La Congresul PNL

Gheorghe Flutur a cerut „o amnistie a supărărilor” şi a propus un „decalog” în şase puncte

> El s-a adresat inclusiv colegilor care sâmbătă, la Romexpo, aveau… Apgar-ul ridicat

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PNL Suceava, Gheorghe Flutur, propus în echipa Florin Cîţu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, a declarat, sâmbătă, la Congresul PNL desfăşurat la Romexpo, că respectivul congres avea o încărcătură aparte.

„Sper să ne descărcăm de energiile acumulate şi, cu „Doamne ajută!”, să începem, pentru că avem foarte multă treabă. Am intrat în această echipă a lui Florin Cîţu pentru a susţine pragmatismul. Ce facem de luni dimineaţa, pentru că suntem principalul partid de guvernare?” i-a întrebat Flutur pe delegaţii la congres.

El a spus că este nevoie de unitatea PNL, dar nu doar de o unitate declarată.

„Vă cer o amnistie a supărărilor şi a vorbelor grele. Să uităm, să ştergem cu buretele şi să adunăm marea familie a PNL. Cei care aveţi «Apgar-ul» ridicat astăzi, să-l folosiţi împotriva adversarului nostru, PSD, şi al celorlalţi care ne critică.

Dacă această energie aţi folosi-o dumneavoastră, cei care astăzi aveţi un of mai puternic, să susţineţi programul de guvernare, să ne implicăm acolo unde trebuie şi să luptăm cu adversarii ne-ar fi mult mai uşor” a spus Flutur.

El şi-a exprimat speranţa că PNL se va face bine după ziua de sâmbătă.

Gheorghe Flutur a mai spus că nevoie şi de unitate în coaliţie.

„Noi, din păcate, am generat instabilitate şi trebuie să adunăm coaliţia de dreapta şi centru-dreapta să putem guverna, să ne descărcăm de vot onorabil în această ţară, pentru că anul trecut românii pentru asta ne-au votat. Nu pentru acest spectacol jalnic al democraţiei care este la Romexpo; dar la Romexpo nu trebuie să ne expunem duşmăniile, ci ideile” a spus Flutur.

El a cerut colegilor din partid reluarea discuţiilor şi aplecarea pe urgenţele ţării de la combaterea pandemiei, la scumpirea facturilor, pregătirea pentru iarnă, spre accelerarea absorbţiei banilor europeni, reluarea bunei guvernări.

Gheorghe Flutur a menţionat că obiectivele guvernării liberale trebuie să fie curajoase şi că trebuie să înceapă de la bunăstarea şi siguranţa oamenilor.

„Haideţi să trecem Carpaţii cu autostrăzi, să legăm provinciile istorice, că oamenii asta aşteaptă de la noi, şi nu autostrăzi cu carioca. Energiile noastre ar trebui să le îndreptăm acolo, şi mai puţine supărări, care ar trebui să ne cam treacă” a mai declarat Flutur, care a cerut şi mai mult sprijin pentru antreprenori, pentru „omul cu bătături în palmă”, dar şi pentru păstrarea identităţii naţionale şi pentru „ceea ce avem noi mai sfânt (care) nu trebuie să ne lipsească niciodată”.

Gheorghe Flutur a propus congresului un „decalog” în… doar şase puncte.

„1. Clarificare doctrinară. Trebuie să ne hotărâm ce vrem.

  1. Profesionalizarea partidului, comisiile de specialitate, meritocraţia. Este urgent nevoie de aşa ceva, să nu ne facem de râs cu unii dintre oamenii pe care i-am numit în funcţii.
  2. Întărirea parteneriatului cu preşedintele României. Este esenţială.
  3. Relaţia cu celelalte partide politice. O spun răspicat: Nu, domnilor care sunteţi în coaliţie, (nu) ne spuneţi dumneavoastră cine să fie premier sau preşedinte la PNL. Astăzi am ajuns în această situaţie pentru că am confundat moţiunea politică din partid cu moţiunea de cenzură din Parlament.
  4. Relaţia cu PPE este fundamentală. Voce mai puternică şi respectată în Europa pentru a negocia, şi nu cu poziţia ghiocelului să negociem la Bruxelles drepturile fermierilor şi ale transportatorilor.
  5. Resursa umană: membrul de partid trebuie să fie băgat în seamă, să se simtă util partidului.

În final Gheorghe Flutur a îndemnat delegaţii să-l susţină pe Florin Cîţu care, ulterior, prin vot, a devenit noul preşedinte al PNL. (N.B.)

Scorul ApgarMetodă de apreciere rapidă a stării nou-născuţilor, în vederea prevenirii mortalităţii infantile. Are în vedere aspectul fătului, pulsul, grimasa, activitatea motorie şi respiraţia acestuia. (N. red.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: