„Fălticeni – Mon amour”

În perioada 17 – 18 septembrie a.c., asociaţia Rotary Club Fălticeni, alături de Primăria Fălticeni, a organizat prima ediţie a proiectului de promovare a municipiului Fălticeni „Împreună susţinem promovarea – Fălticeni – Mon amour”. Ca punct final, proiectul îşi doreşte o creştere a atractivităţii turistice a municipiului de pe Şomuz prin dezvoltarea unui turism cultural, de recreere, care reconstruieşte legătura dintre om şi valorile din trecut, valori care au trecut testul timpului şi pe care generaţiile actuale le consideră demne pentru a fi păstrate, conservate şi transmise copiilor. Este o activitate odihnitoare, de timp liber, care este conectată la moştenirea culturală, una dintre cele mai dinamice arii ale pieţei de turism din ultima decadă, în Europa, principala motivaţie a mobilităţii turistice fiind cultura.

„Sunt aici fălticeneni care ne fac, ne-au făcut şi ne vor face cinste şi în viitor. Este  un eveniment pentru care îi felicit pe organizatori pentru că astăzi, dar şi până acum, au avut activităţi extrem de eficiente, cu  un rol extrem de bine conturat: de a repune Fălticeniul pe harta culturală a turismului românesc.  Împreună încercăm să realizăm tot ceea ce trebuie pentru ca municipiul Fălticeni să fie pe harta culturală a României, inclusiv prin parteneriatele pe care ni le dorim extrem de eficiente între dumneavoastră, Rotary  Club Fălticeni, invitaţii dumneavoastră din alte localităţi şi primărie. Vom avea întotdeauna maximă deschidere şi vom aborda cu responsabilitate orice  activitate de acest gen, dar şi pentru alte activităţi, indiferent de sfera de provenienţă, dacă sunt în beneficiul comunităţii noastre. Vă mulţumesc pentru reuşita acestui eveniment şi  vă asigur că vom  pune în aplicare obiectivele stabilite în comun” a spus primarul Gheorghe Cătălin Coman.

În urma parteneriatului dintre Primăria Municipiului Fălticeni şi asociaţia Rotary Club Fălticeni, în ultimele două luni a fost reeditată monografia „Fălticeni – repere în timp” semnată de prof. Vasile Nistoreasa, a văzut lumina tiparului volumul „Fălti, primul loc de pe Pământ”, autor Raul Anchel, a fost editat albumul de grafică „Promenadă fălticeneană” semnat de prof. Gabrel Baban, s-a realizat o broşură de promovare a municipiului Fălticeni, a fost vernisată o expoziţie de pictură cu lucrări din colecţia prof. Gabrel Baban, s-a organizat un tur de prezentare ghidat a obiectivelor culturale din municipiu. Tot în baza acestei asocieri au fost identificate clădirile reprezentative din punct de vedere istoric, cultural, arhitectural din Fălticeni, pe acestea fiind începută montarea plăcuţelor informative. Plăcuţele furnizează informaţii despre clădiri, personalităţi care au locuit, au studiat, au lucrat în imobilele respective, accesibile prin QR code. Tot în această perioadă a fost realizat panotajul stradal prin instalarea de indicatoare către zonele de interes şi de panouri de prezentare a obiectivelor turistice ale municipiului Fălticeni.

Nucleul turismului cultural este atracţia

Vineri, la ora 10, la ceasul din piaţa Nada Florilor, „în cel mai emblematic punct de întâlnire al târgului” şi unul dintre simbolurile reprezentative ale municipiului, a început turul cultural al Fălticeniului. Invitaţi din toată ţara, o parte dintre ei, foşti locuitorii ai urbei de pe Şomuz în anii copilăriei, au parcurs la pas o parte din oraş împreună cu doi ghizi  locali, prof. Codrin Benţa şi fotograful Fălticeniului anilor ’60 – ’70, Marinel Dănilă.

Chiar dacă vremea nu a fost de partea celor care au ajuns la Fălticeni, invitaţii au mers la pas pe Strada Mare, prof. Codrin Benţa prezentând puţinele imobilele vechi care au mai rămas nedemolate. Prima oprire a fost pe strada Republicii nr.13, în faţa sediului Primăriei; au urmat Colegiul Naţional „Nicu Gane”, Galeria Oamenilor de Seamă şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.

Au fost prezentate informaţii despre străzile cu nume de oameni din Fălticeni sau locuri în care s-au născut, au copilărit, au învăţat, au creat, şi-au petrecut tinereţea sau bătrâneţea personalităţi marcante din diverse categorii socio-culturale şi profesionale: scriitori, artişti plastici, ingineri, cercetători, academicieni, aviatori, militari, medici, personalităţi ale bisericii, arhitecţi, actori etc. În dreptul fiecărui imobil a fost prezentat un scurt istoric sau  o notiţă cu informaţii biografice. Pe unele străzi –  în Fălticeni sunt multe care poartă numele personalităţilor care au locuit în acele locuri – au fost prezentate toate schimbările de nume, începând cu cel mai vechi, fiind urmărită legătura între biografia persoanei care dă numele actual şi numele (evoluţia numelui) străzii. S-a vorbit şi despre cea mai prosperă perioadă din existenţa oraşului, cea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca o concluzie, se poate spune că nucleul turismului cultural este atracţia, pe care se construieşte infrastructura culturală, putându-se diferenţia evenimentele – care sunt limitate în timp şi prezenţă, şi locurile, muzeele – care nu sunt restricţionate decât din perspectiva orei de vizitare.

Municipiul Fălticeni, pe lista tuturor celor care iubesc România şi vor să o străbată la pas

„«Fălticeni – Mon amour» îşi doreşte să dezvăluie lumii de ce trebuie trecut oraşul Fălticeni pe lista tuturor celor care iubesc România şi vor să o străbată la pas. Evenimentul vă va susţine atenţia vreme de câteva zile, cu lansări de carte, expoziţii de pictură, caricatură, grafică, pelerinaje pe urmele marilor glorii de altădată şi surprize (inclusiv culinare). Vor fi marcate cu plăcuţe memoriale cele mai importante case în care s-au născut sau au locuit personalităţile marcante din urbea muzelor şi a muzeelor. Este modul nostru de a vă spune că acest oraş trebuie trecut cu litere de tipar pe harta turismului (nu doar) cultural.

Mulţumim Primăriei Municipiului Fălticeni pentru implicarea şi ajutorul oferit în demararea acestui proiect. Sunt semne că va fi un parteneriat de durată, care va aduce multe satisfacţii tuturor fălticenenilor” au transmis iniţiatorii proiectului, asociaţia Rotary Club Fălticeni.

Despre amintirea locurilor şi despre oameni a vorbit în periplul fălticenean şi prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, care şi-a adus aminte cu drag de părinţii săi, mama învăţătoare la Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” şi tatăl profesor de biologie la Liceul „Nicu Gane”,  printre elevii săi numărându-se şi Nicolae Labiş, dar şi de colegii săi de liceu „împrăştiaţi în întreaga lume”. Un alt invitat, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a considerat tema „Fălticeni – Mon amour” ca fiind una a „normalităţii”, pentru că se referă la sentimente.

„În aceste vremuri a învrăjbirii noastre, în care vorbim numai despre progresism şi uităm că viaţa unui oraş este formată din tradiţii, cultură, spiritualitate, care  de fapt se integrează în modernism, în aceste vremuri în care toată lumea se baricadează şi în care sentimentele negative sunt propagate peste tot, vremuri în care trăim în ură, în invidie, în aroganţă, venim cu o temă de normalitate. Pentru că nu se poate construi ceea ce ne propunem decât pe sentimente pozitive, compasiune, dragoste, altruism” a spus prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

„Împreună susţinem promovarea «Fălticeni – Mon amour»”

După şedinţa festivă a Consiliului Local Fălticeni, cu ocazia decernării titlului de Cetăţean de onoare generalului de brigadă, prof. univ. dr. ing. Iulian-Constantin Vizitiu, comandant (rector) al Academiei de Tehnică Militară „Ferdinand I” din Bucureşti, caricaturistului şi graficianului Doru Axinte, membru al Federaţiei Organizaţiilor Mondiale de Caricatură, şi canotorului Ciprian Tudosă, vicecampion olimpic la Tokyo în acest an, în salonul de festivităţi al unei pensiuni a avut loc prezentarea proiectului de promovare a municipiului Fălticeni „Împreună susţinem promovarea Fălticeni Mon – amour”, vernisajul expoziţiei de caricatură „Personalităţi fălticenene”, semnată de caricaturistul Doru Axinte, şi expoziţia de artă plastică „Carte deschisă”, care reuneşte lucrări ale artistului plastic Mariana Lungu.

Alături de gazde, Tudor Monoranu, preşedinte Rotary Fălticeni şi de membrii acestui club, de Cătălin Gheorghe Coman, primarul municipiului, şi administratorul public Alexandru Rădulescu, printre invitaţi s-au numărat Raul Ancel, cercetător cu inovaţii şi patente recunoscute peste Ocean şi scriitor, care face parte din generaţia „paşoptistă”, aşa cum le place nativilor din 1948 să se numească, care a transmis un mesaj video din Israel (problemele cauzate de pandemie obligându-l să îşi amâne călătoria la Fălticeni),  prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, fost rector al UMF Iaşi,  Nicu Gavriluţă, profesor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, director de programe al Societăţii Academice de Cercetare a Religiilor şi Ideologiilor (SACRI), preşedinte al Societăţii Sociologilor din România, Moshe Groper,  profesor si  colaborator al Centrului de Istoria Evreilor şi Ebraistică de pe lângă  Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi,  consilier la cabinetul primarului municipiului Iaşi pentru relaţia cu comunităţile etnice, prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, prof. univ. dr. Daniel Şandru, directorul Operei Naţionale din Iaşi.

O chintesenţă a ceea ce înseamnă Fălticeniul pentru mulţi din cei prezenţi a putut fi extrasă din discursul prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

„Majoritatea oamenilor au anumite sentimente faţă de locul în care s-au născut, faţă de locul în care au învăţat şi îşi aduc aminte cu nostalgie. Pentru mine, Fălticeniul   înseamnă un oraş în care am învăţat ce înseamnă toleranţa. Am copilărit împreună cu evrei, români, greci, lipoveni, rromi, şi  asta m-a învăţat ca mai târziu în viaţă să am această toleranţă faţă de ceilalţi şi în acelaşi timp să dezvolt şi un sentiment de comuniune pentru ceilalţi.

Fălticeniul înseamnă pentru mine locul  în care am făcut o şcoală adevărată. De regulă, o şcoală adevărată este acolo unde profesorii au o poreclă; elevii îi caracterizează printr-o poreclă. Asta dovedeşte acest ataşament pe care îl aveau elevii; paradoxal,  de profesorii care nu au avut poreclă nu îmi aduc deloc aminte, dar le sunt recunoscător.

În al treilea rând, Fălticeniul înseamnă ancorele de care am avut nevoie pe tot parcursul vieţii, am plecat în viaţă cu armele care mi-au fost puse în braţe de cei care m-au învăţat aici. Am  fost pregătit să fiu mai interiorizat, dar în acelaşi timp am fost pregătit  să ţin piept tuturor furtunilor vieţii, să nu mă aplec în faţa acestora. Pentru asta iubesc Fălticeniul, pentru asta  îmi pot permite mai mult timp să fiu prezent în Fălticeni şi pentru asta vă mulţumesc dumneavoastră, că suntem aici împreună” a spus prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.

Fălticeniul are foarte multe de oferit

Pentru prof. univ. Daniel Şandru, directorul Operei Naţionale din Iaşi, Fălticeniul este oraşul de care este „legat organic”, în care ştie exact unde a ţinut pentru prima dată o fată de mână, unde a fost primul său sărut cu o fată, unde a jucat fotbal, pe unde s-a plimbat, aducându-şi aminte cu drag de memoria profesorilor săi.

„Fălticeniul are  foarte multe de oferit. Sunteţi o comunitate extraordinară şi, aşa cum spunea dl prof. Astărăstoae, este timpul ca fălticenenii să se ocupe mai mult de această comunitate, pentru că avem o resursă umană de excepţie, avem o administraţie care, având acum experienţă după două mandate, la al treilea ştie cum să facă lucrurile şi am convingerea că deschiderea aceasta spre lumea culturală, dincolo de ceea ce s-a realizat până acum în oraş, va fi din ce în ce mai mare şi din partea Primăriei, şi a celorlalte oficialităţi. Fălticeniul are deja un festival internaţional care a devenit o tradiţie. Avem prima ediţie a unui eveniment extraordinar, «Fălticeni – Mon amour», pe care Clubul Rotary îl pune în scenă cu sprijinul Primăriei. La cât mai multe  ediţii vă doresc! Sunt convins că din toate colţurile lumii fălticenenii vor privi cu dragoste către oraşul lor şi, atât cât îmi va  permite statutul, vă asigur că voi fi mereu acasă, alături de fălticeneni, de Fălticeni” a precizat prof. univ. Daniel Şandru.

Seara s-a încheiat cu concertul Nicu Alifantis & Zan şi vernisajul expoziţiei de pictură „Carte deschisă”, semnată de Mariana Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI