CARTEA CU PRIETENI

Am preluat, fie-ne iertat, titlul cărţii neuitatului Fănuş Neagu pentru a discuta recenta apariţie a scriiturii Amintiri aşezate în rama prietenieiGânduri pentru familia Ilisei, Ed. SemnE, 2021. Scriitorul Timotei Aioanei, alias PS Episcopul vicar Timotei Prahoveanul, este cunoscut prin mulţimea cărţilor ecleziastice şi laice. Arheiereul scriitor, iubitor deopotrivă al slovei sfinte şi a celei din viaţa Cetăţii, face dovada prieteniei într-o memorialistica luminoasă şi caldă (Portrete în cuvinte, Lumina din viaţa oamenilor, Aduceri aminte despre oameni şi locuri din ţinutul Fălticenilor, etc). Iubirii neostoite pentru cele sfinte i se adaugă nemijlocit iubirea de oameni, realizând portrete de neuitat. Elogiul prieteniei este făcut din necesitatea lăuntrică de a dărui şi de a se dărui cu modestia şi smerenia pentru a decanta oameni frumoşi şi fapte bune. Astfel ancorează în tumultul vieţii pe un traseu emoţional cu accente vizibile de memorie culturală. În dulce grai moldovenesc, conectat la propria interioritate, face slalom printre amintiri. Spaţiul cultural abordat este toposul nemţean, ieşean şi fălticenean privit prin lupa memoriei afective. Via vita vădeşte o inimă netulburată, cu palpit izvorând din seninătatea sufletului.

Cartea de faţă este un exerciţiu de admiraţie şi iubire, o firească şi legitimă întoarcere către prieteni cu mierea rugăciunii în potir. Dovadă, legătura permanentă cu scriitorul Grigore Ilisei căruia îi dedică albumul omagial Divanul cu prieteni, la intrarea în septuagenar (Coautor Cătălin Ciolca). Ochiul memoriei înregistrează la temperatura evenimentelor plinătatea înzestrării scriitoriceşti şi cotiturile de destin. Toate, de poveste şi de povestit din timpul trăirii şi din cel al mărturisirii. Bucuria transmiterii Sfintei Liturghii la Radio Iaşi, Divanurile duminicale, manageriatul la Radio şi TVR Iaşi, desele reveniri la Fălticeni adunate în Chipuri pe pânza vremii, în Fălticeni mon amour (scrisă cu un alt prieten, pribeagul Paul Miron), acum la a treia ediţie, ghidul şi albumul Fălticeni şi nenumărate alte albume monografice, precum cel al artistului plastic Gabrel Baban, reţin admiraţia autorului care face, la rândul său, memorialistică şi istorie culturală.

Panoplia cuprinde prieteni comuni: academicianul Constantin Ciopraga, Cătălin Ciolca, autorul Dicţionarului fălticenean de la A la Z, pictorul Dan Hatmanu, sculptorul Ion Irimescu, profesorul A.G. Stino, scriitoarea Doina Cernica şi doamna tapiseriei, Cela Neamţu. Şi încă mulţi alţii.

Nu putea fi lăsată deoparte familia. Gânduri despre părinţi, soţie, copii, noile generaţii. Preotul Ilie Ilisei, Georgeta, Nadejda, Ecaterina, fiul şi nepoţii. Admiraţie pentru recunoştinţa filială a celui care a adus la lumină lucrarea matură de teologie pastorală din perioada studiilor cernăuţene a părintelui său şi publicarea, cu acribie a predicilor pe care sacerdotul le pregătea cu evlavia şi seriozitatea bunului creştin. Acestora li se adaugă mărturiile autorului cărţii care s-a format sub aripa preotului la biserica Folticenii Vechi. Spiritul gospodăresc de ziditor şi restaurator, bucuria datoriei creştineşti împlinite încununată prin participarea la slujba de sfinţire sau târnosire în 1977 a însuşi mitropolitului Teoctist ce va deveni mai apoi patriarh. Gând şi faptă. Devenit iconom stavrofor, preotul Ilie Ilisei a slujit cu osârdie şi dragoste pe ogorul Domnului, călăuzind credincioşii.

Memoria autorului păstrează trează clipa în care, fiind copil, printr-un concurs de împrejurări, a ţinut locul cântăreţului de la strană făcând ”prestaţie” de cântăreţ. Interviul luat de Ciprian Apetri scoate în evidenţă multe amintiri autobiografice. Pentru că scriind despre prieteni şi pentru prieteni, scrie şi despre sine. Cu smerenie şi echilibru, la temperatura evenimentelor. Întoarceri în timp, remember sub zodia seninului şi a dumnezeirii. Cu menire haristică. Cu respect pentru oamenii de cultură, pentru feţele bisericeşti, pentru credincioşi, pentru senectute. Pentru prietenul Grigore Ilisei, trăitor în vremea celor trei patriarhi ai bisericii ortodoxe. Pentru figurile emblematice de cărturari şi de artişti. Pentru patriarhul artelor, Ion Irimescu. Pentru academicianul gănist Constantin Ciopraga care mărturisea: ”În fiecare dimineaţă stau câte un ceas la taifas cu Dumnezeu”. ”Pentru parfumul întâlnirilor preţioase cu oameni şi locuri. Pentru toposul fălticenean pe care l-a iubit şi l-a slujit. Pentru bucuria reîntoarcerii cu dorul-dor ”în vara sufletului meu”.

Firească şi legitimă iubire împlinită prin cuvânt cu decantare emoţională. Imaginile fotografice ne permit intrarea şi staţionarea în armonia familiei Ilisei. Exerciţii de admiraţie şi iubire, o carte a întâlnirilor formidabile care ne luminează în actul lecturii, având ecou în lumea lăuntrului.

Timotei Aioanei este un suflet frumos şi înflorit, un om lumină şi o faţă bisericească cu înzestrare scriitoricească. Mulţumim pentru darul de carte făcut cititorului în numele prieteniei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: