mai caut, ce-mi mai trebuie, când tot ce am nevoie este în faţa ochilor mei. Într-o lună am cerut-o…” mărturiseşte ofiţerul.

Ana şi Alin au făcut nuntă creştinească. Îmbrăcaţi în mire şi mireasă s-au dus dimineaţă la Mănăstirea Sihăstria Putnei, au stat la slujbă, au cântat în cor, s-au împărtăşit. Am făcut apoi cununia civilă, pe cea religioasă, apoi au plecat cu invitaţii,  într-un  foişor, la o cabană. „A fost o nuntă ca o bucurie”, şi-a amintit, surâzând, Alin Găleată.

Bucuria de atunci a devenit completă după ce au apărut pe lume Irina, Sofia şi Matei, care au acum 11, 8 şi 6 ani, trei copii frumoşi ca în reclamele publicitare, copii care cresc într-o familie caldă ce respectă valorile creştine.

„Sunt un tip norocos, pentru că în sinea mea mă consider un tip mediocru, care din când în când primeşte câte un semnal care mă ajută să mai fac câte un lucru bun pe lumea asta. Nu uit niciodată de unde am plecat ca să nu mi-o iau în cap. Când ajungi sus, urmează coborâşul. Este sistemul de control pe care îl aplică viaţa ca să ştii care ţi-e locul. Locul meu este la muncă, unde fac tot ce ştiu mai bine. Când termin, mă duc acasă la soţie şi copii, unde coc ardei şi fac zacuscă. Nu sunt omul care merge în oraş să sărbătorească cu băieţii, să dea de băut că nu ştiu ce am făcut şi uite ce tare sunt…” spune Alin.

„Nu doar stau pe margine să fac poze”

„Ce simţi, domnule căpitan, când îţi vezi colegii, la intervenţii?” îl întreb pe purtătorul de cuvânt al ISU, anticipând ceva complexe faţă de pompierii operativi, în timp ce el doar consemnează ce se întâmplă. Primesc un răspuns pătimaş şi lămuritor. „În primul rând, simt mândrie. Ei sunt eroii mei.  Chiar după 14 ani, când sună sirenele, inima mea o ia  razna, iar în următoarea secundă îmi vine să fug după maşinile de intervenţie. Vreau să fiu la faţa locului, alături de băieţi.

Într-o prima fază nu sunt operativ, dar, când trebuie, nu doar stau pe margine să fac poze. Mă implic dacă este de transmis un ordin dintr-o parte în alta, dacă găsesc o persoană rănită, dacă trebuie să ajut cu ceva. Caut să fiu de ajutor, inclusiv când se stabileşte cauza incendiului. Aşa am găsit, după un incendiu la Putna, în 2011, un copil carbonizat.

Sunt lângă colegii mei la misiuni, dar nu ca stană de piatră. Simt tot, văd tot, sunt lângă ei, ajut cu orice, calc cu ei laolaltă pe jăratec. Nu ţin furtunul în mână, dar sunt acolo, trag în piept acelaşi fum, sunt expus aceloraşi pericole ca şi colegii mei.”

Ascult mărturisirile lui Alin Găleată şi înţeleg mai bine de ce este considerat un altfel de purtător de cuvânt şi de ce pompierii nu mai au astăzi doar imaginea militarilor surâzători, în uniforme impecabile, la parade. Pompierii sunt şi aşa cum îi vede Alin: profesionişti, dar şi oameni cu faţa şi echipamentul pline de funinginea incendiilor pe care tocmai le-au stins, militarii încăpăţânaţi să reziste în gerul iernii, cu ţurţuri la căştile de protecţie, sunt oameni răsuflând greu pentru că-i ustură plămânii de la fumul toxic, sunt bărbaţii osteniţi care muşcă dintr-un covrig pe marginea unui şanţ, sunt chipuri transpirate, stoarse de vlagă, care zâmbesc stingher în faţa aparatului foto.

„Înainte ne străduiam prea mult să arătăm ce intervenţii realizam şi spre deloc pe cine susţine aceste intervenţii şi în ce condiţii se desfăşoară ele. Pompierii sunt de fapt cei care duc la capăt, cu bine, misiunile. În dreptul lor trebuie consemnate salvările de bunuri şi vieţi omeneşti, partea plină a paharului pentru care eu bat tot timpul monedă. Pe vremuri, ni se reproşa mai mult ce n-am făcut, şi nu se observa ce am salvat. Nu era corect” a încheiat ideea ofiţerul de presă.

Cu ţurţuri la gene

Au fost sute, mii de misiuni ale salvatorilor suceveni consumate sub ochii lui Alin Găleată. Incendii, inundaţii, accidente auto, salvări de persoane din locuri care mai de care mai fără speranţă pentru victime.

Unele au fost mai uşoare, altele atât de complicate că, fără să respecte dumnezeişte procedurile şi fără curaj, pompierii nu le-ar fi putut duce cu bine la capăt.

„Chiar îşi riscă sănătatea şi viaţa pompierii sau e doar un slogan pe care îl repetăm uneori?” îl întreb pe ofiţerul care răspunse între timp unui nou apel telefonic.

„Pe cine se îndoieşte de asta l-aş lua cu mine la o intervenţie,  să intre măcar acolo unde intru eu, dacă nu acolo unde intră băieţii. Ce poate fi sănătos într-un fum toxic? Sau poate pompierii au plămâni de schimb? Apoi, sună alarma noaptea. Una, două, trei alarme… Din odihnă, inima începe să le bată de patru ori mai repede decât în mod normal, în timp ce aleargă la maşini. Sănătate curată, nu?” răspunde el.

La îndemnul meu, Alin rememorează câteva intervenţii unice, grele, speciale, care i-au consacrat respectul şi loialitatea faţă de colegii lui. Pomeneşte de incendiul  de la „fabrica de cauciuc” de la Grăniceşti, de acum 9 ani, o intervenţie deosebit de grea. S-a intervenit în acea misiune cu 25 de autospeciale, un record de forţe, până atunci. „Era înfricoşător. Fumul toxic se vedea de la 4-5  km, dar şi în acele condiţii băieţii mei au intervenit, au localizat şi au lichidat incendiul la timp, fără victime. A fost iadul pe pământ acolo” a completat  el.

Îmi vorbeşte apoi despre intervenţia pentru stingerea incendiului care a mistuit sediul Arhiepiscopiei şi al Seminarului Teologic în 2015, unul dintre cele mai mari incendii la care au intervenit pompierii suceveni. Militarii aveau ţurturi şi pe  gene, pentru că erau aproape minus 20 de grade. Uniformele ude îngheţaseră şi băteai în ele ca într-un perete.  Munca lor a fost într-adevăr eroică, pentru că au reuşit să oprească  propagarea focului pe care vântul îl ducea şi spre Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” şi spre locuinţe din zonă. Şi a fost cât pe ce. Garajele din faţa caselor se aprinseseră, iar streşinile locuinţelor scoteau abur deja. Dar după 10 ore nebune, „monstrul” a fost ucis la timp.

„Am făcut atunci publice fotografiile colegilor mei, pentru ca oamenii să vadă cu ochii lor cum se munceşte în situaţii extreme. Am şi scris despre eforturile lor. Am scris multe materiale care au fost publicate, în majoritate, în revista «Pentru Patrie», şi nu doar despre pompieri, ci şi despre poliţişti şi jandarmi” mai spune el.

Un tigru

„(…)Atunci când vânezi sincope şi nu cauţi obiectivitate în prezentarea situaţiei per ansamblu, generezi un fals.

Vedem o autoplatformă care pentru un timp nu a avut presiune suficientă la apă. Dar nu vedem alte două autoscări şi alte 13 autospeciale de stingere care, la momentul respectiv, refulau tone întregi de apă şi inundau, la propriu, atât din exterior, dar mai ales din interior.

Misiunea cea mai importantă a fost cea care era departe de ochii avizi ai camerelor de luat vederi, unde flăcările au fost împiedicate să coboare spre etajele inferioare ale clădirii. A fost la interior, de unde zeci de colegi au ieşit după ore întregi negri de fum şi uzi până la piele, tremurând de frig, flămânzi şi cu gurile uscate de sete (….)

Îi îmbrățișez pe colegii mei şi le sărut obrazul care a fost scuipat pe nedrept în multe din comentariile din spaţiul public…” sunt câteva paragrafe dintr-un text postat de Alin Găleată pe pagina sa de Facebook, pe data de 7 martie a.c. Era după incendiul de la Palatul Administrativ, pe care purtătorul de cuvânt l-a considerat povestit în presă într-un mod eronat, după un format copiat de la un ziarist la altul, părtinitor şi nedrept pentru eforturile făcute atunci de pompierii suceveni.

Deşi are, în general, o relaţie bună, deschisă, cursivă cu presa locală, Alin Găleată spune că nu era nici prima nici  ultima dată când apăruseră informaţii trunchiate, superficiale şi chiar greşite legate de intervenţiile pompierilor suceveni. De aceea, când a fost cazul, şi-a apărat colegii vehement dar raţional, prin postări pe pagina personală de Facebook, metodă atipică faţă de alţi comunicatori din ţară.

„Sunt un tigru atunci când colegii mei sunt atacaţi pe nedrept. N-aş putea să mă bat pentru ei, dacă n-am mânca aceeaşi pâine. Tot ce am scris, am scris conştient, nu răscolit de orgoliu de moment şi în cunoştinţă de cauză pentru că am fost acolo. Poate era destul un comunicat de presă în care să dau explicaţii, cu liniuţe de la capăt, dar pe care, probabil, nu l-ar fi citit nimeni. Am ales însă să iau poziţie pe pagina mea de Facebook unde să mă pot adresa tuturor într-un limbaj pe care să-l înţeleagă toţi şi care să fie primit de toţi. N-am arătat cu degetul către un ziarist sau altul, ci am scris în aşa fel încât să apăr adevărul. Cred că a fost varianta cea mai bună, pentru că reacţiile de la colegi din ţară au fost copleşitoare. Am plâns pentru băieţii aceia după intervenţia de la Palatul Administrativ din care au ieşit aproape în şoc hipotermic, iar apoi să citească acele comentarii umilitoare în care erau făcuţi cu ou şi cu oţet” a declarat ofiţerul purtător de cuvânt al ISU Suceava.

La excepţional

Împreună cu alţi 141 de pompieri români, Alin Găleată a participat, la sfârşitul lunii august a.c., la o misiune de stingere a incendiilor, în Grecia. Misiunea, prima românească la acest nivel, s-a desfăşurat ca urmare a solicitării de asistenţă internaţională făcute de statul elen, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

S-a scris despre asta în presă înainte şi după revenirea, sănătoşi, a salvatorilor români, din pârjolul grecesc. Alin a făcut acolo exact ce face şi acasă. A îndeplinit atribuţii de comunicator pentru care a fost selectat de altfel, a fost în echipa de coordonare, dar a pus şi mâna pe furtun când a fost nevoie. A povestit el însuşi cum a fost în Grecia, despre proporţiile nemaivăzute ale munţilor de foc care năvăleau brusc, împinşi în toate direcţiile  de vântul care atingea şi peste 100 km/h. M-am aşteptat să-l simt mai fudul puţin pentru această mare realizare, mai ales ca a fost singurul militar al ISU Suceava din grupul românesc. Mi-a spus însă că toţi ar trebui să fie mândri pentru că, la o misiune internaţională de calibrul celei din Grecia, între cele 16 inspectorate din ţară a fost reprezentat şi ISU „Bucovina” Suceava.

Plecarea în Grecia l-a „costat” pe Alin Găleată gradul de locotenent. Pe 30 august, toţi salvatorii români plecaţi în misiune au trebuit de altfel, să renunţe la gradul avut până atunci, pentru că au fost avansaţi. Ministrul Afacerilor Interne l-a făcut pe al nostru căpitan.

La excepţional…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: