Deputatul Ioan Balan către ministrul Dezvoltării:

Ce măsuri sunt preconizate pentru diminuarea impactului creşterii preţului energiei?

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale, Cseke Attila, să prezinte măsurile pe care le are în vedere pentru a diminua impactul creşterii preţului energiei asupra administraţiilor locale.

„Majorarea semnificativă a tarifelor la energia electrică, urmată şi de cea pentru gazele naturale, generează efecte nedorite nu numai pentru consumatorii finali casnici/gospodării, ci şi pentru întreprinzătorii români, dar şi pentru autorităţile administraţiilor publice locale” arată deputatul liberal sucevean.

El îi reaminteşte ministrului că din bugetele administraţiilor publice locale sunt alocate anual/lunar cheltuieli consistente pentru energie în scopul asigurării iluminatului public stradal, pentru iluminatul şi încălzirea unităţilor şcolare, creşelor, unităţilor sanitare, centrelor de asistenţă socială, centrelor culturale etc.

„Majorările tarifelor din ultimele 3 luni, care au ajuns în cazul unor operatori şi la peste 100%, vor determina reale dificultăţi pentru autorităţile administraţiei publice locale ca să acopere contavaloarea tuturor acestor facturi, în termenele scadente” spune Ioan Bălan.

Potrivit deputatului liberal, toate autorităţile statului român converg către concluzia potrivit căreia nivelul tarifelor din energie va continua să crească.

Dacă pentru consumatorii casnici Guvernul României a promovat proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil şi urmează să adopte măsuri compensatorii pentru familiile cu venituri reduse, deputatul Ioan Balan îl întreabă pe ministrul Dezvoltării dacă are în vedere să propună, în ultima parte a anului, pentru administraţiile publice locale care îşi acoperă cu mare dificultate cheltuielile curente, sume suplimentare pentru echilibrarea bugetelor locale, în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare prilejuite de majorarea tarifelor la energie.

„În condiţiile în care fondurile europene nerambursabile disponibile prin PNRR şi prin cadrul financiar multianual 2021-2027 prioritizează programele destinate creşterii eficienţei energetice (iluminat public tip led, şcoli verzi, clădiri publice independente), vă rog să prezentaţi care vor fi axele de finanţare pe care le vor putea accesa administraţiile publice locale de mici dimensiuni din mediul rural şi micile oraşe” mai cere Ioan Balan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: