306 de pacienţi cu Covid-19, în spitalele din judeţ

 > Numărul cazurilor active a ajuns ieri la 1.205 > Rata de infectare din municipiul Suceava era 1.65 la mie

 În judeţul Suceava, ieri erau active 1.205 de cazuri de Covid-19, 306 de pacienţi infectaţi fiind internaţi în spitalele din judeţ. Totodată, 27 de persoane erau suspecte de Covid-19, a anunţat miercuri, Prefectura, citând datele puse la dispoziţie de DSP Suceava.

În acelaşi timp, numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 a ajuns la 23.683.

Până ieri au fost vaccinate în judeţ 102.607 de persoane, dintre care 84.829 cu rapel.

Incidenţa cazurilor de Covid-19 la nivelul judeţului era ieri 1.27 la mie.

Din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene, 7 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 11 aveau câte un caz , 38 – sub cinci, 31 – sub zece, iar 27 – peste zece cazuri în evoluţie.

Miercuri, în carantină se aflau 2.712 de suceveni, iar în izolare, 1.000.

Numărul total de persoane testate până ieri în judeţ era 327.400. În anterioarele 24 de ore au fost testate 1.590 de persoane.

Situaţia din spitalele sucevene

La nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 24 de persoane suspecte de infecţie cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 25 de persoane.

Din totalul celor 642 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 159 erau diagnosticaţi cu Covid-19, 17 se aflau în zona tampon, iar 466 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 159 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, 7 aveau forme uşoare de boală, 70 prezentau forme medii ale bolii, 65 – forme severe, 17 aveau forme grave şi erau internaţi în Secţia ATI (6 fiind ventilaţi non-invaziv, iar 5 intubaţi, ventilaţi invaziv).

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, miercuri, de 296 paturi libere, dintre care 40 pentru pacienţi cu Covid-19, 243 în sectorul non-Covid şi 13 pentru zona tampon.

La unitatea ATI nu era liber niciun pat pentru pacienţi cu Covid; erau 19 ventilatoare libere, dintre care 5 pentru pacienţii cu Covid-19 şi 14 pentru pacienţii non-Covid.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 74 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (72 prezentând forme medii de boală şi 2 forme critice), 4 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, fiind 12 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid erau internaţi 2 pacienţi, nefiind niciun loc disponibil.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 28 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (5 cu forme uşoare de boală şi 23 cu forme medii), 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus, nefiind liber niciun loc în sectorul Covid.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 26 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (13 cu forme uşoare de boală, 13 cu forme medii) şi 3 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus. În sectorul Covid nu mai erau locuri.

La Spitalul de Boli Cronice Siret – 19 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 (10 cu forme uşoare de boală şi 9 cu forme medii), fiind libere 4 locuri în sectorul Covid.

La nivelul judeţului, ieri erau disponibile 56 de locuri pentru bolnavi cu Covid şi 31 pentru zona tampon. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: