Conferinţa Teritorială a Sucursalei Suceava – Botoşani a Uniunii Arhitecţilor din România

Vineri, 10 septembrie, la fosta Uzină de Apă Suceava, sediul organizaţiilor locale ale breslei arhitecţilor, s-a desfăşurat Conferinţa Teritorială a Sucursalei Suceava – Botoşani a Uniunii Arhitecţilor din România (UAR). Principalele puncte de pe ordinea de zi a conferinţei au fost prezentarea şi aprobarea Raportului de activitate a Consiliului de conducere din mandatul precedent, aprobarea modificării Statutului Uniunii Arhitecţilor din România şi alegerea organelor de conducere ale Sucursalei Suceava – Botoşani din mandatul 2021 – 2025. În funcţia de preşedinte a Sucursalei Suceava – Botoşani a fost reales arhitectul Ion Andriu, care a câştigat competiţia cu colegul Dan Sandu, fostul arhitect-şef al municipiului Botoşani. În Consiliul Teritorial au fost aleşi arhitecţii Mihai Tulbure (vicepreşedinte) şi Constantin Gorcea, membru în Senatul Uniunii în mandatul precedent. Au fost, de asemenea, desemnaţi şi cei trei delegaţi la Conferinţa Naţională a UAR care va avea loc la 17 octombrie 2021, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Uniunea Arhitecţilor din România este organizaţie de utilitate publică, moştenitoarea morală şi patrimonială a Societăţii Arhitecţilor Români, înfiinţată în 1981, reconfirmată prin Decretul lege nr. 127/1990, precum şi a fostei Uniuni a Arhitecţilor, care a funcţionat între anii 1952 şi 1990. UAR este membru fondator al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC), constituită în 1995 şi are drept scop promovarea arhitecturii, urbanismului şi peisagisticii ca domenii ale culturii, precum şi protejarea patrimoniului cultural naţional. Principalele obiective ale activităţii Uniunii sunt susţinerea arhitecturii ca act de creaţie artistică şi promovarea calităţii culturale a acesteia, precum şi iniţierea de programe şi proiecte culturale, punerea în valoare a patrimoniului cultural, inclusiv a celui mobil aflat în proprietatea Uniunii, valorificarea şi întreţinerea imobilelor monumente istorice ş.a. Din totalul de circa 11.000 de arhitecţi din România, mai puţin de un sfert fac parte din UAR, accesul în organizaţie făcându-se pe baza unei recomandări şi a unui dosar profesional. Majoritatea arhitecţilor şi a conductorilor arhitecţi sunt membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, organizaţie care gestionează exercitarea profesiei în conformitate cu Codul deontologic, Statutul organizaţiei şi reglementările legale în vigoare, stabilite în principal prin Legea 184/2001.

Uniunea Arhitecţilor organizează programe culturale, simpozioane şi conferinţe profesionale, concursuri şi Bienala Naţională de Arhitectură (BNA). Sucursala Suceava – Botoşani a Uniunii Arhitecţilor din România s-a dovedit a fi foarte activă, fiind organizatoare sau coorganizatoare a unor manifestări apreciate la nivel naţional, precum „Zilele Culturii Urbane la Uzina de Apă”, eveniment care a avut nouă ediţii de succes cu tema principală patrimoniul cultural naţional, sau programul „Zilele elevului arhitect”, festivalul de artă contemporană „Zidul de Hârtie”, colaborări la programul „De-a arhitectura”, destinat stimulării adolescenţilor şi copiilor pentru domeniul arhitecturii şi construcţiilor. A fost organizatoare a numeroase alte activităţi culturale (expoziţii, conferinţe, spectacole de teatru şi film) care s-au bucurat de succes, apreciere şi interesul publicului. Aprecierea activităţii sucursalei a fost confirmată şi printr-o serie de articole apărute în publicaţiile de specialitate. (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: