Preţul

O luptă fără precedent s-a dat şi se dă în curtea şi între curtenii unuia dintre cele mai tari (sau, în fine, cu pretenţii tari) dintre partidele actuale ale ţării (…să adăugăm şi „istorice”, căci, după numele său, formaţiunea politică este dintre cele mai vechi, iar, când este nevoie, doar atunci, se face apel şi la vechime, şi la înaintaşi de notorietate în istoria ştiută de plebe superficial). O luptă pentru un viitor preşedinte cum nu s-a mai dat într-un partid, ci, poate, doar între partide, când în joc erau Parlamentul, Guvernul, Preşedintele… Ţara. Probabil că şi acum ar trebui să înţelegem că teribila încleştare între oameni, (nu) în cele din urmă, ar fi pentru susţinerea structurilor actuale şi buna lor funcţionare (adică fără „întâmplători” înverşunaţi de-ai contrei) şi apoi, mai ales, pentru Legislativul, Executivul şi „Şeful” statului ce le întrevăd întru mâine fiecare dintre cele două grupări. Una de-a vechiului Ludovic, alta de-a lui Florin, celui pe cale a se matura după ce nu de ieri de azi a fost „uns” ca atare atât de la Cotroceni ori Sibiu, cât şi din destul de largi teritorii susţinute de inşi ce pariază şi votează la congres. Poate că publicul (ăl cu potrivit carnet de partid şi ăl fără de acela sau, mai ales, fără de niciun fel), atras de spectacolul fără de precedent, va fi înţeles până azi de ce ar plăcea grupărilor lor învrăjbite unul sau altul, însă nu le e prea limpede de ce aceiaşi au devenit, pe ultimi metri ai competiţiei electorale interne, aşa de neplăcuţi unul altuia. Iar asta-i ca asta, va trece vremea şi, poate, se vor limpezi atât şampoanele, cât şi zoaiele. Dar care e preţul?! Acela înalt precum o columnă, acela ascuţit ca o sulă, acela scump ca… Ca Patria ori încă ceva şi mai scump, tovarăşul meu de drum, scutul meu în lupte, salteaua mea de puf.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: