În Franţa au fost suspendaţi 3.000 de angajaţi din centrele sanitare pentru că nu s-au vaccinat

Aproximativ 3.000 de angajaţi din centrele sanitare din Franţa au fost suspendaţi de la locul de muncă, în prima zi de aplicare a obligativităţii vaccinării anti-COVID-19 pentru aceste grupuri profesionale, a anunţat ieri ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, citat de EFE. Într-un interviu acordat postului RTL, Veran a precizat că multe dintre aceste suspendări “sunt doar temporare” şi că cifra reprezintă o parte minimă dintre cele 2,7 milioane de persoane pentru care vaccinarea este obligatorie dacă vor să continue să lucreze în îngrijirea persoanelor vulnerabile. Veran a precizat că cei suspendaţi nu sunt majoritar sanitari şi că lucrează în spălătorii sau în alte în servicii adiacente centrelor sanitare.

Ministrul sănătăţii a făcut de asemenea apel ca toate persoanele, care se vaccinează în fiecare an împotriva gripei (între 17 şi 18 milioane de persoane), să se prezinte pentru a primi şi a treia doză de vaccin anti-COVID-19. „Această a treia doză este necesară” deoarece aceste persoane au un sistem imunitar mai fragil, a explicat el.

Un angajat al unui spital francez a declarat că se află în greva foamei pentru a protesta faţă de obligativitatea vaccinării. Thierry Paysant, un ofiţer de securitate în caz de incendiu la un spital public din Nisa, în sudul Franţei, a spus că nu este împotriva vaccinării în sine, dar se opune ca oamenii să fie forţaţi să se vaccineze sau să rişte să-şi piardă locurile de muncă, relatează Reuters.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI