Cu economie

Foarte complicată ecuaţia preţurilor în creştere la energie! Aşa de complicată că nici experţii nu au opinii congruente despre subiect deşi, în ce ne priveşte, s-ar înţelege că ele au la bază scumpirile la nivel mondial/european, pe de o parte, iar pe de alta sunt consecinţa liberalizării pieţei autohtone, plus faptul că plătim prea mult preţul certificatelor de CO2 (deoarece folosim multă energie devenită din cărbune şi poluăm). „Aveţi grijă de «codoi!»” – iată un avertisment glumeţ de odinioară, ce a intrat acum în priza realităţii. Mde, se fac socoteli şi loco cu speranţe la vânt (însă n-ar bate suficient pe la noi), la soare (păcat că-i şi ascuns de nori, de noapte), la apele curgătoare (de care nu s-a avut grijă o vreme); dar astea nu-s calcule pentru azi, ci pentru poimâine. Azi ne îmbărbătăm cu gândul că nu vor creşte ele, preţurile curentului, dincolo de un anume prag al suportabilităţii. Iar dacă, totuşi, sunt de neoprit, le va prelua cumva statul povara, atât în ce-i priveşte pe consumatorii casnici (toţi sau doar cei mărunţei?), cât şi pe firme (toate sau…?). Mai lesne însă este să-ţi zici că iată ce prilej de făcut economie a dat peste noi, inclusiv în sensul de a susţine cu toţii – după inteligenţa şi buzunarele fiecăruia – Planeta albastră-verde. Dar cu ce să începi: cu aspiratorul, cu maşina de spălat, cu fierul de călcat, cu frigiderul? Asta-i din nou complicat…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI