Amenzi de 16.000 lei pentru o firmă din Vatra Moldoviţei

> Aceasta a efectuat un transport repetat de lemne, deţinea material lemnos fără documente şi a comis nereguli la exploatare

O societate comercială din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, a fost sancţionată cu amenzi în valoare totală de 16.000 lei după ce Poliţia şi Garda Forestieră Suceava au depistat mai multe nereguli la regimul silvic.

Firma a fost supusă mai multor controale în perioada 20-22 septembrie a.c., atât în partida aprobată pentru a fi exploatată de societatea comercială, cât şi la depozitul acesteia.

Verificările au arătat că, în data de 18 septembrie, firma a efectuat un transport multiplu de material lemnos, în baza aceluiaşi aviz. Drept urmare, această contravenţie a fost sancţionată cu o amendă de 4.000 lei, fiind confiscată fizic cantitatea de 9,44 mc lemn rotund răşinoase, în valoare de 1.633 lei.

Totodată, verificările în partida autorizată în vederea exploatării, situată în UP II Scoruşu, echipa de control a constat că societatea a comis trei contravenţii privind regulile de exploatare. În acest caz, au fost aplicate alte amenzi, în valoare de 6.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus aplicarea a 4 puncte de penalizare pe atestatul de exploatare a societăţii.

Următorul control a avut loc la punctul de lucru al societăţii situat în comuna Vama, satul Prisaca Dornei. Şi aici au fost depistate nereguli: firma deţinea în depozitul societăţii 9,26 mc de lemn rotund răşinoase fără avize de însoţire. Astfel, au mai fost aplicate amenzi de 6.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea celor 9,29 mc de lemn rotund răşinoase, în valoare de 1.608 lei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: