Am luat decizia ca începând cu 28 septembrie să înceapă vaccinarea cu doza a treia

Premierul Florin Cîţu a anunţat că ieri s-a luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, să înceapă administrarea celei de-a treia doze, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna şi Astra Zeneca, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua. „Astăzi a avut loc şedinţa CNCAV, la care au participat membrii comitetului alături de reprezentanţii instituţiilor implicate în campania naţională de vaccinare împotriva COVID – Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului, Institutul Naţional de Sănătate Publică – şi am luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna, Oxford Astra Zeneca, să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria.

 Într-un comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 transmis, ieri, AGERPRES, se arată că, având în vedere „evoluţia epidemiologică severă din România şi necesitatea asigurării protecţiei maximale a cetăţenilor împotriva maladiei COVID-19, membrii CNCAV au hotărât în unanimitate, pe baza datelor ştiinţifice disponibile, necesitatea administrării dozei de rapel, începând cu data de 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe baza de ARN mesager”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: