La cererea CJ Suceava

Primarul Ion Lungu acceptă modernizarea parcării de la Cetatea de Scaun

Primarul Sucevei, Ion Lungu, propune Consiliului Local Suceava să accepte încheierea unui acord de asociere cu Consiliul Judeţean Suceava în vederea modernizării parcării de la Cetatea de Scaun a Sucevei care a fost amenajată, parţial, cu piatră concasată.

Parcarea este pe terenuri aparţinând Consiliului Judeţean Suceava – 9.769 mp şi a Consiliul Local Suceava – 5.060 mp.

Prin asociere, Consiliul Judeţean Suceava pune la dispoziţie suprafaţa de 9.769 mp, iar Consiliul Local terenul în suprafaţă de 5.060 mp, urmând a reamenaja parcarea publică şi a achita contravaloarea lucrărilor necesare pentru reamenajare.

Vicepreşedintele CJ Suceava Cristinel Creţu a transmis conducerii Primăriei Suceava o propunere de asociere în vederea amenajării parcării de la Cetatea de Scaun a Sucevei, arătând că acest obiectiv, alături de Muzeul Satului Bucovinean, reprezintă principalele obiective turistice din municipiul Suceava, având anual circa 200.000 de vizitatori.

El aminteşte că parcarea de la Cetatea de Scaun a fost amenajată cu piatră concasată prin proiectul „Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei”, necesitând ulterior, lunar, lucrări de reparaţii, realizate de Muzeul Naţional al Bucovinei, entitate subordonată Consiliului Judeţean Suceava, care se finanţează din subvenţii alocate din bugetul judeţului şi din venituri proprii.

„Ca atare, având în vedere faptul că municipiul Suceava este proprietarul unei părţi din suprafaţa de teren aferente parcării şi ţinând cont de faptul că a avut calitatea de asociat, alături de judeţul Suceava, în cadrul proiectului «Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia», vă adresăm rugămintea de a analiza posibilitatea realizării lucrărilor de reamenajare şi modernizare a parcării mari a Cetăţii de Scaun a Sucevei, lucrare care ar conduce la creşterea confortului cetăţenilor din municipiu, dar şi a turiştilor care vizitează aceste obiective” arată Cristinel Creţu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: