Gheorghe Flutur a convocat primarii şi şefii de instituţii, alături de proiectant, la discuţii despre centura oraşului Gura Humorului

> Preşedintele CJ speră ca execuţia lucrării să înceapă peste un an

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat, miercuri, pe teren, reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia vizând realizarea studiului de fezabilitate pentru viitoarea şosea de centură a oraşului Gura Humorului.

La întâlnire au fost prezenţi şi primarii din Gura Humorului, Păltinoasa şi Frasin, arhitectul-şef al judeţului, reprezentanţii Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, precum şi ai companiilor E.ON şi Apele Române.

Gheorghe Flutur a informat că în cadrul vizitei pe teren s-a parcurs traseul orientativ pe care ar urma să se construiască şoseaua de centură.

„Urmează ca în termen de 9 luni să fie prezentate trei variante de lucru, din care să fie aleasă varianta finală a viitoarei rute ocolitoare a oraşului Gura Humorului” a precizat preşedintele CJ Suceava.

El a menţionat că CJ Suceava şi-a asumat răspunderea privind proiectarea şi executarea lucrărilor la ruta ocolitoare, investiţie care se doreşte să fie realizată din fonduri europene.

„Această şosea de centură este o investiţie extrem de importantă, care va rezolva principala problemă de trafic a judeţului Suceava de pe DN 17, din zona Gura Humorului. Ne dorim ca anul viitor să înceapă execuţia lucrărilor” a spus Flu-tur.

El a reamintit că şoseaua de centură a oraşului Gura Humorului va fi parte din viitoarea Autostradă a Nordului, care ar urma să se intersecteze în zona municipiului Suceava cu autostrada A7. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: