USV a decis cum se va desfăşura noul an universitar

> Toate cursurile vor demara cu prezenţă fizică > Cazarea în cămine se va face în baza testului PCR negativ, a dovezii de vaccinare sau de trecere prin boală

 Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a anunţat că, la data de 23 septembrie, Consiliul de Administraţie al USV a aprobat, cu consultarea Senatului USV, hotărârea privind începutul anului universitar 2021-2022, a cărui festivitate de deschidere va avea loc pe 1 octombrie.

Iată care sunt prevederile Hotărârii nr. 104 a USV:

În articolul 1 al hotărârii se stipulează că, în anul universitar 2021-2022, activităţile didactice vor demara onsite pentru toate formaţiile de studiu. În situaţia în care vor apărea focare de infectare cu SARS-CoV-2, CA al USV va stabili, de la caz la caz, la sfârşitul fiecărei săptămâni, condiţiile de desfăşurare a cursurilor pentru săptămâna următoare.

În ceea ce priveşte cazarea studenţilor în căminele universităţii în noul an universitar, aceasta se va face în conformitate cu art. 2 din Hotărârea Senatului USV nr. 29 din data de 22 aprilie 2021. Astfel, în vederea cazării, studentul trebuie să prezinte unul dintre următoarele acte: test PCR negativ cu privire la infectarea cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 3 zile calendaristice anterioare datei cazării, dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 (cel puţin cu prima doză de vaccin) sau o adeverinţă de la medicul de familie, eliberată cu cel mult 6 luni înaintea cazării, din care să rezulte că studentul s-a vindecat de virusul SARS-CoV-2. Se menţionează că având în vedere că, odată cu depunerea de către USV a recursului împotriva sentinţei 540/8.09.2021 emisă de Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, prevederile sentinţei de fond menţionate privitoare la cazarea în căminele USV se suspendă de drept până la pronunţarea unei hotărâri definitive, de asemenea, se ia act de faptul că sunt aplicabile prevederile art. 2 literele a şi b ale Hotărârii Senatului USV 29/22 aprilie 2021 din momentul depunerii recursului.

Referitor la festivitatea de deschidere a noului an universitar, hotărârea CA prevede ca aceasta să se desfăşoare în două etape. Prima dintre ele, deschiderea oficială, organizată la nivelul Universităţii, va avea loc în exterior, în parcarea dintre corpurile B şi C, cu începere de la ora 10, şi va fi urmată de întâlnirile conducerilor facultăţilor cu studenţii din anul I. Ulterior, de la ora 19, va avea loc deschiderea festivă, organizată tot în exterior, în parcarea dintre corpurile B şi C. Accesul la deschiderea festivă va fi permis studenţilor USV care vor prezenta actul de identitate şi unul dintre următoarele documente: test PCR negativ cu privire la infectarea cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 3 zile calendaristice anterioare datei cazării, dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 (cel puţin cu prima doză de vaccin) sau o adeverinţă de la medicul de familie, eliberată cu cel mult 6 luni înaintea cazării, din care să rezulte că studentul s-a vindecat de virusul SARS-CoV-2.

Din motive sanitare, festivitatea de deschidere a anului universitar este destinată exclusiv studenţilor USV. Accesul publicului larg va fi restricţionat în totalitate! (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: