Coborâtă dintr-un tablou votiv: Doamna noastră Ecaterina

Ecaterina Ilisei, portret de Calin Alupi

Mi-e dureros de anevoie a scrie despre Doamna Ecaterina Ilisei, în acest miez mohorât de septembrie, la un timp al trecutului, încremenit în piatra de hotar a lumii fără dor şi fără de întoarcere. Mi-e anevoie, fiindcă retina sufletului păstrează neciobită imaginea unei fiinţe solare, izvoditoare, păstrătoare şi împărţitoare de lumină…

 Am cunoscut-o cu ceva timp în urmă, şi prima impresie a rămas şi cea mai puternică: mereu umăr lângă umăr, mereu alături de cărturarul Grigore Ilisei, într-o armonie neştirbită, măsurată în anii unei jumătăţi de veac şi mai bine. Cei doi formau un întreg fără fisură, într-o osmoză care înnobila totul, de la cotidianul inevitabil câteodată plumburiu la momente de astrală înălţare, de la durerile şi loviturile deloc puţine, hărăzite de soartă întru amare încercări şi ispite otrăvite, la bucuriile cumpănite înspre răsărituri de nădejdi şi întărire a sufletului în bunătăţurile ce au să vie. Şi care au venit, cu asupră de măsură, copleşindu-i cu darurile luminii nepieritoare, taborice.

 Întregul acesta al familiei, rotund, neştirbit, neîmpărţit şi nedespărţit, nu fisura, însă, cu nimic personalităţile celor doi, ci, dimpotrivă, scotea în evidenţă trăsăturile definitorii ale fiecăruia, ca o tapiserie preţioasă, în care fiece nod, fiece nuanţă iese în relief numai lângă şi întru celelalte.

Prima impresie s-a decantat apoi, adăugându-i-se, pe parcursul unor ani buni, felurite şi mirabile culori. Admiram mult, de exemplu, ţinuta plină de prestanţă a Doamnei, pe care o ştiam (şi se vedea cu ochiul liber asta…) profesoară de vocaţie şi har nemitarnic, şi directoare între anii 1990 – 1999 la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi. Gândurile de lumină ale foştilor elevi şi colegi au aprins, iată, de un an de zile, nestinse facle de recunoştinţă pentru un Om dedicat trup şi suflet profesiei sale, căreia i s-a dăruit durând arcane de erudiţie, empatie, seriozitate.

Îmi plăcea să-i ascult vorbele sprintene, presărate adesea cu umor fin, dublat de sclipirile calde ale ochilor, mereu tineri, mereu neastâmpăraţi, însă dublaţi de un văl de tristeţe bine temperată. Nu altfel mi-a prezentat expoziţia de la Galeriile Dana din Iaşi, O colecţie a afinităţilor elective, într-un moment fast, în 2013, în ziua când Grigore Ilisei împlinea 70 de ani.

 Cu o sensibilitate aparte, semn incontestabil al celor aleşi, Doamna Ecaterina trăia înconjurată de frumos. Acesta, frumosul, izvora mai întâi din sufletul veşnic însetat de înălţime şi se oglindea în chipul cel ales, amintind de doamnele şi domniţele altui veac. Un veac mai bun, mai statornic, mai adunat întru toate cele binelui.

Frumuseţea cea din lăuntrul fiinţei se rostogolea în exterior, împresurând totul într-o lumină de miere. Spaţiul din jur se daurea încetişor precum o gutuie înmiresmată, ce-şi prosferiseşte darurile fără părtinire, asupra tuturor. Cărţi, icoane, obiecte de artă, amintiri înghesuite în sipete ferecate, sculpturi şi tablouri, mai ales tablouri, o cavalcadă de oşti ale frumuseţii, parte a luminii într-un război parcă fără de sfârşit.

Un topos energetic al ospitalităţii şi prieteniei nefăţarnice, aceasta a fost şi este împărăţia fermecată a Iliseilor, indiferent de locul unde le-a fost dat să dureze casă. Pentru că lor, locurilor, le este dat să dăinuiască, să se temeluiască şi să înflorească atâta vreme cât în centrul simbolic al spaţiului fiinţează luptători neînfrânţi de loviturile destinului nu totdeauna binevoitor.

Lucrarea emblematică a Doamnei Ecaterina, cea a slujirii frumosului, s-a răsfrânt, incandescent, asupra tuturor celor de aproape, dezghiocând taine de iubire, adunând ape de trăiri sacre în matca lor firească, şlefuind spirite cu limpezimi şi luciri de cristal, vibrând ca o aleasă cutie de rezonanţă la durerile şi bucuriile tuturor, punându-şi toată forţa interioară în zborul neîntrerupt al celorlalţi.

De un an de zile, Doamna noastră Ecaterina a coborât din tabloul votiv, în care purta pe palme ofranda mărturisitoare a sufletului – pasăre cântătoare în văzduh luminat. A coborât înălţându-se în Lumina cea Neînserată, de unde veghează continuându-şi neostenita lucrare.

Această lucrare odrăsleşte fără odihnă şi acum, căci în acest mijloc de septembrie, Muzeul Unirii din Iaşi găzduieşte expoziţia In memoriam Ecaterina Ilisei, un binemeritat omagiu care ţese trainic şi tainic o pânză de gânduri şi lacrimi ascunse între pământ şi înalturi. O pânză cu sclipăt ceresc, pe care Zugravul de Subţire aşterne, fără poticnire, în culori de tăcere binegrăitoare, chipul cel de viaţă veşnică purtător al Doamnei Ecaterina Ilisei…

MIHAELA GRĂDINARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: